Eleva de 16 ani care a murit la Piatra Neamț urma să participe la activități organizate numai de elevi, în Colegiul „Petru Rareș”, fără știrea și aprobarea Inspectoratului școlar / Nimeni nu s-a asigurat că minorii veniți singuri ajung la cazări

Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț / Foto: cnpetrurares.ro

O elevă de 16 ani din București a murit la Piatra Neamț, unde venise pentru a participa la conferințe organizate independent de elevi, după model internațional, la Colegiul Național „Petru Rareș”. Evenimentul a fost sprijinit de conducerea liceului care nu a informat inspectoratul școlar județean (ISJ) Neamț că va găzdui activități în școala publică pentru peste 150 de elevi din țară, după cum au confirmat inspectorul șef Florentina Luca Moise și directorul colegiului, Grigoruță Oniciuc, pentru Edupedu.ro. Reprezentanții elevilor organizatori au declarat că nu a fost în răspunderea lor să verifice venirea participanților încă din weekend și spun că părinții au avut de semnat acorduri pentru participarea minorilor prin care și-ar fi asumat răspunderea de siguranța lor în afara activităților.

Circa 170 de elevi din țară au simulat, între 31 iulie (luni) și 2 august (miercuri), la Colegiul Național „Petru Rareș”, conferințe de tipul celor ținute de delegații de la Națiunile Unite, pe diverse teme de interes internațional precum încălzirea globală, războaiele și consumul de droguri. Astfel de evenimente se organizează periodic în țară la câteva licee mari cu astfel de cluburi, potrivit surselor Edupedu.ro. Primul liceu din țară care a organizat astfel de evenimente ar fi Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, în 2012 (sursa).

Printre elevii care a trebuit să ajungă la Piatra Neamț unde s-a desfășurat seria de întâlniri de tipul Model United Nations a fost și fata de 16 ani, din București, care în noaptea din 30 spre 31 iulie, duminică spre luni, a fost găsită decedată în casa unui tânăr. A venit cu trenul, însoțită de alți elevi cărora le-ar fi spus de intenția ei de a se vedea cu un tânăr și ar fi fost așteptată de acesta la gară duminică seară. Cazul a fost relatat de presa locală și preluat joi, 3 august, de presa centrală. Cauzele decesului ar fi intoxicație cu droguri și o hemoragie severă. Trei persoane suspecte au fost arestate și sunt anchetate sub acuzațiile de posesie de droguri și omor prin imprudență.

Am vrut să aflăm, în acest caz, cine răspunde de siguranța unor elevi, majoritatea sub vârsta majoratului, ajunși într-un oraș străin fără profesori însoțitori, la activități educaționale desfășurate într-o școală de stat pe timpul vacanței de vară. Din declarațiile reprezentanților elevilor organizatori, și ei minori, și din ale directorului liceului care a pus la dispoziție săli pentru dezbateri, reiese că părinții au semnat un acord prin care și-au asumat răspunderea pentru copiii lor minori, în afara conferinței.

Deși într-un comunicat despre eveniment, semnat de directorul Grigoruță Oniciuc, apare că sunt implicați și profesori de la acest colegiu din Piatra Neamț, și că adulți precum directoarea adjunctă și primarul orașului au făcut „deschiderea oficială” a evenimentului cu discursuri, elevii nu erau verificați că ajung în oraș decât luni dimineața, 31 iulie, când înscrierile lor erau validate de elevi voluntari la Teatrul Tineretului. „Evident că am avut personalul care i-a supravegheat discret să nu fumeze, să folosească spațiile școlare doar pe acelea care erau oferite”, a explicat directorul colegiului pentru Edupedu.ro despre ce a însemnat supravegherea elevilor – detalii mai jos.

