DOCUMENT Ministerul Educației recomandă profesorilor, indiferent de disciplină, să desfășoare joi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, activități specifice, precum lectura de 5-10 minute a unui text literar românesc, lectura expresivă a unei poezii și prezentarea succintă a unor personalități ale culturii române

De ce nu citesc bine elevii români

Foto: Unsplash.com

Joi, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, Ministerul Educației și Cercetării recomandă profesorilor, indiferent de disciplină, să desfășoare activități pentru promovarea valorilor culturii române, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa nr. 6/SI/14.01.2026.

Ministerul Educației și Cercetării transmite directorilor de școli să permită cadrelor didactice, indiferent de disciplina predată, „să desfășoare, în data de 15 ianuarie, în timpul orelor de curs, activități pentru promovarea valorilor culturii române”:

„Această zi este un prilej de reflecție asupra rolului culturii în dezvoltarea personală și socială a copiilor și a tinerilor, prin urmare, încurajăm conducerile unităților de învățământ să permită cadrelor didactice care își exprimă disponibilitatea în acest sens, indiferent de disciplina predată, să desfășoare, în data de 15 ianuarie, în timpul orelor de curs, activități pentru promovarea valorilor culturii române.”

Ce activități pot desfășura profesorii la clasă, conform adresei oficiale:

Se pot desfășura activități precum:

– alocarea unui moment de 5-10 minute, dedicat lecturii unui text literar românesc;

– lectura expresivă a unor poezii;

– prezentarea și discutarea unui citat relevant din literatura română;

– activități de reflecție asupra importantei culturii și a limbii române;

– prezentarea succintă a unor personalități ale culturii române. 

Conform Ministerului Educației și Cercetării, „participarea la aceste activități are caracter voluntar. Unitățile de învățământ vor adapta activitățile în funcție de specificul comunității educaționale, de programul școlar și de resursele disponibile în școli”. 

Adresa Ministerului Educației și Cercetării poate fi consultată mai jos:

Exit mobile version