DOCUMENT Decretul prezidențial care instituie starea de urgență în România – prevederile pentru Educație

Dreptul la învățătură, prevăzut de Constituția României, este restrâns prin declararea stării de urgență, potrivit decretului semnat de Președintele Klaus Ionhannis. Redăm documentul publicat de G4Media.ro. Vezi aici VIDEO în care Klaus Iohannis declară starea de urgență: Școlile vor fi închise. Activitatea din învățământul preuniversitar și universitar se suspendă

Decret privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României

Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, în care aproximativ 160.000 de persoane au fost infectate și peste 5.800 au decedat, precum și declararea „Pandemiei” de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020,

Luând în considerare experiența țărilor grav afectate de evoluția virusului și măsurile care au avut impact pozitiv în limitarea răspândirii acestuia și care au vizat acțiuni în planul sănătății publice, concomitent cu limitarea sau întreruperea activităților socio-economice neesențiale, dar mai ales îngrădirea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale, fără de care celelalte acțiuni desfășurate nu ar fi putut avea efectul scontat,

În contextul măsurilor adoptate la nivelul statelor europene, în principal cele limitrofe, dar și cele cu comunități mari de cetățeni români, din care 12 state au adoptat măsuri speciale prin instituirea unor stări excepționale în scopul prevenirii răspândirii comunitare a infecției,

Luând act de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare, care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2,

Ținând cont de faptul că neluarea unor măsuri urgente, cu caracter excepțional, în domeniul social și economic, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2 în rândul populației ar avea un impact deosebit de grav, în principal asupra dreptului la viață și, în subsidiar, asupra dreptului la sănătate al persoanelor,

Subliniind necesitatea instituirii stării de urgență pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate la nivel național și internațional pentru combaterea răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2,

În considerarea faptului că elementele sus-menționate definesc un context excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale,

Ținând cont de faptul că restrângerea exercițiului unor drepturi nu trebuie să afecteze substanța lor, ci să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică și să fie proporțională cu scopul urmărit,

Văzând Hotărârea CSAT nr. 30/2020 privind necesitatea instituirii stării de urgență și planul de acțiune la instituirea stării de urgență,

Având în vedere propunerea Guvernului de instituire a stării de urgență,

În temeiul prevederilor art. 93 alin. (1), ale art. 100 din Constituția României, republicată și ale art. 3 și art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 453/2004, cu modificările și completările ulterioare,

Președintele României decretează:

  1. libera circulație;
  2. dreptul la viață intimă, familială și privată;
  3. inviolabilitatea domiciliului;
  4. dreptul la învățătură;
  5. libertatea întrunirilor;
  6. dreptul de proprietate privată;
  7. dreptul la grevă;
  8. libertatea economică.

(2) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală prevăzute la pct. 1-7 din anexa nr. 2 se dispun de ministrul afacerilor interne sau de înlocuitorul legal al acestuia, cu acordul prim-ministrului, prin ordonanță militară.

(3) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală, prevăzute la pct. 8 din anexa nr.2 se dispun de către Ministerul Afacerilor Interne, prin ordin al secretarului de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență sau înlocuitorul legal al acestuia.

(4) Măsurile de primă urgență cu aplicabilitate graduală se dispun potrivit alin. (2) și (3) potrivit evaluării realizate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu acordul prim-ministrului, pe baza următoarelor criterii:

  1. intensitatea transmiterii intracomunitare a COVID-19;
  2. frecvența apariției unor focare într-o zonă geografică;
  3. numărul de pacienți critici raportat la capacitatea sistemului sanitar;
  4. capacitatea și continuitatea asigurării serviciilor sociale și de utilități publice pentru populație;
  5. capacitatea autorităților publice de a menține și asigura măsuri de ordine și siguranță publică;
  6. măsurile instituite de alte state cu impact asupra populației sau situației economice a României;
  7. capacitatea de asigurare a măsurilor pentru punere în carantină;
  8. apariția altor situații de urgență.

(5) Conducerea aplicării măsurilor stabilite prin ordonanțele militare sau prin ordinul prevăzut la alin.(3) revine Ministerului Afacerilor Interne.

(2) Măsurile dispuse pentru prevenirea COVID-19 ca urmare a hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență sunt aplicabile și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 9. – Prezentul decret se transmite Parlamentului în vederea exercitării atribuției prevăzute de art. 93 alin. (1) din Constituție.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

Capitolul IV – Domeniul muncii și protecției sociale

Art. 30 –  Guvernul poate sprijini angajatorii și angajații afectați de efectele crizei      COVID-19, prin derogări de la prevederile legale în vigoare.

Art. 31 – Prin ordin al ministrului muncii și protecției sociale se stabilesc măsuri de protecție socială pentru angajați și familiile acestora din sectoarele economice a căror activitate este afectată sau oprită total sau parțial prin decizii ale autorităților publice, pe perioada stării de urgență.

Art. 32 – (1) Pe perioada stării de urgență, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, nu se aplică angajaților sistemului național de apărare, angajaților din penitenciare, personalului din unitățile sanitare publice și altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei și al ministrului transporturilor, după caz.

(2) Personalul prevăzut la alin. (1) are dreptul la o majorare a salariului în cuantumul prevăzut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 19/2020, în situația în care celălalt părinte nu beneficiază de drepturile reglementate în această lege.

Art. 33 – Instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, autoritățile administrative autonome, regiile autonome, societățile și companiile naționale și societățile la care statul ori o unitate administrativ- teritorială este acționar unic sau majoritar, societățile cu capital privat, introduc, acolo unde este posibil, pe perioada stării de urgență, munca la domiciliu sau în regim de telemuncă, prin act unilateral al angajatorului.

Art. 34 – Pe durata stării de urgență, are loc suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă, cu excepția controalelor dispuse de către Ministrul Muncii și Protecției Sociale, a celor dispuse de Inspecția Muncii pentru punerea în aplicare a  hotărârilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, a celor necesare pentru a da curs sesizărilor prin care se reclamă săvârșirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social și pentru cercetarea accidentelor de muncă.

Art. 35 – Se menține valabilitatea contractelor colective de muncă și a acordurilor colective pe perioada stării de urgență.

Art. 36 – Pe perioada stării de urgență se interzice declararea, declanșarea sau desfășurarea conflictelor colective de muncă în unitățile sistemului energetic național, din unitățile operative de la sectoarele nucleare, din unitățile cu foc continuu, din unitățile sanitare și de asistență socială, de telecomunicații, ale radioului și televiziunii publice, din transporturile pe căile ferate, din unitățile care asigură transportul în comun și salubrizarea localităților, precum și aprovizionarea populației cu gaze, energie electrică, căldură și apă.

Art. 37 – Prin excepție de la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, persoana îndreptățită  își păstrează stimulentul de inserție, în situația pierderii locului de muncă ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19.

Art. 38 – Cererile pentru acordarea beneficiilor și prestațiilor sociale pot fi depuse inclusiv pe cale electronică.

Art. 39 – Certificatele de încadrare a copilului într-un grad de handicap și atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protecția copilului, precum și certificatele de încadrare în grad și tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.

Art. 40 – Certificatele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale și licențele serviciilor sociale, provizorii și de funcționare, a căror valabilitate expiră în perioada de urgență declarată, își prelungesc valabilitatea până la încetarea stării de urgență.

Alte domenii

Art. 49 – Pe durata stării de urgență, cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ se suspendă.

SURSA: pixabay.com

Citește și:

 

 

Exit mobile version