Elevii organizatori: Prin acordul pe care îl semnaseră părinții, își asumau că-n tot timpul extern conferinței nu eram responsabili pentru siguranța și îngrijirea copiilor lor

Am contactat elevii care au organizat evenimentul și i-am întrebat în ce calitate s-au ocupat de desfășurarea lui. Pentru că organizatorul principal este minor, am convenit să nu îi oferim numele și a fost de acord să îi fie preluate explicațiile pentru Edupedu.ro. „Noi am fost un comitet de organizare, o echipă compusă din elevi. Ne-am ocupat atât de partea de selectare a subdiviziunilor echipei, cât și de partea de asigurare a locației și a tuturor materialelor și mâncării. Am fost elevi”, a precizat băiatul de 17 ani.

Întrebați „cine v-a lăsat să organizați evenimentul în forma aceasta exclusiv de elevi?”, reprezentantul a spus că „nu suntem primii. Este un fel de conferință care se organizează de foarte multe ori, cu foarte multă tradiție în toată țara, la licee mari, chiar prin organizații destul de mari. Nu s-a pus niciodată problema de a fi lăsați (de cineva – n. red.), având în vedere că a existat recunoaștere în desfășurare. Foarte multe conferințe au ieșit bine, toate prin elevi”.

„La școală doar s-au susținut dezbaterile și a fost vorba de încredințarea a șase săli pentru despre desfășurare dezbaterilor și o sală de procedură pentru tot felul de materiale, dar atât a fost, oferirea de șase săli, mai mult de atâta n-a fost implicat liceul. Cazare nu le-am oferit. Deci cazarea n-a fost parte din conferință, doar le-am facilitat o ofertă. Am lucrat ca mediatori în obținerea unei oferte la un cămin unde s-au putut înscrie. Cine a vrut, a fost total opțional, dar n-a fost o parte integrală intrinsecă, a conferinței, doar am facilitat-o”, a mai spus elevul despre cazare, care s-a realizat, potrivit acestuia, la internatul Colegiului Național de Informatică din Piatra Neamț, pentru care ar fi optat 70 din cei 170 de participanți. Ceilalți „s-au înscris la cazări, apartamente, închiriere de hoteluri”, a adăugat acesta. Nu este clar ce înțelegere au avut elevii cu liceul de informatică pentru a caza participanții, în internatul liceului, care este de stat, contracost.

Edupedu.ro: Și nu a fost totuși nevoie de o aprobare a directorului pentru acele săli în care ați ținut voi activitățile?

Elev organizator: Da, s-a făcut… Având în vedere că sunt minor și nu am semnat eu actele, da, s-a făcut astfel de înțelegere pentru oferirea șase săli și a proiectoarelor. Atât a fost obligația liceului. În ce ține de procedură și altceva, nu a avut implicare liceul”.

Am întrebat elevii organizatori dacă părinții au avut de semnat acorduri pentru participarea elevilor. Răspunsul a fost: „acorduri pentru fiecare participant minor, iar pentru cei majori am avut de acorduri de participare. Verificam acordurile la început, iar persoanele care nu aveau acord fie completau pe loc și trimiteau părinților online pentru semnătură, fie nu puteau participa”.

Edupedu.ro: Și care erau condițiile ca elevii să vină la evenimentul vostru? Nu trebuia să fie însoțiți mai ales cei minori de cineva?

Elev organizator: Deci nu, este un acord al părinților în care ei își asumă responsabilitatea pentru a asigura siguranța elevilor. Conferința noastră este ca o olimpiadă care se desfășoară – începe ziua asta, se termină ziua asta, noi avem un program clar care începe la 09:00, se termină la 18:00. Responsabilitățile noastre ca echipă de organizare erau în acel timp pentru a le oferi siguranța în sălile școlii, pentru a le oferi mâncare, materiale. Dar prin acordul pe care semnaseră părinții își asumau că-n tot timpul extern conferinței, în tot ce însemnă timp liber, nu eram responsabili pentru siguranța și îngrijirea copiilor lor. Era foarte clar scris în acord.

Edupedu.ro: Deci să înțelegem că din acord reiese că vă absolviți de orice răspundere.

Elev organizator: Da”.

