Academia Română solicită Ministerului Educaţiei trei ore de Istorie pe săptămână în învăţământul preuniversitar

2.904 vizualizări
Foto: © Gillrivers | Dreamstime.com
Academia Română, instituție condusă de istoricul Ioan-Aurel Pop, atrage atenţia că fără revenirea disciplinei Istorie la statutul pe care l-a avut cel puţin în primii ani după 1989 „este compromisă păstrarea identităţii naţiunii române”. Instituția solicită, într-un mesaj adresat de participanţii la Congresul Istoricilor Români, care se desfăşoară în perioada 8-10 septembrie, la Alba Iulia, ca numărul de ore de istorie din învăţământul preuniversitar să fie de trei pe săptămână, relatează Agerpres, preluată de G4Media.ro.
  • Apelul se face auzit în condițiile în care perioada de consultări pentru noile legi ale educației s-a încheiat pe 24 august.

În mesaj se solicită ca numărul de ore de Istorie din învăţământul preuniversitar din România să fie cel puţin egal cu media orelor de Istorie din statele UE, respectiv de trei ore pe săptămână.

„Solicităm Ministerului Educaţiei să înceapă în cel mai scurt timp un dialog cu reprezentanţii Academiei Române – Comitetului Naţional al Istoricilor Români, ca singură entitate reprezentativă pentru breasla istoricilor din România, în aşa fel încât viitoarea lege a învăţământului să reflecte corect statutul Istoriei şi al istoricilor”, se arată în mesajul menţionat.

„Fără revenirea disciplinei Istorie la statutul pe care l-a avut cel puţin în primii ani după 1989, fără acordarea finanţării adecvate institutelor Academiei, instituţiilor de arhivă (Arhivele Naţionale, Arhivele Diplomatice şi Arhivele Militare), muzeelor şi facultăţilor de istorie, publicaţiilor de istorie etc. este compromisă păstrarea identităţii naţiunii române şi se pecetluieşte dispariţia sa treptată”, se mai afirmă în mesajul semnat de preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Foto: © Gillrivers | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


5 comments
  1. chiar asa, la ora de istorie a trebuit sa fac castele pe planse, si nu i-a convenit profei castelul ca arata prea bine, asa ca i-am dat unul mai urat. ce vremuri in clasele gimnaziale.

  2. Nu este istoria mai importanta ca limba romana, a vorbi si scrie corect. La istorie se pot da in vacante sa citeasca carti de istorie, ca lectura. Numai au norme profesorii, sunt prea multi studenti la facultati?!! Sa faca facultati cu dubla specializare si atunci sa lucreze in alte domenii, dar nu este nevoie de 3 ore de istorie pe saptamana, o aberatie!!!!

  3. Copiii au si asa prea multe ore pe zi. Nu se poate sa le mai fie introdusa inca o ora in orar. Copiii muncesc mai mult decat un angajat (mai ales de la stat), cara ghiozdane incredibil de grele si nu le-ar ajunge nici 24 de ore ca sa faca toate temele care li se dau in fiecare zi la scoala! Au nevoie si de timp liber si de relaxare, dar se pare ca nimanui nu-i pasa de copii.

    1. Academia română vorbește ca să nu doarmă. După ce că elevii sunt terminați psihic de atâtea teme, căci unii dintre profesori nu au chef să își facă lecția la clasă așa cum trebuie, vine și această instituție, să mai pună încă o oră în plus la istorie. Doamna Ela are dreptate în comentariul dumneaei. Copiii sunt epuizați, dar profesorilor nu le pasă nici cât negru sub unghie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Jane Austen, eliminată dintr-un curs de literatură engleză de la o universitate britanică și înlocuită cu o autoare care scrie despre afro-americani. Măsura ar face parte din revizuirea curriculei „colonialiste”

O universitate din Marea Britanie a eliminat din programa studiată un curs de literatură despre Jane Austen, autorea celebrelor cărți Mândrie și Prejudecată, Rațiune și simțire și Emma. Catedra de…
Vezi articolul

Cardurile de primă didactică și „respectul” față de profesori. Pe lista actualizată a magazinelor apar, printre altele, farmacii, hoteluri și agenții de turism

Ieri, Ministerul Educației a anunțat că lista magazinelor pentru prima didactică, pe fiecare județ, a fost actualizată. De menționat că lista cuprinde și farmacii, hoteluri, pensiuni, magazine de bijuterii, supermarketuri,…
Vezi articolul

Guvernul lansează un program care va analiza efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor, atât pe plan emoțional, cât și în ceea ce privește siguranța / Premierul Florin Cîțu, la deschiderea lucrărilor

Lucrările dedicate Programului Naţional de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – „Din grijă pentru copii” încep astăzi, premierul Florin Cîţu urmând să participe la deschiderea acestora. Programul…
Vezi articolul
Cea mai bună aplicație europeană - Technovation Girls 2020

Apel de selecție pentru Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete – EGMO 2024, din partea Societății de Științe Matematice. Elevele de clasele VIII-XII cu medalii la etapa națională și faze internaționale se pot înscrie până pe 26 ianuarie

Elevele de clasele VIII-XII din țară care au obținut medalii la etapa națională a olimpiadei de matematică (ONM) sau medalii la alte competiții regionale sau internaționale de matematică se pot…
Vezi articolul