Eleva de 16 ani care a murit la Piatra Neamț urma să participe la activități organizate numai de elevi, în Colegiul „Petru Rareș”, fără știrea și aprobarea Inspectoratului școlar / Nimeni nu s-a asigurat că minorii veniți singuri ajung la cazări

68.220 de vizualizări
Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț / Foto: cnpetrurares.ro
O elevă de 16 ani din București a murit la Piatra Neamț, unde venise pentru a participa la conferințe organizate independent de elevi, după model internațional, la Colegiul Național „Petru Rareș”. Evenimentul a fost sprijinit de conducerea liceului care nu a informat inspectoratul școlar județean (ISJ) Neamț că va găzdui activități în școala publică pentru peste 150 de elevi din țară, după cum au confirmat inspectorul șef Florentina Luca Moise și directorul colegiului, Grigoruță Oniciuc, pentru Edupedu.ro. Reprezentanții elevilor organizatori au declarat că nu a fost în răspunderea lor să verifice venirea participanților încă din weekend și spun că părinții au avut de semnat acorduri pentru participarea minorilor prin care și-ar fi asumat răspunderea de siguranța lor în afara activităților.

Circa 170 de elevi din țară au simulat, între 31 iulie (luni) și 2 august (miercuri), la Colegiul Național „Petru Rareș”, conferințe de tipul celor ținute de delegații de la Națiunile Unite, pe diverse teme de interes internațional precum încălzirea globală, războaiele și consumul de droguri. Astfel de evenimente se organizează periodic în țară la câteva licee mari cu astfel de cluburi, potrivit surselor Edupedu.ro. Primul liceu din țară care a organizat astfel de evenimente ar fi Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București, în 2012 (sursa).

Printre elevii care a trebuit să ajungă la Piatra Neamț unde s-a desfășurat seria de întâlniri de tipul Model United Nations a fost și fata de 16 ani, din București, care în noaptea din 30 spre 31 iulie, duminică spre luni, a fost găsită decedată în casa unui tânăr. A venit cu trenul, însoțită de alți elevi cărora le-ar fi spus de intenția ei de a se vedea cu un tânăr și ar fi fost așteptată de acesta la gară duminică seară. Cazul a fost relatat de presa locală și preluat joi, 3 august, de presa centrală. Cauzele decesului ar fi intoxicație cu droguri și o hemoragie severă. Trei persoane suspecte au fost arestate și sunt anchetate sub acuzațiile de posesie de droguri și omor prin imprudență.

  • Eleva terminase clasa a IX-a la Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București și avea rezultate bune la concursurile școlare, potrivit informațiilor Edupedu.ro. Într-o postare pe blogul Consiliului Municipal al Elevilor București (CMEB) de acum o săptămână susținea implicarea la evenimente școlare și scria despre beneficiile voluntariatului în adolescență: cluburile școlare sunt „un mod bun prin care poți cunoaște oamenii din liceul tău, în timp ce te distrezi”.

Am vrut să aflăm, în acest caz, cine răspunde de siguranța unor elevi, majoritatea sub vârsta majoratului, ajunși într-un oraș străin fără profesori însoțitori, la activități educaționale desfășurate într-o școală de stat pe timpul vacanței de vară. Din declarațiile reprezentanților elevilor organizatori, și ei minori, și din ale directorului liceului care a pus la dispoziție săli pentru dezbateri, reiese că părinții au semnat un acord prin care și-au asumat răspunderea pentru copiii lor minori, în afara conferinței.

Deși într-un comunicat despre eveniment, semnat de directorul Grigoruță Oniciuc, apare că sunt implicați și profesori de la acest colegiu din Piatra Neamț, și că adulți precum directoarea adjunctă și primarul orașului au făcut „deschiderea oficială” a evenimentului cu discursuri, elevii nu erau verificați că ajung în oraș decât luni dimineața, 31 iulie, când înscrierile lor erau validate de elevi voluntari la Teatrul Tineretului. „Evident că am avut personalul care i-a supravegheat discret să nu fumeze, să folosească spațiile școlare doar pe acelea care erau oferite”, a explicat directorul colegiului pentru Edupedu.ro despre ce a însemnat supravegherea elevilor – detalii mai jos.