Întrebați cum s-au înscris elevii la eveniment și prin ce structură, elevii coordonatori au spus că „s-a popularizat prin internet această conferință și a existat un formular centralizat unde au trebuit să scrie o scrisoare de intenție, practic, și niște eseuri tematice pentru distribuirea lor pe comitete și pentru a face selecție”.

Edupedu.ro: Ei nu trebuiau să vă anunțe pe voi elevii când ajung în Piatra Neamț să-și confirme prezența, că sunt acolo în oraș și că o să vină începând de luni la eveniment?

Elev organizator: Nu. Conferința începea pe 31 dimineața la ora 09:00 la cu deschiderea la Teatrul Tineretului în oraș unde făceam practic înregistrarea. Așteptăm oamenii să vină, făceam tabele cu semnătura, verificam acorduri, dădeam acordul celor care nu aveau și atunci era înregistrarea lor oficială, luarea lor în evidență. Atunci se confirma totul. (…) Ideea este că fata a murit cu o zi înainte să înceapă efectiv conferința. Ea a murit în noaptea de 30 spre 31. Conferința noastră a început dimineața la 09:00 pe 31”.

Întrebați dacă „ați avut o parte de ajutor, de implicații din partea asociației de părinți de la liceul vostru pentru că sunteți minori”, elevii au spus: „Da, asociația de părinți nu a fost organizator, asociația de părinți a fost, din nou, un fel de facilitator, pentru a organiza și a face transferurile, pentru a se ține… când e vorba de achiziții avem nevoie de persoană juridică. A fost doar pentru gestionarea fondurilor”. Aceștia au mai spus că a existat o taxă de înscriere la eveniment care [editare ulterioară] a variat, în funcție de perioada de înscriere, de la 90 de lei la peste 110 lei, și că se mai întâmplă ca elevi, chiar dacă plătesc taxa, să renunțe la participare.

Edupedu.ro: Dar în formularele voastre centralizate, fata a fost înscrisă, o aveați în evidență că trebuie să vină la conferință?

Elev organizator: Da, aveam, însă ideea este că este un lucru care se întâmplă foarte des, este permis prin regulament, este dreptul fiecărui participant de a renunța la conferință, chiar după ce au făcut plata. Eu însumi ca delegat la o altă conferință am făcut o dată plata, dar din alte probleme n-am mai mers, nu am mai fost, așa că nu este printre singurii care s-au retras, care nu au mai putut veni și este clar că nu, nu trebuia să tragem noi de ei să vină. Noi aveam evidența clară dimineața la teatru, la înregistrare, aveam toate tabelele, aveam toate lucrurile adunate.

Edupedu.ro: Este vreo anchetă? V-a contactat poliția pe voi elevii organizatori?

Elev organizator: În prima zi, pe 31, a venit un reprezentant de la IPJ, însă aceasta a fost singura intervenție a poliției. Nu am avut nicio legătură cu Parchetul. Din câte știu, ancheta se desfășoară paralel, persoanele care trebuiau arestate au fost arestate. Știu că sunt trei bărbați suspecți arestați. Noi am fost desigur circumstanțial luați în considerare, dar prin faptul că s-a înțeles clar că fata nu a venit la conferință nu are o legătură cu conferința, este doar o legătură circumstanțială (…)”. „Pe lângă acest tragic eveniment, din punct de vedere organizatoric s-a desfășurat foarte bine și am primit foarte mult feedback pozitiv din partea tuturor înscrișilor”, a conchis elevul.

Inspectoratul școlar Neamț nu a fost informat de directorul liceului, deși a anunțat la începutul anului școlar că trebuie să fie anunțat de orice activitate extrașcolară. Instituția face verificări

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț a aflat despre decesul elevei și despre faptul că venea la un eveniment ținut într-o școală publică din județ din presă, după cum declară șefa inspectoratului, Florentina Luca Moise, pentru Edupedu.ro. Instituția va face verificări pentru a vedea cu cine a încheiat școala parteneriat pentru a organiza Model United Nations la Colegiul Național „Petru Rareș” sau dacă a fost organizat de asociația de părinți care ar fi acoperit plata facturilor pentru cazare, mâncare, consumabile și materiale promoționale cu bani din înscrierea elevilor.

