EXCLUSIV Ecaterina Andronescu: Nu exclud să candidez la șefia PSD

1.058 de vizualizări
Ecaterina Andronescu / Foto: Facebook.com
“Nu exclud” să candidez la șefia PSD, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației, Ecaterina Andronescu. Întrebată dacă vizează și o candidatură la prezidențiale, Andronescu a răspuns, pentru Edupedu.ro: “Nu îmi place să amestec lucrurile. Când ne ocupăm de educație, ne ocupăm de educație. Prea multă lume vorbește de politizarea educației”.

Amintim că ambițiile politice ale Ecaterinei Andronescu au devenit vizibile odată cu celebra scrisoare anti-Dragnea trimisă pe 14 august 2018. Pe atunci marginalizată în PSD, Andronescu i-a cerut președintelui social-democrat de la acea vreme, Liviu Dragnea, “să facă un pas în spate (…) și să se retragă din fruntea partidului”. Doar trei luni mai târziu, Andronescu a acceptat funcția de ministru al Educației în guvernul despre care până atunci spunea că nu o reprezintă și de la același Liviu Dragnea a cărui demisie o ceruse.

Pe 31 august 2018, când au apărut primele informații că Dragnea i-ar fi propus postul de ministru, Ecaterina Andronescu a declarat pentru G4Media.ro: ”Nu am primit această propunere. Cum v-ați putea închipui după scrisoarea pe care am trimis-o? 110% sau cât vreți dvs peste 100% nu se va întâmpla să mi se propună funcția de ministru al Educației. Eu nu sunt de vânzare”.

La începutul anului 2019, Edupedu.ro scria citând surse politice că Ecaterina Andronescu se pregătește să candideze la alegerile prezidențiale. Contactată în ianuarie de Edupedu.ro și întrebată dacă posibilitatea de a candida la prezidențiale este de 0%, Andronescu a răspuns: “Nu. Eu ce pot să vă spun în acest moment e că în partid nu s-a luat nicio decizie în legătură cu cel care va fi susținut de PSD pentru poziția cea mai înaltă în stat”.

Citește și:


2 comments
  1. Da de ce? Nu vrei să îți dedici tu tot timpul întru îngroparea educației complet?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Sorin Grindeanu / INQUAM Photos - Octav Ganea

Președintele PSD Sorin Grindeanu îi ia apărarea ministrului Justiției în afacerea plagiatului: „Radu Marinescu a respectat legea în vigoare atunci când şi-a ţinut doctoratul” / „Ştim foarte bine ce s-a întâmplat şi de ce e acest atac”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, are în continuare toată susţinerea din partea partidului, iar în cazul în care se va dovedi că acesta…
Vezi articolul

Universitatea Harvard a dat în judecată statul american pentru abuz de putere și încălcarea Primului Amendament al Constituției SUA, după ce Administrația Trump a tăiat discreționar fonduri de peste 2 miliarde de dolari

Universitatea Harvard a dat în judecată administrația Trump, acuzând că suspendarea finanțării pentru cercetare, de peste 2 miliarde de dolari, încalcă Constituția și ar reprezenta un abuz de putere, potrivit…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu îl felicită pe Patriarhul Daniel pentru implicarea în educație și societate. Tot azi, Sfântul Sinod prezidat de patriarh a criticat planurile privind educația sexuală în școli, promovate de ministru

Ministrul Sorin Cîmpeanu îl felicită, joi, pe Patriarhul Daniel, de ziua acestuia, pentru “activitatea susținută în spațiul educațional și social (…) contribuind la promovarea valorilor creștine în societatea românească”. Mesajul…
Vezi articolul

Evaluarea Națională la clasa a II-a se încheie, vineri, cu proba de Limba română pentru minoritățile naționale – scris și citit / Rezultatele individuale obținute la aceste evaluări nu se afișează și nu se trec în catalog

Vineri, 17 mai, elevii minorităților naționale susțin proba de Limbă și comunicare – scris-citit – Limba română pentru minoritățile naționale, din cadrul Evaluării Naționale de la clasa a II-a, potrivit calendarului oficial. Joi,…
Vezi articolul