Directorii de grădinițe cu program normal vor fi degrevați parțial de norma de predare, urmând să mai aibă doar 2-4 ore – proiect de ordin al Ministerului Educației / Toți directorii și directorii adjuncți vor putea folosi orele din norma obligatorie pentru a fi metodiști sau formatori

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com

Directorii grădinițelor cu program normal vor avea degrevare parțială de normă, conform unui proiect de ordin de ministru publicat în dezbatere de Ministerul Educației. Sunt modificate prin acest proiect condițiile de norme didactice pentru directori, stabilite prin ordinul 4.865/2011. Directorii și directorii adjuncți de la orice unitate de învățământ vor putea să facă activități de inspectori metodiști, profesori metodiști sau formatori, în cadrul orelor din norma ce le revine, mai prevede proiectul.

Concret, “directorii grădiniţelor cu program normal, care au personalitate juridică şi care funcţionează cu peste 8 grupe de copii și minimum 150 de preșcolari, profesori pentru învăţământul preşcolar, sunt degrevaţi parţial de norma didactică de predare şi efectuează 2 – 4 ore/săptămână în cadrul obligaţiei didactice de predare în specialitate, în alte unităţi de învăţământ, conform specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii“.

Asta spre deosebire de situația din prezent, în care acești directori „nu sunt degrevați de norma didactică și efectuează integral activitatea didactică de instruire-educare cu grupa de copii“.

Ordinul prevede și noutăți în legătură cu diversificarea locurilor în care pot fi consumate orele de predare – directorii pot face aceste 2-4 ore ca metodiști la inspectorate sau ca formatori la casele corpului didactic.

Este introdus astfel un nou punct, o excepție de la articolul anterior: „directorii grădiniţelor cu program normal, cu personalitate juridică, absolvenţi ai colegiilor de institutori care au dobândit atestatul de echivalare în condiţiile art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare sau absolvenţi ai specializării “Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” sunt degrevați parţial de norma didactică de predare și efectuează 2 – 4 ore/săptămână, în cadrul obligaţiei didactice de predare, activităţi specifice funcţiei de metodist al inspectoratului şcolar sau activităţi specifice funcţiei de profesor-metodist, respectiv formator în casele corpului didactic.”

O altă modificare apare pentru a pune în acord legislația actuală din ROFUIP cu acest ordin, și prevede că directorii adjuncți de la școlile primare și gimnaziale rămân cu degrevarea de normă actuală – adică au o obligație de predate pentru 6-8 ore, dar limita inferioară a numărului de clase de la care este valabilă această condiție crește de la 18 la 20, pentru că o școală poate avea director adjunct doar dacă are peste 20 de formațiuni de studiu.

Pentru toți directorii și directorii adjuncți se introduce, prin acest proiect, posibilitatea de a folosi orele din obligația de normă de predare pentru a face activități de inspector metodist la ISJ sau profesor metodist ori formator la casa corpului didactic.

„Directorii și directorii adjuncţi, absolvenţi ai colegiilor de institutori care au dobândit atestatul de echivalare în condiţiile art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare sau absolvenţi ai specializării “Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar” sunt degrevați parțial de norma didactică de predare și efectuează 6-8 ore/săptămână, în cadrul obligaţiei didactice de predare, activităţi specifice funcţiei de metodist al inspectoratului şcolar sau activităţi specifice funcţiei de profesormetodist, respectiv formator în casele corpului didactic,” conform proiectului de ordin de ministru.

Prin acest document Ministerul Educației introduce obligația de predare a unei norme de 4-6 ore pe săptămână și pentru directorii centrelor județene de excelență, care nu figurau până acum în ordinul din 2011.

„Directorii centrelor județene de excelență și directorul Centrului Municipiului București de
Excelență efectuează 4-6 ore/săptămână din norma didactică de predare“.

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version