Elev în clasa a X-a la un colegiu național: Profesorii au hotărât să nu mai înainteze cu materia pentru că nu au cum să facă efectiv orele prin internet pentru că nu au tablă

FOTO: freepik.com

„Profesorii au hotărât să nu mai înainteze cu materia pentru că nu au cum să facă efectiv orele prin internet pentru că nu au tablă”, a spus în cadrul conferinței naționale „Școala pe net” Constantin Ștefănescu, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Iulia Hașdeu” din București. Acesta împreună cu alte 3 eleve a răspuns mai multor întrebări legate de perioada în care școala s-a mutat în mediul online, după suspendarea cursurilor.

„Eu la început și toată școala de fapt, școala noastră, nu s-a implicat foarte mult în școala aceasta online așa că fiecare copil a făcut ce-a vrut. Eu fiind mai autodidact am continuat să învăț, pe când alții nu. Dar de vreo trei săptămâni, cred, școala început să să se dedice acestei acestui domeniu, școala prin internet, și folosim Google Meet în acest moment. Profesorii au hotărât să nu mai înainteze cu materia pentru că nu au cum să facă efectiv orele prin internet pentru că nu au tablă, în general, mai ales la științele exacte sunt un fel de științe ale naturii, așa că învățăm pur și simplu prin ce materiale ne mai trimit iei, dar facem doar o recapitulare și cam atât”, a spus Constantin.

Întrebat despre care crede el că este eficiența școlii online, elevul a răspuns că școala online nu este eficientă:

”Școala online nu pot să spun că este eficientă, dar în schimb pot să spun că este necesară. După cum am spus nu toți elevii învață după propriul lor interes, ci trebuie să fie împins de la spate de către cineva și asta ar fi singurul lucru mai bun ca să spun așa. În rest, după cum am spus, cel puțin la noi la școală profesorii au cam terminat materia din clasa noastră, doar cu mici completări pe care eventual le-am făcut online dar nu știu cât s-a înțeles din tot ce s-a explicat.

Mi se pare că școala online ar trebui nu să fie eficientă pentru că oricum nu este, trebuie doar să ne mențină trezi cumva și să ne mențină curiozitatea de a învăța”, a mai declarat Cosntantin Ștefănescu.

Ce ar trebui făcut pentru ca școala online să fie mai bună în opinia sa? Profesorii ar trebui să facă niște cursuri pentru a învăța să folosească anumite aplicații, mai spune elevul de clasa a X-a.

„În primul rând profesorii ar trebui să învețe pur și simplu cum să lucreze cu internetul și pentru că ne trezim, îți spun o poveste, o întâmplare: făceam o oră și doamna a plecat din Classroom, adică a ieșit fără să știe (…) Ar trebui să se facă niște cursuri pentru profesori ca să-i învețe să folosească anumite aplicații”, a mai spus Constantin.

 

Conferința Școala pe net a avut loc în seria de conferințe naționale gratuite despre educația online din România, un cadru de dialog pentru educatori, decidenți, elevi, formatori educaționali, ONG-uri și experți internaționali, program lansat la debutul stării de urgență de către patru organizații neguvernamentale, cu sprijinul Kaufland România și în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.

”De la lansare și până acum, proiectul a reușit să vină în sprijinul a zeci de mii de profesori din România, cu soluții de tehnologie, sfaturi pedagogice, răspunsuri la întrebări și webinarii”, potrivit descrierii făcute pe pagina oficială a Ministerului Educației.

Exit mobile version