„Vă aduc la cunoștință că Inspectoratul Școlar Județean Neamț nu a fost informat sau implicat în organizarea și desfășurarea activității la care se face referire. Știu că este că o anchetă DIICOT prin comunicatul de presă făcut de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț aseară (n. red. miercuri, 2 august). La momentul actual singura acțiune întreprinsă de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, repet, este o acțiune și o anchetă DIICOT, constă în verificarea unor aspecte de către o comisie de cercetare la nivelul Inspectoratului Școlar privind inițierea, organizarea și desfășurarea activităților desfășurate – dacă au fost în parteneriat cu unitatea de învățământ sau doar prin Asociația de părinți a colegiului”, a spus Luca-Moise.

Florentina Luca Moise / Foto: Facebook.com

„De asemenea vom verifica și aplicarea Ordinului de ministru al educației nr. 3637 din 2016 privind desfășurarea activităților extrașcolare. Nu cunosc la această dată și nici nu am cunoscut, nu am avut informații și nici comunicări oficiale ale asociației de părinți sau, după caz, a unității de învățământ, despre organizarea și desfășurarea conferinței de care se face vorbire. Ce pot preciza este că interesul Inspectoratului Școlar asupra desfășurării activităților extrașcolare, dacă se încadrează acest tip de activitate la activități extrașcolare, este că am făcut diverse și numeroase informări asupra unităților de învățământ care pot fi justificate de către Inspectoratul Școlar. Au fost comunicări oficiale privind obligativitatea informării Inspectoratului Școlar și avizării parteneriatelor cu fundații, ONG-uri sau alți furnizori de servicii de educație”, a continuat Luca-Moise.

Redăm din discuția cu inspectorul școlar general din județul Neamț, Florentina Luca Moise:

Edupedu.ro: Tocmai pentru că este o activitate organizată într-o școală, în regim extrașcolar, dar în timpul vacanței de vară, direcțiunea ar fi trebuit să vă anunțe despre faptul că alocă câteva săli de clasă unor elevi și caută și cazare la un internat școlar din Piatra Neamț pentru…

Florentina Luca Moise: Nu ne-a informat nimeni despre această situație, nici despre lista participanților, numărul participanților care ar fi trebuit să ajungă – copii din toată țara, elevi, nu am știut și nu am fost informată până ieri, când au făcut și cei de la DIICOT și Poliția Județeană comunicatul. Nu am știut de aceste aspecte. Nu au fost informați.

Edupedu.ro: Dar în acest caz școlile sunt obligate să vă informeze despre astfel de activități?

Florentina Luca Moise: Noi, printr-o adresă trimisă către unitățile de învățământ din județul Neamț încă din luna octombrie și încă una din luna noiembrie, i-am informat pe colegii noștri directori în vederea unei bune organizări a activităților care se desfășoară în unitățile de învățământ din județul Neamț și în vederea menținerii integrității fizice, morale și psiho-emoționale a elevilor, că Inspectoratul Școlar va analiza și va aproba, dacă este în interesul elevilor, parteneriatele cu instituțiile, ONG-urile care își manifestă intenția de a încheia acorduri de parteneriat cu directorii sau cadrele didactice. La momentul actual nu știm dacă unitatea de învățământ a avut acord de parteneriat sau nu, cine de fapt a fost organizatorul și nu am detalii și nici nu am fost înștiințați noi ca și Inspectorat școlar, de desfășurarea în județul Neamț a acestei activități educative.

Ce vă pot spune că singurul lucru cercetat, în ghilimele – că cercetarea o face acum DIICOT – (singurul lucru – n. red.) verificat de către colegii noștri este dacă activitatea respectivă se încadrează și dacă a fost aplicat corect ordinul de ministru al Educației Naționale 3637 din 2016. Am verificat chiar raportul anual al departamentului de educație extrașcolară în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru anul 2022-2023, întocmit de colega noastră inspector școlar și aprobat de către inspectorul școlar general – subsemnata – și nu se regăsește această activitate la care se face referire.

