DOCUMENT Profesorii, educatorii și învățătorii care vor să predea în programul „Școala din Spital” se pot înscrie pe tot parcursul anului, pentru anul 2026 / Model fișa de înscriere

Foto: © Viktor Levi | Dreamstime.com

Ministerul Educației a lansat un nou apel pentru profesorii, educatorii și învățătorii care vor să predea în programul „Școala din Spital” pentru elevii care suferă de anumite afecțiuni medicale și care sunt internați. Apelul este deschis pentru tot anul 2026. Profesorii care aleg să predea în acest program vor fi instruiți special pentru a preda în aceste condiții special și fac parte din Corpul Naţional al profesorilor pentru „Şcoala din spital”.

Profesorii, educatorii sau învățătorii care vor să predea în programul „Școala din spital” se pot înscrie pe tot parcursul anului 2026 să predea în cadrul programului. Dacă vor fi admiși ei vor fi membri în Corpul Naţional al profesorilor pentru „Şcoala din spital”.

Amintim, elevii care suferă de boli cronice sau care necesită internare pe termen lung au posibilitatea să nu întrerupă școala și să beneficieze de educație în cadrul spitalului, potrivit Legii Educației, art. 72. Vezi mai jos în articol condițiile de înscriere în program

Pentru a intra în Naţional al profesorilor pentru „Şcoala din spital” profesorii trebuie să transmită dosarul de candidatură cu documentele solicitate la e-mailul școaladinspital@edu.gov.ro, la secretariatul Comisiei.

Dosarul încărcat trebuie să aibă un opis, semnat de candidat și toate paginile numerotate.

Cadrele didactice care dobândesc calitatea de membru în Corpul Național al profesorilor pentru „Şcoala din spital” sunt înscrise în Registrul electronic al profesorilor pentru „Şcoala din spital”, și participă la sesiuni de instruire și cursuri de formare profesională, care urmăresc dezvoltarea abilităţilor și a cunoştinţelor în domeniul predării în mediul spitalicesc.

Membrii Corpului naţional al profesorilor pentru „Şcoala din spital” sunt cadre didactice care predau sau doresc să predea în Profesorii spital, îndeplinind următoarele funcții:


a) În educaţia timpurie: educator/educatoare, profesor pentru educaţie timpurie;
b) În învăţământul primar: învăţător/învăţătoare, profesor pentru învăţământ primar;
c) În învăţământul gimnazial: profesor;
d) În învăţământul liceal și profesional: profesor, profesor – instruire practică.

Competenţele specifice ale profesorilor care predau în cadrul „Şcolii din spital” sunt:

a) lucrul eficient cu copiii/elevii spitalizați, care pot avea și nevoi speciale;

b) planificarea şi organizarea de lecţii flexibile, adaptate stării şi nevoilor fiecărui elev;

c) îmbinarea cunoștințelor teoretice și practice transmise cu empatie pentru copil/elev;

d) utilizarea metodelor didactice fundamentate pe jocul de rol și a altor metode interactive, ca mijloc de accedere la conținuturile transmise și de asimilare a informației, pentru a se putea adapta intens la o situație în permanentă schimbare, care să îi permită să evite un context marcat de durere, frică, neputință, incertitudine, de pierdere a rutinei și a independenței;

e) adaptarea programei la necesitățile de moment ale copilului/elevului spitalizat;

f) competențe de a înțelege, de a empatiza, dar de a nu se identifica cu situația copilului/elevului cu care lucrează, astfel încât să continue să desfășoare în mod optim activitatea sa.

Dosar de înscriere

Dosarul de înscriere cuprinde următoarele documente, numerotate pe fiecare filă şi consemnate într-un opis:

a) fișă de înscriere, conform Anexei nr.1 din Regulamentul de organizare și funcționare a C. N. P. S.;
a) copie de pe cartea de identitate;
b) copii de pe certificatele de naştere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);
c) copii de pe actele de studii: diplome de bacalaureat/licenţă/masterat/doctorat/ adeverințe, din care să rezulte că au susţinut examenul de finalizare a studiilor, precum și certificate de absolvire, foi matricole şi certificate de calificare (ultimele, pentru absolvenţii liceului pedagogic), certificate/adeverinţe de absolvire a programului de pregătire psihopedagogică (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă), alte documente şcolare;
d) copii de pe certificatele de obţinere a definitivatului/ a gradelor didactice, după caz;
e) copie de pe documentul de numire/ transfer/ pretransfer/ repartizare pe post (dacă este cazul);
f) cazier judiciar;

g) certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală (în cazuri excepţionale, dacă un candidat/cadru didactic nu prezintă certificatul de integritate comportamentală la dosar în perioada de înscriere/validare, acesta se depune obligatoriu la unitatea de învăţământ, la data prezentării pentru încheierea noului contract individual de muncă);
h) calificativul profesional obtinut în activitatea desfăşurată la ultimul loc de muncă, după caz;
i) adeverință medicală din care să reiasă că este apt să predea în învățământ.
j) copiile documentelor și ale altor acte specificate în fișa de înscriere.


Dosarul de înscriere va fi însoțit obligatoriu de un curriculum vitae, redactat după modelul comun european, în format Europass, datat și semnat pe fiecare pagina, cu date de contact valide –adresa de e-mail și numărul de telefon.

Procesul de selecție

a) Înscrierea candidaţilor la apelul de selecţie, prin completarea fişei de înscriere, conform Anexei nr.1 a Regulamentului privind organizarea și funcționarea Corpului național al profesorilor pentru „Școala din spital”;
b) Atașarea documentelor la fișa de înscriere;
c) Evaluarea dosarelor candidaților și afișarea rezultatelor.

Selecţia candidaţilor se realizează pe baza evaluării dosarelor cu calificativul admis/respins. Sunt declarați admiși candidații care prezintă actele solicitate și anexate conform fișei de înscriere, la punctele 1-9, celelalte cerințe/ calificări suplimentare constituind un avantaj.

Lista candidaților declarați admiși/respinși este publicată în maximum trei luni de la înscriere, pe pagina web a Ministerului Educației și Cercetării, www.edu.ro, secțiunea Concursuri. Vezi aici lista candidaților înscriși și admiși anul trecut

După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, candidații declaraţi respinşi pot depune contestaţie, în formă scrisă şi semnată, cu toate informaţiile necesare, în termen de cel mult 48 ore de la data afişării rezultatelor, pe adresa de e-mail școaladinspital@edu.gov.ro sau direct, la sediul Comisiei, de la Ministerul Educației și Cercetării, str. Gen. Berthelot, nr. 28 – 30, București.

Comisia soluționează contestatia în termen de 72 de ore de la primirea ei, având obligaţia ca, în cazul admiterii acesteia, să efectueze modificarea listei, introducându-l între candidaţii declaraţi admişi, sau, în cazul respingerii ei, să formuleze un răspuns din care să reiasă motivele deciziei. Comunicarea rezultatelor la contestaţiile depuse se face prin afişare pe pagina www.edu.ro, la secțiunea Concursuri / prin transmiterea acestora către petent, prin e-mail, în termen de 24 de ore de la soluţionare.

Norma de predare redusă, între 14-20 de ore pe săptămână

Potrivit Ordinului 4.026/2025 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind înființarea, organizarea și funcționarea „Școlii din spital”, proiectul este coordonat de un cadru didactic universitar titular. Acesta desemnează pentru fiecare punct educațional/unitate sanitară un cadru didactic monitor.

„Cadrul didactic monitor are obligația de a supraveghea parcursul educațional al antepreșcolarului/preșcolarului/elevului/inclusiv înscrierea acestuia pe locurile speciale din învățământul liceal, de a ține în permanență legătura cu unitatea de învățământ la care acesta a fost înamatriculat înainte de spitalizare și de a propune orice măsură educațională în interesul elevului, adecvată vârstei și nivelului său educațional”, se arată la articolul 2, alineatul c) din Metodologia privind organizarea și funcționarea programului.

Profesorul monitor poate solicita reducerea normei didactice la jumătate, fără ca salariul acestora să fie afectat, „având în vedere specificul activităților privind organizarea, desfășurarea și monitorizarea procesului de învățământ din spital, a progresului elevilor și adaptarea curriculumului la nevoile individuale”, se arată în alineatul următor.

Pentru cadrele didactice, norma se stabilește între 14 și 20 de ore săptămânal. Potrivit articolului 23, alineatul 1, aceasta variază „în funcție de curriculumul utilizat, precum și de modalitatea de desfășurare a procesului de învățământ, individual sau în grupe/clase, constituie din 1 până la 5 copii/elevi”.

Norma didactică „poate cuprinde și activități de predare la domiciliul preșcolarului/elevului”, se mai arată la alineatul 5. În aceste condiții, se stabilește între 7 și 10 ore pe săptămână.

