Gindrovel Dumitra, medic coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul Sociectății Naționale de Medicină a Familiei, a declarat că disciplina Educația pentru sănătate trebuie să devină o disciplină obligatorie în școli. Măsura trebuie să fie una „radicală”, mai ales în contextul în care copiii din ziua de astăzi au acces la informații care nu sunt întotdeauna corecte, a subliniat el în podcastul Salvați Copiii România.
- Amintim, Educație pentru sănătate este o disciplină opțională în acest moment. Organizația Salvați Copiii România a solicitat ca această disciplină să devină obligatorie, atrăgând atenția că aproape una din 10 nașteri este la adolescente.
„Părerea mea este că în acest moment avem nevoie de o decizie radicală. Este nevoie de introducerea obligatorie a educației pentru sănătate în școli, conform unui curriculum, astfel încât să ne asumăm ca generațiile care vin vor fi generații alfabetizate din acest punct de vedere”, a declarat Gindrovrel Dumitra.
Acesta a subliniat că printre obstacolele care stau în calea acestei măsuri se numără și opinia publică potrivit căreia, prin introducerea obligatorie a acestei discipline „s-ar putea crea o manipulare a copilului, astfel încât să aibă, din punct de vedere religios, anumite direcții. Sau din punct de vedere sexual”.
Medicul susține însă că „discuția trebuie să se poarte”. „Școala trebuie să-și asume rolul pe care îl are în educația copilului, inclusiv pe zona de sănătate”, a mai adăugat el.
Redăm pe larg declarațiile medicului Gindrovel Dumitra:
Gindorvel Dumitra: Eu cred că momentul cheie acolo este în școală. Este Educația pentru sănătate, care trebuie neapărat făcută într-un mod cât se poate de responsabil. Noi am avut foarte multe solicitări către Ministerul Educației ca această oră să devină într-un fel sau altul obligatorie. În acest moment, Educația pentru sănătate nici măcar n-are un curriculum dezvoltat pentru a putea să avem anumite obiective stabilite, deoarece este o oră la dispoziția profesorul în care fiecare diriginte își stabilește propriile obiective vizavi de ce predăm în cadrul orelor de dirigenție când discutăm despre educație pentru sănătate.
Părerea mea este că în acest moment avem nevoie de o decizie radicală. Este nevoie de introducerea obligatorie a educației pentru sănătate în școli, conform unui curriculum, astfel încât să ne asumăm ca generațiile care vin vor fi generații alfabetizate din acest punct de vedere.
Moderator: De ce nu o face statul român?
Gindrovel Dumitra: Sunt atât de multe discuții și pe acest subiect, pentru că ați văzut multe dintre opinii, mai ales al unor organizații non-guvernamentale, converg către faptul că, în acest fel, s-ar putea crea o manipulare a copilului, astfel încât să aibă, din punct de vedere religios, anumite direcții. Sau din punct de vedere sexual. Ei bine, noi trebuie să recunoaștem că trebuie să discutăm despre sex. Fiecare are libertatea de a alege ce face mai departe. Dar discuția trebuie să se poarte.
Copiii au acces la informații. Curiozitatea îi duce pe foarte multe zone în care calitatea informației nu este neapărat cea corectă. De asta avem nevoie de educație pentru pentru sănătate în școală, pentru că școala trebuie să-și asume rolul pe care îl are în educația copilului, inclusiv pe zona de sănătate.
