Două școli din Buzău i-ar fi permis să predea unui profesor condamnat pentru trafic de droguri și trecut în Registrul național al persoanelor care au comis infracțiuni sexuale

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Conducerile a două instituţii de învăţământ din municipiul Buzău, o şcoală gimnazială şi un liceu, sunt cercetate de poliţişti pentru că i-ar fi permis unui cadru didactic, contrar legii, să profeseze deşi figura în Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale şi fusese condamnat recent, cu suspendare, şi pentru trafic de droguri, potrivit unor surse, relatează Agerpres, potrivit G4Media.ro.

Surse apropiate anchetei au dezvăluit că este vorba despre un profesor de desen care ar fi desfăşurat şi anul trecut activităţi didactice.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, conducerile celor două unităţi şcolare sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

„În data de 14 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, urmare activităţilor specifice desfăşurate în contextul începerii anului şcolar, s-au sesizat din oficiu, faţă de conducerea a două unităţi de învăţământ din municipiul Buzău, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că unităţile de învăţământ nu au desfăşurat corespunzător activităţile şi verificările specifice impuse de Legea 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, cu privire la un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Buzău, cadru didactic în ambele şcoli”, a transmis IPJ Buzău.

Potrivit art. 25 din Legea 118/2019, unei persoane înscrise în Registru i se interzice, temporar sau permanent, să desfăşoare activităţi profesionale, activităţi de voluntariat sau orice alt tip de activităţi care presupun contactul direct cu copiii; contactul direct cu persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile.

Citește mai mult pe G4Media.ro.
Exit mobile version