Elevii organizatori: Prin acordul pe care îl semnaseră părinții, își asumau că-n tot timpul extern conferinței nu eram responsabili pentru siguranța și îngrijirea copiilor lor

Am contactat elevii care au organizat evenimentul și i-am întrebat în ce calitate s-au ocupat de desfășurarea lui. Pentru că organizatorul principal este minor, am convenit să nu îi oferim numele și a fost de acord să îi fie preluate explicațiile pentru Edupedu.ro. „Noi am fost un comitet de organizare, o echipă compusă din elevi. Ne-am ocupat atât de partea de selectare a subdiviziunilor echipei, cât și de partea de asigurare a locației și a tuturor materialelor și mâncării. Am fost elevi”, a precizat băiatul de 17 ani.

Întrebați „cine v-a lăsat să organizați evenimentul în forma aceasta exclusiv de elevi?”, reprezentantul a spus că „nu suntem primii. Este un fel de conferință care se organizează de foarte multe ori, cu foarte multă tradiție în toată țara, la licee mari, chiar prin organizații destul de mari. Nu s-a pus niciodată problema de a fi lăsați (de cineva – n. red.), având în vedere că a existat recunoaștere în desfășurare. Foarte multe conferințe au ieșit bine, toate prin elevi”.

„La școală doar s-au susținut dezbaterile și a fost vorba de încredințarea a șase săli pentru despre desfășurare dezbaterilor și o sală de procedură pentru tot felul de materiale, dar atât a fost, oferirea de șase săli, mai mult de atâta n-a fost implicat liceul. Cazare nu le-am oferit. Deci cazarea n-a fost parte din conferință, doar le-am facilitat o ofertă. Am lucrat ca mediatori în obținerea unei oferte la un cămin unde s-au putut înscrie. Cine a vrut, a fost total opțional, dar n-a fost o parte integrală intrinsecă, a conferinței, doar am facilitat-o”, a mai spus elevul despre cazare, care s-a realizat, potrivit acestuia, la internatul Colegiului Național de Informatică din Piatra Neamț, pentru care ar fi optat 70 din cei 170 de participanți. Ceilalți „s-au înscris la cazări, apartamente, închiriere de hoteluri”, a adăugat acesta. Nu este clar ce înțelegere au avut elevii cu liceul de informatică pentru a caza participanții, în internatul liceului, care este de stat, contracost.

Edupedu.ro: Și nu a fost totuși nevoie de o aprobare a directorului pentru acele săli în care ați ținut voi activitățile?

Elev organizator: Da, s-a făcut… Având în vedere că sunt minor și nu am semnat eu actele, da, s-a făcut astfel de înțelegere pentru oferirea șase săli și a proiectoarelor. Atât a fost obligația liceului. În ce ține de procedură și altceva, nu a avut implicare liceul”.

Am întrebat elevii organizatori dacă părinții au avut de semnat acorduri pentru participarea elevilor. Răspunsul a fost: „acorduri pentru fiecare participant minor, iar pentru cei majori am avut de acorduri de participare. Verificam acordurile la început, iar persoanele care nu aveau acord fie completau pe loc și trimiteau părinților online pentru semnătură, fie nu puteau participa”.

Edupedu.ro: Și care erau condițiile ca elevii să vină la evenimentul vostru? Nu trebuia să fie însoțiți mai ales cei minori de cineva?

Elev organizator: Deci nu, este un acord al părinților în care ei își asumă responsabilitatea pentru a asigura siguranța elevilor. Conferința noastră este ca o olimpiadă care se desfășoară – începe ziua asta, se termină ziua asta, noi avem un program clar care începe la 09:00, se termină la 18:00. Responsabilitățile noastre ca echipă de organizare erau în acel timp pentru a le oferi siguranța în sălile școlii, pentru a le oferi mâncare, materiale. Dar prin acordul pe care semnaseră părinții își asumau că-n tot timpul extern conferinței, în tot ce însemnă timp liber, nu eram responsabili pentru siguranța și îngrijirea copiilor lor. Era foarte clar scris în acord.

Edupedu.ro: Deci să înțelegem că din acord reiese că vă absolviți de orice răspundere.

Elev organizator: Da”.

Întrebați cum s-au înscris elevii la eveniment și prin ce structură, elevii coordonatori au spus că „s-a popularizat prin internet această conferință și a existat un formular centralizat unde au trebuit să scrie o scrisoare de intenție, practic, și niște eseuri tematice pentru distribuirea lor pe comitete și pentru a face selecție”.

Edupedu.ro: Ei nu trebuiau să vă anunțe pe voi elevii când ajung în Piatra Neamț să-și confirme prezența, că sunt acolo în oraș și că o să vină începând de luni la eveniment?

