Știrile PROTV: Ministerul Educației lucrează la o legislație pentru monitorizarea și reglementarea centrelor private de îngrijire a copiilor / Nicio autoritate nu știe câte astfel de centre funcționează la nivel național

6.152 de vizualizări
Foto: captura PROTV
După o anchetă făcută de reporterii PROTV la un centru de îngrijire copii din Popești Leordeni, județul Ilfov, unde funcționa un SRL fără autorizare de unitate de învățământ, deși părinților le era prezentat ca „centru educațional” și „unitate de învățământ privat”, reprezentanții Ministerului Educației au spus reporterilor că lucrează la o legislație de monitorizare și funcționare pentru aceste centre de îngrijire.

Cazul a pornit de la reclamația părinților. În reportaj apar mai multe înregistrări în care personalul firmei respective îi agresează pe copiii de vârstă preșcolară și ante-preșcolară. Din verificările făcute de reporteri, firma nu ar avea autorizație să funcționeze ca grădiniță sau creșă și nici nu ar deține autorizație de securitate la incendiu pentru clădirea respectivă.

Președinta ARACIP, Agenția care acreditează și autorizează școlile și grădinițele din România, apare în reportaj și spune că instituția pe care o conduce nu poate controla astfel de centre private de îngrijire. Aceasta spune despre „contractul educațional” prezentat în anchetă că „asta este confuzant pentru părinți că scrie „educațional” și seamănă și cu o grădiniță, perfect cu o grădiniță. (…) Nu sunt precizări legate de ce personal trebuie să fie acolo, care este formarea personalului. (…) A fost o nișă lasată în legislație, un vid de care s-a profitat,” declară Mariana Dogaru pentru PROTV.

În centrul din Popești Leordeni, părinții plătesc, lunar, între 1.200 și 1.750 de lei, se mai arată în reportaj.

Secretarul de stat Sorin Ion, din Ministerul Educației, le-a transmis reporterilor PROTV că se delimitează de subiectul centrelor de îngrijire zilnică pentru copii, pe motiv că ele nu sunt acreditate, nu există legislație pentru aceste centre și nu sunt considerate o formă de învățământ. 

În România, nicio autoritate nu știe câte astfel de centre funcționează la nivel național.

Ministerul Educației lucrează la o legislație, astfel încât și centrele de îngrijire a copiilor să fie monitorizate și să funcționeze după reguli, se mai precizează în anchetă.


2 comments
  1. O grădiniță PRIVATĂ, standardul maxim de calitate dorit de unii duși cu pluta. Cei de la stat duc lipsă cronică de personal suficient în majoritatea grădinițelor, pe lângă faptul evident că NU există suficiente creșe și grădinițe în comunitățile unde sunt mulți copii mici, dar cei de la privat sunt instituții care vor să facă PROFIT și taie toate cheltuielile posibile ca să obțină bani. Cei care trăiesc cu impresia că privat=corect și cinstit și de calitate riscă să dea de situații precum cea de mai sus. Dar e alegerea lor.

  2. Acestea de fapt NU sunt centre educaționale, grădinițe sau creșe.

    Sunt doar afaceri private rapace care au găsit o nișă.

    Doar pun un afiș cu denumirea ,, educație”

    O escrocherie încurajată cumva de Ministerul Educației care NU are o bază de date cu grădinițele autorizate sau măcar avizate, afișată public prin ISJ uri, altfel încât oamenii să verifice dacă își duc copiii la o casă obișnuită sau o instituție de învățământ privat sau conexă.

    N.B.
    Ma refer struct la acele srl-uri care NU au si nu cer aviz de funcționare ca instituție de învățământ privat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cele două consilii de etică din subordinea Ministerului Educației și Cercetării ar putea fi comasate, iar organizarea prevăzută de lege pentru comisiile de etică din universități ar putea fi modificată / Propunerile au fost făcute într-o dezbatere a specialiștilor în domeniu – Dacian Dragoș, consilier al ministrului David

Consiliile de etică ce funcționează, în actuala formulă guvernamentală, sub umbrela Ministerului Educației ar putea fi comasate într-unul singur, care să se ocupe și de etica în universități, și de…
Vezi articolul

Directorul Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu: Cartea ministrului Bode n-a fost nici o clipă secretizată, ci doar pe fluxul normal de prelucrare a datelor. Am dispus, în mod excepţional, prelucrarea cu prioritate a acestei cărţi / Un exemplar va fi, din zilele următoare, la dispoziţia publicului

Directorul Bibliotecii Naţionale a României, Adrian Cioroianu, a anunţat, luni că lucrarea de doctorat a ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, va fi „din zilele următoare” la dispoziţia publicului şi nu…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor, după măsurile anunțate vineri de autorități: în localitățile cu peste 6 infectări la 1000 de locuitori, școala să fie exclusiv online / Elevii să se poată testa în școală, atunci când apare un caz într-o clasă

Consiliul Național al Elevilor a reacționat, sâmbătă dimineață, la măsurile anunțate vineri de guvern cu privire la deschiderea școlii. Organizația arată că e vorba doar de propuneri, deși mai sunt…
Vezi articolul