Ecaterina Andronescu la volan fără centură de siguranță, în timp ce dă interviu la Antena 3 – HotNews.ro

Ministrul Educației apare într-un interviu televizat, la volan, fără să poarte centura de siguranță, scrie HotNews.ro, care publică și capturi din timpul emisiunii. Ecaterina Andronescu a acordat un interviu televiziunii Antena 3 chiar în timp ce conducea. Amintim că Andronescu a declarat pentru Edupedu.ro că nu exclude să candideze la șefia PSD și, potrivit surselor noastre, ambițiile ministrului Educației vizează chiar o candidatură la prezidențiale.

Potrivit HotNews.ro, Andronescu apare discutând cu reporterul, în timp ce mergea la Politehnică. La plecarea de la universitate, ministrul Educației apare cu centura pusă.

Întrebată de Edupedu.ro, în martie 2019, dacă spune că posibilitatea de a candida la prezidențiale este de 0%, Ecaterina Andronescu a răspuns: “Nu. Eu ce pot să vă spun în acest moment e că în partid nu s-a luat nicio decizie în legătură cu cel care va fi susținut de PSD pentru poziția cea mai înaltă în stat. L-ați auzit și pe șeful partidului, spunea: poate să fie un candidat unic al alianței, ceea ce fără îndoială ar crește șansele candidatului alianței PSD-ALDE, poate să fie dl Tăriceanu, dl Dragnea sau altul, asta este cred că ați auzit și dvs”.

Amintim că Ecaterina Andronescu (70 de ani) este la al patrulea mandat de ministru al Educației.

Citește și:

 

Exit mobile version