Noile tarife practicate de agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele din România, ARACIP, valabile de la 1 ianuarie a.c., sunt cu 68,5% mai mari decât cele valabile până la 31 decembrie 2020, stabilite în 2018. Aplicabile de la 1 ianuarie, tarifele actualizate au fost aprobate pe 20 ianuarie a.c., potrivit documentelor publicate pe site-ul instituției.
Tarifele cresc astfel:
- Tariful de autorizare ajunge la 12.796 lei (de la 7.591 lei)
- Tariful de acreditare ajunge la 19.194 lei (de la 11.387 lei)
- Tariful de evaluare externă periodică, inclusiv pentru organizațiile furnizoare de educație care organizează și desfășoară activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară ajunge la 9.597 lei, de la 5.694 lei.
Acestea au ca referință salariul de bază și sunt calculate după cum urmează:
- Tariful de autorizare – 2 salarii de bază, conform grilei de salarizare, în sumă brută, pentru funcția de profesor, cu grad didactic I și cu vechime peste 40 de ani în învățământul preuniversitar de stat
- Tariful de acreditare – 3 salarii de bază, conform grilei de salarizare, în sumă brută, pentru funcția de profesor, cu grad didactic I și cu vechime peste 40 de ani în învățământul preuniversitar de stat
- Tariful de evaluare externă periodică – 1,5 salarii de bază, conform grilei de salarizare, în sumă brută, pentru funcția de profesor, cu grad didactic I și cu vechime peste 40 de ani în învățământul preuniversitar de stat
ARACIP este o instituție care se autofinanțează. Reforma instituției face obiectul unui proiect de hotărâre de guvern aflat în prezent în consultare publică. Potrivit prevederilor acestuia, numărul posturilor în cadrul ARACIP ar urma să ajungă la 75, pe lângă 14 membri ai Consiliului ARACIP, comparativ cu 20 de posturi în prezent, incluzând membrii Consiliului.
Tarife de evaluare ale ARACIP – 2022:
Tarifele de evaluare ale ARACIP în 2018:
Foto: © Grungemaster | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.