Elev organizator: Nu. Conferința începea pe 31 dimineața la ora 09:00 la cu deschiderea la Teatrul Tineretului în oraș unde făceam practic înregistrarea. Așteptăm oamenii să vină, făceam tabele cu semnătura, verificam acorduri, dădeam acordul celor care nu aveau și atunci era înregistrarea lor oficială, luarea lor în evidență. Atunci se confirma totul. (…) Ideea este că fata a murit cu o zi înainte să înceapă efectiv conferința. Ea a murit în noaptea de 30 spre 31. Conferința noastră a început dimineața la 09:00 pe 31”.

Întrebați dacă „ați avut o parte de ajutor, de implicații din partea asociației de părinți de la liceul vostru pentru că sunteți minori”, elevii au spus: „Da, asociația de părinți nu a fost organizator, asociația de părinți a fost, din nou, un fel de facilitator, pentru a organiza și a face transferurile, pentru a se ține… când e vorba de achiziții avem nevoie de persoană juridică. A fost doar pentru gestionarea fondurilor”. Aceștia au mai spus că a existat o taxă de înscriere la eveniment care [editare ulterioară] a variat, în funcție de perioada de înscriere, de la 90 de lei la peste 110 lei, și că se mai întâmplă ca elevi, chiar dacă plătesc taxa, să renunțe la participare.

Edupedu.ro: Dar în formularele voastre centralizate, fata a fost înscrisă, o aveați în evidență că trebuie să vină la conferință?

Elev organizator: Da, aveam, însă ideea este că este un lucru care se întâmplă foarte des, este permis prin regulament, este dreptul fiecărui participant de a renunța la conferință, chiar după ce au făcut plata. Eu însumi ca delegat la o altă conferință am făcut o dată plata, dar din alte probleme n-am mai mers, nu am mai fost, așa că nu este printre singurii care s-au retras, care nu au mai putut veni și este clar că nu, nu trebuia să tragem noi de ei să vină. Noi aveam evidența clară dimineața la teatru, la înregistrare, aveam toate tabelele, aveam toate lucrurile adunate.

Edupedu.ro: Este vreo anchetă? V-a contactat poliția pe voi elevii organizatori?

Elev organizator: În prima zi, pe 31, a venit un reprezentant de la IPJ, însă aceasta a fost singura intervenție a poliției. Nu am avut nicio legătură cu Parchetul. Din câte știu, ancheta se desfășoară paralel, persoanele care trebuiau arestate au fost arestate. Știu că sunt trei bărbați suspecți arestați. Noi am fost desigur circumstanțial luați în considerare, dar prin faptul că s-a înțeles clar că fata nu a venit la conferință nu are o legătură cu conferința, este doar o legătură circumstanțială (…)”. „Pe lângă acest tragic eveniment, din punct de vedere organizatoric s-a desfășurat foarte bine și am primit foarte mult feedback pozitiv din partea tuturor înscrișilor”, a conchis elevul.

  • Le-am cerut elevilor organizatori acordul pe care l-au dat părinților să îl semneze pentru a vedea ce declarație conține, însă nu au mai răspuns după discuția telefonică.
Inspectoratul școlar Neamț nu a fost informat de directorul liceului, deși a anunțat la începutul anului școlar că trebuie să fie anunțat de orice activitate extrașcolară. Instituția face verificări

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Neamț a aflat despre decesul elevei și despre faptul că venea la un eveniment ținut într-o școală publică din județ din presă, după cum declară șefa inspectoratului, Florentina Luca Moise, pentru Edupedu.ro. Instituția va face verificări pentru a vedea cu cine a încheiat școala parteneriat pentru a organiza Model United Nations la Colegiul Național „Petru Rareș” sau dacă a fost organizat de asociația de părinți care ar fi acoperit plata facturilor pentru cazare, mâncare, consumabile și materiale promoționale cu bani din înscrierea elevilor.

„Vă aduc la cunoștință că Inspectoratul Școlar Județean Neamț nu a fost informat sau implicat în organizarea și desfășurarea activității la care se face referire. Știu că este că o anchetă DIICOT prin comunicatul de presă făcut de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț aseară (n. red. miercuri, 2 august). La momentul actual singura acțiune întreprinsă de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, repet, este o acțiune și o anchetă DIICOT, constă în verificarea unor aspecte de către o comisie de cercetare la nivelul Inspectoratului Școlar privind inițierea, organizarea și desfășurarea activităților desfășurate – dacă au fost în parteneriat cu unitatea de învățământ sau doar prin Asociația de părinți a colegiului”, a spus Luca-Moise.

