Édouard Geffray, noul ministru al Educației în Franța – în al patrulea guvern numit în ultimul an. A fost șeful direcției de învățământ preuniversitar și e descris de sindicate drept „dirijorul improvizațiilor”

Foto: captură Youtube.com/ Amcsti

Édouard Geffray a fost numit duminică, 12 octombrie, ministru al Educației Naționale din Franța, a anunțat Palatul Élysée, potrivit franceinfo. Numirea sa a venit la două zile după reconfirmarea lui Sébastien Lecornu în funcția de prim-ministru, în cadrul unui nou guvern ce cuprinde 34 de miniștri, printre care și figuri necunoscute publicului larg. Elisabeth Borne, ministră a educației în guvernele Bayrou și Lecornu I, părăsește funcția după nici un an.

În vârstă de 47 de ani, Édouard Geffray este considerat un specialist al sistemului educațional francez. A fost timp de cinci ani (2019-2024) director general al învățământului școlar (DGESCO), poziție care l-a făcut „numărul doi” în minister, potrivit presei din Republică. Înainte de aceasta, Jean-Michel Blanquer îl numise, în 2017, director general al resurselor umane în Educație – perioadă în care Geffray a gestionat criza sanitară din școli și implementarea reformei Bacalaureatului.

A fost, de asemenea, implicat în „șocul cunoașterilor” („choc des savoirs”), reforma promovată de Gabriel Attal. În vara lui 2024, Geffray s-a reîntors la Consiliul de Stat, dar a rămas aproape de domeniul educației: luna trecută a predat un raport despre educația cinematografică în școli.

Reacția sindicatelor: „dirijorul tuturor improvizațiilor”

Numirea sa nu este privită cu entuziasm de sindicatele din învățământ, care îl asociază cu perioada Blanquer, marcată de multiple reforme controversate. O reprezentantă sindicală citată de franceinfo l-a descris pe Geffray drept „dirijorul tuturor improvizațiilor, reforme făcute și desfăcute, care au contribuit la starea dezastruoasă a Educației Naționale”.

Dosare grele pe masa noului ministru

Printre prioritățile urgente se numără gestionarea unui context bugetar tensionat, posibile reduceri de posturi și reforma formării inițiale a profesorilor – anunțată, dar încă incomplet aplicată și finanțată. Alte dosare-cheie: criza de atractivitate în profesie, problema salariilor cadrelor didactice, violența din școli și supraaglomerarea claselor.

Un minister instabil: șapte miniștri în trei ani

Numirea lui Geffray coincide cu plecarea din guvern a lui Élisabeth Borne, care a condus Ministerul Educației timp de zece luni și fusese reconfirmată în funcție cu o săptămână înainte. Édouard Geffray devine astfel al șaptelea ministru al Educației din al doilea mandat al lui Emmanuel Macron (din 2022 până acum) – un ritm de schimbări fără precedent într-un minister ce gestionează 800.000 de profesori și 12 milioane de elevi.

El ocupă locul al nouălea în ordinea protocolară a noului guvern – poziție simbolic inferioară față de cea a predecesoarei sale, care se afla pe primul loc, mai notează sursa citată.

Exit mobile version