Edupedu.ro: În astfel de cazuri minorii trebuie să fie însoțiți? Ce le-ați transmis directorilor prin cele două adrese când fac astfel de activități?

Florentina Luca Moise: Că trebuie avizate de către Inspectoratul școlar, de aceea există în fiecare județ inspectorat școlar și ne supunem legislației, legea se aplică, nu se discută, la fel cum și noi punem în aplicare tot ceea ce ne transmite Ministerul Educației. (…) Nu cunosc regulamentul. Nu știu despre ce concurs este vorba sau conferință. Nu știu cine este organizatorul.

Edupedu.ro: Ați cerut aceste informații de la școala care a ținut zilele trecute dezbaterile cu copiii, ca să aflați mai multe?

Florentina Luca Moise: Desigur, am trimis această solicitare în urma apariției în presă a comunicatului de presă făcut de către DIICOT și Poliție, că noi nu am fost înștiințați, în presă am văzut aceste aspecte și comunicatul de presă al unei instituții. Și atunci am solicitat Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț să ne pună la dispoziție, cât se poate și cât permite ancheta. Restul documentelor… nu am primit până la această oră aceste documente, mai exact parteneriatul, ceea ce ne interesează pe noi, dacă a fost parteneriat cu unitatea de învățământ sau nu și care au fost obligațiile, în cadrul parteneriatului, ale unității de învățământ. Dacă nu a fost acest parteneriat și nu a existat parteneriat între unitatea de învățământ și asociația părinților, cred că ar trebui să întrebați acolo asociația părinților.

Edupedu.ro: Când ați cerut aceste informații, ieri, astăzi?

Florentina Luca Moise: Începând de ieri (miercuri, 2 august – n. red.), telefonic am vorbit de nenumărate ori cu doamna director (n. red. adjunct. Oniciuc este în concediu), am fost vizitată la Inspectoratul Școlar și de doi elevi implicați în organizarea acestui eveniment. Nu mi s-au pus la dispoziție documente, fiind o anchetă DIICOT. Nici nu am cerut foarte multe documente, ca să fiu clară, nu intervin peste o anchetă DIICOT și, din câte am înțeles, dețin foarte multe documente cu caracter personal. O anchetă se va duce la bun sfârșit și că cred că poliția ne va comunica…

Edupedu.ro: Pentru directorul liceului, care nu v-a comunicat că organizează evenimentul și probabil a încălcat ordinul de ministru, asta vedeți după ce faceți și cercetările, ce sancțiuni ar putea fi aplicate?

Florentina Luca Moise: Nu știm dacă a încălcat sau nu ordinul de ministru. La momentul actual este o cercetare în curs la Inspectoratul Școlar. Încă nu știm dacă au fost parteneri sau nu. Sunt solicitate documentele, că noi vorbim după documente, nu după vorbe. (…) O comisie va decide la nivelul Inspectoratului Școlar. Nu eu decid. Comisia va decide, va cerceta și va lua măsurile necesare. Vă ținem la curent dacă este cazul. Deocamdată plecăm de la prezumția de nevinovăție.

Edupedu.ro: Conferința era contra cost, se cereau sume de participare elevilor. Este acest lucru legal pentru organizare în școli?

Florentina Luca Moise: Nu știu despre ce este vorba. Nu mi s-au pus la dispoziție documente. Dacă Colegiul Național „Petru Rareș” a încasat aceste sume, e vorba de o discuție, dacă asociația de părinți a încasat aceste sume, este vorba despre cu totul alte organe de cercetare, dar cu siguranță, dacă unitatea de învățământ a fost implicată în această activitate și a gestionat organizarea, vom aplica legea.

Edupedu.ro: Am vorbit și cu organizatorii și ar fi vorba de o sumă de 110 [editare ulterioară] lei pentru copil.