Cum se pot înscrie elevii în programul Școala din Spital

Art. 72 din Legea Educației prevede condițiile pentru elevi:

(1) Pentru antepreșcolarii, preșcolarii și elevii cu boli cronice, boli maligne sau alte afecțiuni care necesită spitalizare și/sau tratament/monitorizare ori aflați la recuperare se organizează „Școala din spital“, în cadrul căreia procesul de învățământ se realizează individual, în grupe sau clase, în unitatea sanitară în care aceștia sunt în tratament, în monitorizare medicală sau la recuperare.

(2) Pentru antepreșcolarii, preșcolarii și elevii care, din motive medicale sau din cauza unei dizabilități, sunt nedeplasabili se organizează școlarizare la domiciliu, pe o perioadă determinată, în funcție de nevoile acestora, în conformitate cu metodologia de organizare și funcționare a școlarizării la domiciliu, aprobată prin ordin al ministrului educației.

(3) Înscrierea antepreșcolarului, preșcolarului sau a elevului în „Școala din spital“ sau școlarizarea la domiciliu se realizează la cererea părinților/reprezentantului legal, în conformitate cu metodologia de organizare și funcționare a școlilor din spital și a școlarizării la domiciliu, aprobată prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului sănătății.

(4) Antepreșcolarul, preșcolarul sau elevul beneficiază de rezervarea locului de școlarizare în cadrul unității de învățământ la care a fost școlarizat anterior înscrierii în „Școala din spital“ și are dreptul de a reveni în unitatea de învățământ, oricând în timpul anului școlar.

(5) Preșcolarilor cuprinși în forma de școlarizare din spital în grupa mare, diagnosticați cu boli cronice invalidante, cu afecțiuni maligne, cu alte boli amenințătoare de viață sau cu afecțiuni care necesită spitalizare îndelungată și/sau imobilizare la domiciliu, li se rezervă loc la clasa pregătitoare în unitatea de învățământ din circumscripția arondată.

(6) Elevii cuprinși în forma de școlarizare din spital în clasa a VIII-a, diagnosticați cu boli cronice invalidante, cu afecțiuni maligne, cu alte boli amenințătoare de viață sau cu afecțiuni care necesită spitalizare îndelungată și/sau imobilizare la domiciliu, sunt admiși pe locuri speciale în clasa a IX-a fără susținerea evaluării naționale, în conformitate cu prevederile Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a admiterii în liceu, elaborată de Ministerul Educației și dată publicității, pentru fiecare generație, cel mai târziu la începutul clasei a VIII-a.

(7) În situația în care antepreșcolarul/preșcolarul/elevul este înscris la „Școala din spital“ și, în timpul tratamentului, revine la domiciliu, acesta poate opta pentru școlarizarea la domiciliu cu prezența fizică a cadrului didactic sau în unitatea de învățământ de proveniență sau în regim online/hibrid, în funcție de recomandarea medicului specialist, la solicitarea părinților/ reprezentantului legal.

(8) Unitățile de învățământ preuniversitar care școlarizează antepreșcolari, preșcolari și elevi prevăzuți la alin. (1), denumite „școli din spital“, pot fi organizate:a) în cadrul instituțiilor de învățământ superior cu facultăți de medicină, prin ordin al ministrului educației, la propunerea senatelor universitare, conform prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Acestea parcurg toate etapele de autorizare și acreditare prevăzute de lege;b) în colaborare cu DJIP/DMBIP, direcțiile de sănătate publică județene/Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București și unități sanitare ca unități de învățământ cu personalitate juridică sau ca structură arondată a unei alte unități de învățământ.

Foto: © Viktor Levi | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

DESCARCĂ Model fișa de înscriere 2026
Citește și:
Elevii de clasa a VIII-a din „Școala din spital”, excluși din proiectul de ordin privind admiterea la liceu 2026, deși ar trebui admiși pe locuri speciale prin ordin în vigoare
Școala din spital, proiect: Va fi înființat un Corp național al cadrelor didactice special pentru copiii care își continuă educația formală pe perioada spitalizării – Document
Educatorii, învățătorii și profesorii se pot înscrie în Corpul național al profesorilor pentru „Școala în spital” până la sfârșitul anului 2025 / Norma didactică a cadrelor didactice este de 14-20 de ore pe săptămână
Exit mobile version