VIDEO Klaus Iohannis declară starea de urgență: Școlile vor fi închise. Activitatea din învățământul preuniversitar și universitar se suspendă

19.624 de vizualizări
Iohannis
Președintele Klaus Iohannis a instituit luni starea de urgență pentru o perioadă de 30 de zile. În conferința de presă în care a declarat starea de urgență, liderul de la Cotroceni a anunțat închiderea tuturor școlilor, atât în preuniversitar, cât și în universitar. Este pentru prima dată când un oficial român vorbește explicit despre “închiderea” școlilor; până acum, oficialii și documentele comitetului național pentru situații speciale de urgență au specificat “suspendarea” cursurilor din școli.

Școlile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor și studenților. Activitatea din învățământul preuniversitar și universitar se suspendă pe perioada stării de urgență“, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Salut efortul cadrelor didactice și al tuturor celor care au propus și oferă soluții de pregătire academică alternativă fie online fie prin intermediul televiziunii, pentru ca elevii să traversezi această perioadă dificilă cu cat mai puține lacune. Tehnologia ne oferă astăzi un avantaj considerabil în acest sens“, a continuat președintele.

În urmă cu o zi, ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat pentru HotNews.ro că “până după Paște școlile sunt închise”.

Reamintim, cursurile școlare sunt suspendate până pe 22 martie, iar cele universitare până pe 31 martie, potrivit primului anunț făcut de premierul Ludovic Orban în urmă cu o săptămână. Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că de luni va fi declarată starea de urgență.

CONTEXT: În prima propunere a  Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, suspendarea cursurilor trebuia să intre în vigoare pe 10 martie și să dureze până pe 21 aprilie. Perioada adoptată de Comitetul Pentru Situații de Urgență, la care au participat atât premierul, cât și ministrul Educației, a fost 11 martie – 22 martie.

Structura anului școlar 2019-2020, Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:           Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

SURSA: Edupedu.ro

Vacanţele elevilor sunt următoarele:

  • vacanţa de primăvară 2020 începe de pe 4 aprilie şi ţine până pe 21 aprilie 2020;
  • vacanţa de vară 2020 începe pe 13 iunie şi încă nu se ştie data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 – 2021.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menționate şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Desfășurarea programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada alocată susţinerii tezelor semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Calendarul examenelor naționale 2020
Calendar Evaluarea Națională 2020 clasa a VIII-a

2 – 5 iunie 2020 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la Evaluarea Națională 2020
5 iunie 2020        Elevii de clasa a VIII-a termină școala

15 iunie 2020       Limba şi literatura română – examen scris
17 iunie 2020       Matematică – examen scris
18 iunie 2020       Limba şi literatura maternă – examen scris

22 iunie 2020        Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele 14:00 – 20:00)
27 iunie 2020        Afișarea rezultatelor finale

Evaluarea Națională 2020: Modele de subiecte la Limba română și Matematică

Pregătirea la Matematică pentru Evaluarea Națională 2020. Profesorul Sorin Borodi, despre cât timp trebuie să aloce elevii de-a VIII-a pregătirii zilnice la matematică și cum se face recapitularea

Calendar Evaluarea națională clasa a II-a 2020

11 mai 2020: Limba română – Scris
11 mai 2020: Limba maternă – Scris
12 mai 2020: Limba română – Citit
12 mai 2020: Limba maternă – Citit
13 mai 2020: Matematică
14 mai 2020: Limba română pentru minoritățile naționale – Scris-Citit

Modele noi de subiecte pentru Evaluarea Națională clasa a II-a 2020

Calendar Evaluarea națională clasa a IV-a 2020

19 mai 2020: Limba română
20 mai 2020: Matematică
21 mai 2020: Limba maternă

Modele noi de subiecte pentru Evaluarea Națională clasa a IV-a 2020

Calendar Evaluarea națională clasa a VI-a 2020

27 mai 2020: Limba și comunicare
28 mai 2020: Matematică și Științe ale Naturii

Modele noi de subiecte pentru Evaluarea Națională clasa a VI-a 2020

Calendar BAC 2020

25 – 29 mai 2020           Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
29 mai 2020                    Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a

9 – 10 iunie 2020           Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
11 – 12 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
15 – 17 iunie 2020         Evaluarea Competențelor digitale – proba D
18 – 19 iunie 2020         Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

22 iunie 2020                    Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
23 iunie 2020                    Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
24 iunie 2020                    Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

  • Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
  • Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

25 iunie 2020                    Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris

Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:

  • Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
  • Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus

30 iunie 2020             Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
1-6 iulie 2020            Rezolvarea contestațiilor
7 iulie 2020                Afișarea rezultatelor finale de la BAC 2020

Citește și:

 


1 comment
  1. Buna ziua ! De doua zile ma tot lovesc de refuzul angajatorului de a primi cererea pentru a sta acasa sub pretextul ca nu au metodologia , as vrea sa stiu ce as putea face , cateva îndrumări, si as vrea sa mai stiu pana pe ce data se acorda aceste zile libere mentionez ca angajatorul spune că pana in vacanta de paște se acorda insa, eu ceea ce inteleg din această lege, este ca se acorda zile libere atat timp cat tine situația de urgență! Va multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbateri maraton pe legile educației, de miercuri, 19 aprilie, până joi 27 aprilie, inclusiv sâmbăta, între orele 9-21, cerute de președinta PSD a comisiei de Educație, Natalia Intotero / Este ultima zi în care se mai pot depune amendamente

Dezbateri maraton pe amendamentele legilor educației, zilnic, între orele 9-21, de miercuri, 19 aprilie, până joia viitoare, pe 27 aprilie, dacă Biroul Permanent aprobă solicitarea făcută de președinta comisiei de…
Vezi articolul

În ce fel s-au terminat acțiunile de protest ale sindicatelor profesorilor, în Anglia: oferta guvernului a fost acceptată prin votul tuturor membrilor / Fără greve pentru salarii în toamnă, dar “pentru anul viitor este cu totul altă discuție”

Decizii luate prin votul tuturor membrilor, separarea problemei salariale de celelalte probleme ale profesorilor și promisiunea de a presa din nou, după un an, pentru creșteri suplimentare: așa se încheie,…
Vezi articolul

Examenul de admitere la liceu să fie eliminat din lege, la fel și exmatricularea, iar diversitatea să fie promovată prin reglementări ulterioare – recomandările transmise de Consiliul Elevilor președintelui Iohannis, înainte de promulgarea Legii învățământului preuniversitar

Eliminarea examenului de admitere la liceu, eliminarea religiei ca disciplină la Bacalaureat, eliminarea exmatriculării de pe lista de sancțiuni aplicabile elevilor, dar și promovarea reală a diversității se numără printre…
Vezi articolul