Florentina Luca Moise / Foto: Facebook.com

„De asemenea vom verifica și aplicarea Ordinului de ministru al educației nr. 3637 din 2016 privind desfășurarea activităților extrașcolare. Nu cunosc la această dată și nici nu am cunoscut, nu am avut informații și nici comunicări oficiale ale asociației de părinți sau, după caz, a unității de învățământ, despre organizarea și desfășurarea conferinței de care se face vorbire. Ce pot preciza este că interesul Inspectoratului Școlar asupra desfășurării activităților extrașcolare, dacă se încadrează acest tip de activitate la activități extrașcolare, este că am făcut diverse și numeroase informări asupra unităților de învățământ care pot fi justificate de către Inspectoratul Școlar. Au fost comunicări oficiale privind obligativitatea informării Inspectoratului Școlar și avizării parteneriatelor cu fundații, ONG-uri sau alți furnizori de servicii de educație”, a continuat Luca-Moise.

Redăm din discuția cu inspectorul școlar general din județul Neamț, Florentina Luca Moise:

Edupedu.ro: Tocmai pentru că este o activitate organizată într-o școală, în regim extrașcolar, dar în timpul vacanței de vară, direcțiunea ar fi trebuit să vă anunțe despre faptul că alocă câteva săli de clasă unor elevi și caută și cazare la un internat școlar din Piatra Neamț pentru…

Florentina Luca Moise: Nu ne-a informat nimeni despre această situație, nici despre lista participanților, numărul participanților care ar fi trebuit să ajungă – copii din toată țara, elevi, nu am știut și nu am fost informată până ieri, când au făcut și cei de la DIICOT și Poliția Județeană comunicatul. Nu am știut de aceste aspecte. Nu au fost informați.

Edupedu.ro: Dar în acest caz școlile sunt obligate să vă informeze despre astfel de activități?

Florentina Luca Moise: Noi, printr-o adresă trimisă către unitățile de învățământ din județul Neamț încă din luna octombrie și încă una din luna noiembrie, i-am informat pe colegii noștri directori în vederea unei bune organizări a activităților care se desfășoară în unitățile de învățământ din județul Neamț și în vederea menținerii integrității fizice, morale și psiho-emoționale a elevilor, că Inspectoratul Școlar va analiza și va aproba, dacă este în interesul elevilor, parteneriatele cu instituțiile, ONG-urile care își manifestă intenția de a încheia acorduri de parteneriat cu directorii sau cadrele didactice. La momentul actual nu știm dacă unitatea de învățământ a avut acord de parteneriat sau nu, cine de fapt a fost organizatorul și nu am detalii și nici nu am fost înștiințați noi ca și Inspectorat școlar, de desfășurarea în județul Neamț a acestei activități educative.

Ce vă pot spune că singurul lucru cercetat, în ghilimele – că cercetarea o face acum DIICOT – (singurul lucru – n. red.) verificat de către colegii noștri este dacă activitatea respectivă se încadrează și dacă a fost aplicat corect ordinul de ministru al Educației Naționale 3637 din 2016. Am verificat chiar raportul anual al departamentului de educație extrașcolară în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Neamț pentru anul 2022-2023, întocmit de colega noastră inspector școlar și aprobat de către inspectorul școlar general – subsemnata – și nu se regăsește această activitate la care se face referire.

Edupedu.ro: În astfel de cazuri minorii trebuie să fie însoțiți? Ce le-ați transmis directorilor prin cele două adrese când fac astfel de activități?

Florentina Luca Moise: Că trebuie avizate de către Inspectoratul școlar, de aceea există în fiecare județ inspectorat școlar și ne supunem legislației, legea se aplică, nu se discută, la fel cum și noi punem în aplicare tot ceea ce ne transmite Ministerul Educației. (…) Nu cunosc regulamentul. Nu știu despre ce concurs este vorba sau conferință. Nu știu cine este organizatorul.

Edupedu.ro: Ați cerut aceste informații de la școala care a ținut zilele trecute dezbaterile cu copiii, ca să aflați mai multe?

Florentina Luca Moise: Desigur, am trimis această solicitare în urma apariției în presă a comunicatului de presă făcut de către DIICOT și Poliție, că noi nu am fost înștiințați, în presă am văzut aceste aspecte și comunicatul de presă al unei instituții. Și atunci am solicitat Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț să ne pună la dispoziție, cât se poate și cât permite ancheta. Restul documentelor… nu am primit până la această oră aceste documente, mai exact parteneriatul, ceea ce ne interesează pe noi, dacă a fost parteneriat cu unitatea de învățământ sau nu și care au fost obligațiile, în cadrul parteneriatului, ale unității de învățământ. Dacă nu a fost acest parteneriat și nu a existat parteneriat între unitatea de învățământ și asociația părinților, cred că ar trebui să întrebați acolo asociația părinților.

