OFICIAL Decizia ca în toate școlile să citească toți profesorii și elevii la orele 11 și 14 fix, marți 15 februarie, a fost luată de ministrul Sorin Cîmpeanu, anunță acesta într-un comunicat

23.384 de vizualizări
ce-a vrut să spună autorul
Foto: © Dreamstime.com
„Am decis, în calitate de ministru al Educației, ca marți, 15 februarie 2022, în toate școlile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii”, se arată într-un comunicat trimis de Sorin Cîmpeanu. Amintim că Edupedu.ro a scris aseară despre documentul trimis de Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, tuturor inspectoratelor școlare, în legătură cu activitatea de lectură.

„În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca școlară o carte și, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru”, potrivit comunicatului.

Redăm comunicatul integral:

„Începând din acest an, România are o Zi națională a lecturii! Într-o țară în care sub 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an, rolul școlii devine esențial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide. Lectura construiește legături profunde și statornice în mințile tuturor, fie copii sau adulți.

Am decis, în calitate de ministru al Educației, ca marți, 15 februarie 2022, în toate școlile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 și la ora 14:00, învățătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activități de lectură la care să participe toți preșcolarii și elevii. În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca școlară o carte și, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru. Obiectivul activității este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text.

Unitățile de învățământ pot organiza activități de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19.

Așadar:

a) invităm bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane să deruleze activități de prezentare a propriilor servicii, de obținere a unui permis de bibliotecă, de colectare și donație de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităților de învățământ;

b) recomandăm asociațiilor, fundațiilor nonprofit, societăților de gestiune a drepturilor de autor, cu experiență în derularea de activități educaționale, să susțină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte, discuții și dezbateri pe teme literare sau alte programe similare;

c) încurajăm școlile să ofere editurilor și librăriilor, la cerere și în măsura disponibilității, spații cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative și/sau recreative, adecvate vârstei elevilor.

Totodată, unitățile de învățământ sunt invitate să popularizeze evenimentele asociate Zilei lecturii în presa locală și națională, dar și în mediul online.

Seria manifestărilor dedicate Zilei Naționale a Lecturii se va deschide oficial în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, marți, 15 februarie, ora 10:00, cu mesajele reprezentanților Administrației Prezidențiale, ale miniștrilor Educației și Culturii, ale Academiei Române, ale Primăriei Municipiului București, precum și ale altor instituții preocupate de promovarea lecturii.

În întreaga țară se vor organiza manifestări nu doar în școli, ci și la bibliotecile locale.

Motto-ul acestui an este Citim împreună!

Sorin Mihai CÎMPEANU,

Ministrul Educației”

Foto: © Monkey Business ImagesDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și: DOCUMENT Toți profesorii din România, indiferent de disciplină, vor avea activități de citit la orele 11:00 și 14:00, marți 15 februarie, indiferent de clasa la care sunt, anunță Ministerul Educației: Scopul nu este analiza pe text

6 comments
  1. Sa puna si Campeanu + gasca lui de la minister mana pe o carte de psihologie, pedagogie sau management.
    Sau poate ne citeste ceva la TV, despre coeficientul de inteligenta la politicieni de exemplu, despre traseism, despre plagiat, despre reforma invatamantului, despre bugetul pentru educatie.

    1. Depinde și ce citim. Din câte îmi amintesc se recomandă lecturi pe zona de interes a vârstei. Asta ca să ne placă lectura. Atlfel citim doar pentru examen. Adică mecanic, forțat și fără chef.

  2. Motivul pentru care 10% dintre cetățeni cumpără o carte pe an este gustul amar lăsat de acele insipide comentarii literare (critică literară), pe care toți am fost obligați să le memorăm pentru examene. Și pe care, evident, le-am uitat imediat ce am ieșit din sala de examen.
    Alte sisteme de învățământ practică lectura și scrierea creativă și lasă critica literară în grija învățământului superior. Noi avem tot felul de texte cabalistice greu de rumegat și de un adult, darămite de un copil sau de un adolescent. E de mirare că tinerii evită lectura? Nu, e o consecință logică a unui sistem greoi și opac.

  3. Domnule ministru,

    Profesorii nu sunt roboti sau robi pe moșie, să facă ce li se cere, normal sau nu, logic sau nu.
    Profesorii au planificări proprii prin care își stabilesc parcurgerea materiei.
    Călcați în picioare demnitatea acestei profesii nobile pe care in realitate o disprețuiți, ținând angajații pe salarii de bătaie de joc!
    Vă rog să ieșiți la postul TVR, să dați un exemplu, să lecturati in direct, la orele respective! Fiți un lider, dacă știți ce e aia!
    Apropo, profesorii au imunitate didactica la Covid, de nu primesc și ei teste precum elevii?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dragoș Iliescu, vicepreședintele Comisiei Internaționale de Testare: Am putea argumenta că Subiectele grilă sunt în favoarea candidaților și o să aducă note mai mari

Testele grilă la Bacalaureat și Evaluarea Națională pun în mișcare procese de gândire axate mai degrabă pe recunoaștere, decât pe reproducere, a explicat pentru Edupedu.ro psihologul Dragoș Iliescu. “Nu trebuie…
Vezi articolul