Scăderea mediilor de admitere la liceu din 2026 era previzibilă și ar putea fi un prim pas către normalizarea inflației uriașe de note peste 9 și de 10 la Evaluarea Națională, mai ales ca mulți elevi care intră cu 9,50-9,95 ajung în clasa a IX-a la medii de 7 și 8, a declarat Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, pentru adevarul.ro.
Prima scădere a mediilor după 16 ani
Andreia Bodea spune că scăderea mediilor de admitere era de așteptat în toate liceele, având în vedere distribuția rezultatelor de la Evaluarea Națională din acest an. La Colegiul „I.L. Caragiale”, diferența este însă mai vizibilă la profilul uman decât la profilul real.
„Scăderea mediilor de admitere este mai accentuată la cele patru clase de profil uman comparativ cu cele șase clase de real, iar acest fenomen nu poate fi explicat decât printr-o orientare temporară a unui număr mai mare de absolvenți către real în acest an, fără a se putea trage concluzii generale pentru anii viitori. De altfel, o scădere a mediilor era previzibilă la toate liceele și colegiile, indiferent de mărime, deoarece un calcul simplu arăta că un 9,50, care anul trecut plasa un elev în jurul poziției 5.000, acum îl plasează pe poziția 3.000, astfel încât rezultatul nu a surprins pe nimeni.
La Colegiul Caragiale, însă, scăderea este mai mare la uman decât la real, iar acesta este primul an din ultimii 16 în care mediile scad, după o creștere constantă în tot acest interval; nu atribui această schimbare conducerii mele, ci este un fenomen general, confirmat de cifre”, a spus Andreia Bodea
Un 9,20 este considerat astăzi modest
Mediile de admitere rămân foarte ridicate, însă sunt mai apropiate de nivelul real al performanței elevilor decât în anii anteriori.
„Deși mediile de intrare rămân încă ridicate, acestea sunt mai aproape de realitate decât în anii trecuți. Percepția noastră a ajuns să fie foarte distorsionată, căci un 9,20, considerat acum modest, era acum zece ani o notă foarte bună”, a sustinut Andreia Bodea
Mulți elevi admiși cu peste 9,50 ajung în clasa a IX-a la medii de 7 sau 8
„Cauza acestei percepții distorsionate este că elevii din gimnaziu s-au obișnuit cu note mari, adesea nejustificate, pe parcursul anului școlar. Prin urmare, această scădere generalizată ar putea fi un prim pas către normalizarea inflației uriașe de note peste 9 și de 10 la Evaluarea Națională, mai ales că mulți dintre elevii care intră cu medii între 9,50 și 9,95 nu reușesc să mențină acest nivel în clasa a IX-a, coborând unii dintre ei la medii de 7 sau 8 imediat după începerea liceului.”
Informații de context despre admiterea la liceu 2026
Repartizarea computerizată la liceu pentru admiterea 2026 a fost publicată pe 22 iulie.
Primele două specializări din țară au avut ultima medie de admitere 9,70, față de peste 9,82 în 2025, iar scăderi ale ultimelor medii s-au înregistrat la numeroase colegii și licee din țară.
Înainte de repartizare, secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, explica faptul că poziția în ierarhia județeană este mai importantă decât media în sine, deoarece distribuția notelor s-a modificat în acest an.
„Dacă anul trecut s-a intrat la un liceu cu 9,70, foarte posibil ca anul acesta să se intre cu 9,50”, declara oficialul, recomandând elevilor și părinților să își aleagă liceele în funcție de poziția ocupată în ierarhie, nu doar de ultima medie de admitere din anii anteriori.
