Drept la replică

Foto: captură LinkedIn

Pentru corecta informare a opiniei publice, ca urmare a articolului de presă apărut în portalul Edupedu.ro, la data de 01.03.2022, intitulat „Președinta ARACIP a folosit o diplomă care „nu poate fi echivalată cu diplomă românească de licență în drept” pentru a se angaja consilier juridic la o primărie, la Casa de Pensii București și pentru înscrierea la master. Tatiana Tutunaru: Nu este problema mea că un angajator încalcă legislația”, autor Mihai Peticilă, vă transmit următorul punct de vedere pentru a clarifica situația reală.

Prima observație care se impune a fi făcută este chiar titlul articolului, deși parțial corect, este tendențios și poate induce în eroare cititorii. Astfel, diploma de studii superioare la care se face referire este recunoscută implicit în baza acordurilor de recunoaștere a diplomelor semnate între România și Rep. Moldova. Informațiile privind recunoașterea automată sunt disponibile publicului chiar pe website-ul CNRED, dar autorul articolului le-a omis cu intenția de a manipula opinia publică.

În privința echivalării diplomelor, pot spune că incapacitatea instituțiilor cu atribuții în domeniu nu poate fi transferată în sarcina persoanei particulare care este beneficiar al unui serviciu public. Astfel se presupune că CNRED și Ministerul Educației au participat la analiza pregătitoare și la negocierile care au dus la elaborarea acordurilor în baza cărora se face recunoașterea și echivalarea diplomelor și că în acest proces au comparat împreună cu partenerii din Rep. Moldova disciplinele cuprinse în curricula fiecărui profil și au stabilit echivalențele. Dacă nu au făcut asta și au semnat un acord fără a lua în considerare efectele legale este exclusiv culpa acestora.

Pentru a înșela în continuare cititorii, autorul articolului omite în mod intenționat să amintească faptul că eu am obținut diploma în calitatea mea de cetățean al Rep. Moldova, înainte de a mă muta în România, astfel încercând să inducă ideea că aș fi încă un client/impostor al rețelelor ce exploatează sistemul de învățământ din Rep. Moldova pentru a obține diplome pentru cetățenii români mai puțin dotați intelectual dar care au în față un viitor politic luminos.

După cum cu siguranță autorul articolului cunoaște sau ar fi trebuit să cunoască, dacă a discutat cu CNRED, dar omite să menționeze că diplomele emise anterior anului 2008 nu pot fi verificate în portal. De altfel, într-un document emis de către CNRED, în urma unor verificări de specialitate, se menționează în clar faptul că unitatea de învățământ absolvită în Rep. Moldova, se regăsește în baza date a instituțiilor de învățământ acreditate și că poate fi supusă echivalării.

Foto: captură document CNRED

Aceasta împreună cu aspectele amintite mai sus reprezintă doar simptomele unui sistem administrativ bolnav, care nu își poate îndeplini funcțiile corespunzător și nu pot fi puse în sarcina unui cetățean străin care, cu bună credință, vine în România pentru a-și continua studiile.

De asemenea trebuie menționat că, în privința angajării prin concurs la o administrație publică locală, apoi la un serviciu public deconcentrat al unei instituții publice de interes național, în toate aceste situații comisiile de evaluare a acelor entități au studiat dosarul și l-au acceptat ca fiind corespunzător cu nevoile instituționale și cerințele postului stabilite în baza propriilor proceduri interne. De remarcat că angajatorii au făcut încadrări generice de consilier I A, respectiv inspector, conform diplomelor de studii și cerințelor postului, așa cum rezultă din deciziile angajatorilor, precum și cartea de muncă, dar și acest aspect a fost omis din articol pentru că nu se mai susținea cazul.

Iar pentru că autorul a simțit că nu are „un caz” suficient de consistent pentru a înșela încrederea cititorilor, precum și pentru a servi interesele grupării protejate care acum dă cu subsemnatul pe la ANI și DNA, a mai inserat în articol câteva aspecte din viața personală pe care le-a considerat capabile să manipuleze opinia publică într-un sens negativ.

Autorul articolului a extras și informații din declarația mea de avere, document public de altfel, sugerând discret că aș avea prea multă avere, dar după cum se poate lesne vedea averea provine în principal din moșteniri și retrocedări, este toată transparentă și dobândită licit, ceea ce reprezintă un mare deranj.

În concluzie, întreg articolul este o mistificare și o răstălmăcire a realității, făcută cu scopul lansării unei perdele de fum care să ascundă neregulile grave ale instituției, subiectele reale și bine documentate de rapoartele corpului de control al Ministerului Educației, despre care autorul nu a găsit timp să informeze cititorii fiind prea ocupat cu scormonirea vieții mele private.

Ținând cont de cele transmise opiniei publice, apreciez că pe viitor acțiunea dumneavoastră de informare a publicului trebuie să fie dublată de un efort minim pentru o documentare corectă, de a primi informațiile solicitate în scris, și îmi rezerv dreptul de a vă acționa în judecată pentru părtinirea informațiilor și trunchierea adevărului.

Vă solicit să aveți amabilitatea de a publica prezentul drept la replică pe site-ul dvs Edupedu.ro, în aceleași condiții în care a fost publicat articolul.

Tatiana Tutunaru

Exit mobile version