Dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului, amendă de 30.000 de lei și suspendarea activității, în cazul centrului din Ilfov în care copiii erau agresați, anunță IPJ Ilfov

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul dosarului penal pentru rele tratamente aplicate minorului, în cazul centrului de îngrijire copii din Ilfov, fost suspendată activitatea, iar poliția a dat o amendă de 30.000 de lei, după o anchetă ProTV în care apar înregistrări cu personalul centrului care îi agresează pe copiii de vârstă preșcolară și ante-preșcolară, anunță IPJ Ilfov, conform stirileprotv.ro.

Din verificările făcute de reporterii ProTV, firma nu ar avea autorizație să funcționeze ca grădiniță sau creșă și nici nu ar deține autorizație de securitate la incendiu pentru clădirea respectivă.

Astfel de centre se înființează ca orice SRL, dar se recomandă drept grădinițe cu programe educaționale. Nu sunt controlate apoi de nimeni.

Reacția IPJ Ilfov

„În prezent, polițiștii orașului Popești Leordeni, efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, urmărirea penală fiind coordonată de procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.

De asemenea, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, împreuna cu polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publica Ilfov, efectuează activități din competență pentru verificarea legalității funcționării acestui centru”, conform comunicatului transmis de IPJ Ilfov.

Centrului i-a fost suspendată activitatea și a primit o amendă de 30.000 de lei

„În cursul zilei de astăzi, 16 februarie februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, Serviciului Ordine Publică Ilfov, impreună cu polițiștii orașului Popești Leordeni au aplicat măsura de suspendare a activității societății din orașul Popești Leordeni. Totodată, polițiștii ilfoveni au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei, pentru nedeținerea analizei de risc la securitate fizică și activitate economica cu numerar fară a deține casă de marcat, conform art. 4, alin (1), lit. d din H.G. 301/2012 și art. 10, lit. e din Legea 28/1999”, a precizat Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov.

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version