Florentina Luca Moise: Nu știu, nu cunosc. V-am spus că pentru prima dată ieri am fost înștiințată despre producerea acestui eveniment neplăcut și am spus că până ieri Inspectoratul Școlar Județean Neamț nu a dat niciun aviz, niciun acord și nici nu a cunoscut aspecte legate de această organizare.

Edupedu.ro: Au venit la discuții la inspectorat directoarea și elevii? Ce v-au zis?

Florentina Luca Moise: Cu doamna director am vorbit telefonic, colegii mei din comisie s-au deplasat la fața locului și astăzi sunt tot acolo. Doamna director îmi va comunica oficial dacă există sau nu există acel parteneriat”.

Directorul colegiului: Regret că nu am informat inspectoratul școlar. Evident că am avut personalul care i-a supravegheat discret să nu fumeze

Contactat de Edupedu.ro, directorul Colegiul Național „Petru Rareș”, Grigoruță Oniciuc, a spus: „regret că nu am informat (inspectoratul școlar – n. red.), pot să spun acest lucru, însă nu este o activitate extrașcolară organizată de școală”. Oniciuc a spus că „astfel de conferințe se desfășoară în Țara Românească de ceva timp, de cel puțin 3 ani de zile. Copiii din „Petru Rareș” au tot fost la București la „Sfântul Sava”, la Racoviță în Iași, în Brașov, în diferite licee foarte bune din țară unde se desfășoară aceste conferințe. Astfel de conferințe sunt organizate de către un secretariat, un grup de elevi. Organizator nu am fost noi ca școală și pur și simplu am oferit spațiile, câteva spații câteva săli de clasă ca să nu mai plătească chirii, știu eu pe unde copiii, când își desfășurau activitățile”.

„Este o conferință și la conferință participarea este benevolă. Există acordul paternal în care părintele își dă acordul ca elevul să vină neînsoțit. Vine el singur cu trenul, se cazează singur. S-a întâmplat asta cu toți copiii și nu numai în Piatra Neamț. În toate orașele în care s-au desfășurat astfel de conferințe”, a mai spus acesta.

Grigoruță Oniciuc / Foto: Mesagerul de Neamț

Întrebat „în ce bază legală i-ați lăsat pe copii să organizeze evenimentul în școală”, directorul a spus: „N-am cum să închid școala când se desfășoară astfel de activități, se fac târguri de oferte educaționale, când vin tot felul de universități și-și prezintă ofertele, intră în școală și intră copii acolo. Nu s-a întâmplat în școală și nici în cămin, absolut nimic”. 

„Regret că nu am informat (inspectoratul școlar – n. red.), pot să spun acest lucru, însă nu este o activitate extrașcolară organizată de școală. Au fost doar spații, nici măcar închiriate, ci oferite acestor copii. Evident că am avut personalul care i-a supravegheat discret să nu fumeze, să folosească spațiile școlare doar pe acelea care erau oferite, la cămin de asemenea s-au asigurat tot felul de condiții, au fost verificați de către pedagog, de către voluntarii din proiect. Deci nu au fost chiar de capul lor lăsați”, a mai spus Oniciuc.

Redăm discuția cu directorul Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț:

Grigoruță Oniciuc: Deci astfel de conferințe se desfășoară în Țara Românească de ceva timp, de cel puțin 3 ani de zile. Copiii din „Petru Rareș” au tot fost la București la „Sfântul Sava”, la Racoviță în Iași, în Brașov, în diferite licee foarte bune din țară unde se desfășoară aceste conferințe. Astfel de conferințe sunt organizate de către un secretariat, un grup de elevi. Organizator nu am fost noi ca școală și pur și simplu am oferit spațiile, câteva spații câteva săli de clasă ca să nu mai plătească chirii, știu eu pe unde copiii, când își desfășurau activitățile. Pe parcursul celor 2 zile jumătate, activitățile s-au desfășurat fără niciun fel de probleme în cadrul colegiului. (…)

Din păcate, fetița din București care a venit într-un grup mai mare de copii din București a decis că ea nu vrea să stea nici la cămin, nici în alte locații, ci a decis să meargă la prietenul ei pe care îl cunoștea din câte am înțeles de doi ani de zile. Cred că ar trebui să așteptăm finalul anchetelor, să vedem firul evenimentelor, care s-au desfășurat din momentul în care fata a plecat din București, până când s-a întâmplat nefericitul eveniment. Există acorduri parentale din partea părinților pe care le au organizatorii de la grupuri de elevi care sunt din București, Slobozia am văzut acolo. Atât a făcut școala: a oferit câteva săli de clase pentru acești copii să dezbată teme care nu au conotații politice, nu au niciun fel de alte lucruri.

Edupedu.ro: Dar în ce bază legală i-ați lăsat pe copii să organizeze evenimentul în școală? 

Grigoruță Oniciuc: N-am cum să închid școala când se desfășoară astfel de activități, se fac târguri de oferte educaționale, când vin tot felul de universități și-și prezintă ofertele, intră în școală și intră copii acolo. Nu s-a întâmplat în școală și nici în cămin, absolut nimic. 

Edupedu.ro: Este un eveniment la care participă elevi minori. Ei nu trebuiau să fie supravegheați în acest caz, să vă asigurați că ajung la locurile de cazare și că ajung la eveniment?

Grigoruță Oniciuc: Este o conferință și la conferință participarea este benevolă. Există acordul paternal în care părintele își dă acordul ca elevul să vină neînsoțit. Vine el singur cu trenul, se cazează singur. S-a întâmplat asta cu toți copiii și nu numai în Piatra Neamț. În toate orașele în care s-au desfășurat astfel de conferințe.

Edupedu.ro: De ce Inspectoratul Școlar Județean nu a fost informat despre organizare a acestei activități acum în timpul vacanței de vară și despre alocarea de săli? 

Grigoruță Oniciuc: Regret că nu am informat, pot să spun acest lucru, însă nu este o activitate extrașcolară organizată de școală. Au fost doar spații, nici măcar închiriate, ci oferite acestor copii. Evident că am avut personalul care i-a supravegheat discret să nu fumeze, să folosească spațiile școlare doar pe acelea care erau oferite, la cămin de asemenea s-au asigurat tot felul de condiții, au fost verificați de către pedagog, de către voluntarii din proiect. Deci nu au fost chiar de capul lor lăsați. 

Edupedu.ro: Conferința a fost contra cost, adică s-a cerut câte o sumă de circa 110 [editare ulterioară] lei pentru fiecare participant. Ați avut un acord cu cei care au organizat evenimentul în școală? Ați avut vreun parteneriat cu ei? 

Grigoruță Oniciuc: Copiii au strâns sumele respective de bani cum au făcut și în alte părți. Au mai adus și sponsori și atunci, ca să fie cheltuielile legale, să nu fie acuzați că au cheltuit banii, și să poată face comenzi pentru mape, cu ecusoane, bannere, și tot ce mai trebuie pe acolo, s-au derulat aceste cheltuieli prin asociația de părinți a școlii. Atât a fost implicarea asociației de părinți, pentru a plăti facturile în mod legal, am înțeles”.

Dezbaterile au fost deschise de directoarea adjunctă și de primar

Cu toate că în comunicatul de anunțare a evenimentului este menționat că direcțiunea școlii colaborează cu elevii pentru organizarea lui și că este implicat și „corpul didactic” de la „Petru Rareș”, în realitate nimeni nu și-a luat răspunderea să aștepte elevii minori și să îi îndrume spre cazare, ca să se asigure că ajung în siguranță la locul lor.

FOTO DOCUMENT Comunicatul de presă al evenimentului (sursa: mesageruldeneamț.ro):

Am cerut un punct de vedere și secretarului de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației Florian Lixandru care, în acest an școlar, a aprobat calendarele și regulamentele competițiilor școlare și a răspuns de organizarea și desfășurarea lor. În momentul în care îl vom primi, vom actualiza articolul.

Exit mobile version