Edupedu.ro: Când ați cerut aceste informații, ieri, astăzi?

Florentina Luca Moise: Începând de ieri (miercuri, 2 august – n. red.), telefonic am vorbit de nenumărate ori cu doamna director (n. red. adjunct. Oniciuc este în concediu), am fost vizitată la Inspectoratul Școlar și de doi elevi implicați în organizarea acestui eveniment. Nu mi s-au pus la dispoziție documente, fiind o anchetă DIICOT. Nici nu am cerut foarte multe documente, ca să fiu clară, nu intervin peste o anchetă DIICOT și, din câte am înțeles, dețin foarte multe documente cu caracter personal. O anchetă se va duce la bun sfârșit și că cred că poliția ne va comunica…

Edupedu.ro: Pentru directorul liceului, care nu v-a comunicat că organizează evenimentul și probabil a încălcat ordinul de ministru, asta vedeți după ce faceți și cercetările, ce sancțiuni ar putea fi aplicate?

Florentina Luca Moise: Nu știm dacă a încălcat sau nu ordinul de ministru. La momentul actual este o cercetare în curs la Inspectoratul Școlar. Încă nu știm dacă au fost parteneri sau nu. Sunt solicitate documentele, că noi vorbim după documente, nu după vorbe. (…) O comisie va decide la nivelul Inspectoratului Școlar. Nu eu decid. Comisia va decide, va cerceta și va lua măsurile necesare. Vă ținem la curent dacă este cazul. Deocamdată plecăm de la prezumția de nevinovăție.

Edupedu.ro: Conferința era contra cost, se cereau sume de participare elevilor. Este acest lucru legal pentru organizare în școli?

Florentina Luca Moise: Nu știu despre ce este vorba. Nu mi s-au pus la dispoziție documente. Dacă Colegiul Național „Petru Rareș” a încasat aceste sume, e vorba de o discuție, dacă asociația de părinți a încasat aceste sume, este vorba despre cu totul alte organe de cercetare, dar cu siguranță, dacă unitatea de învățământ a fost implicată în această activitate și a gestionat organizarea, vom aplica legea.

Edupedu.ro: Am vorbit și cu organizatorii și ar fi vorba de o sumă de 110 [editare ulterioară] lei pentru copil.

Florentina Luca Moise: Nu știu, nu cunosc. V-am spus că pentru prima dată ieri am fost înștiințată despre producerea acestui eveniment neplăcut și am spus că până ieri Inspectoratul Școlar Județean Neamț nu a dat niciun aviz, niciun acord și nici nu a cunoscut aspecte legate de această organizare.

Edupedu.ro: Au venit la discuții la inspectorat directoarea și elevii? Ce v-au zis?

Florentina Luca Moise: Cu doamna director am vorbit telefonic, colegii mei din comisie s-au deplasat la fața locului și astăzi sunt tot acolo. Doamna director îmi va comunica oficial dacă există sau nu există acel parteneriat”.

Directorul colegiului: Regret că nu am informat inspectoratul școlar. Evident că am avut personalul care i-a supravegheat discret să nu fumeze

Contactat de Edupedu.ro, directorul Colegiul Național „Petru Rareș”, Grigoruță Oniciuc, a spus: „regret că nu am informat (inspectoratul școlar – n. red.), pot să spun acest lucru, însă nu este o activitate extrașcolară organizată de școală”. Oniciuc a spus că „astfel de conferințe se desfășoară în Țara Românească de ceva timp, de cel puțin 3 ani de zile. Copiii din „Petru Rareș” au tot fost la București la „Sfântul Sava”, la Racoviță în Iași, în Brașov, în diferite licee foarte bune din țară unde se desfășoară aceste conferințe. Astfel de conferințe sunt organizate de către un secretariat, un grup de elevi. Organizator nu am fost noi ca școală și pur și simplu am oferit spațiile, câteva spații câteva săli de clasă ca să nu mai plătească chirii, știu eu pe unde copiii, când își desfășurau activitățile”.

„Este o conferință și la conferință participarea este benevolă. Există acordul paternal în care părintele își dă acordul ca elevul să vină neînsoțit. Vine el singur cu trenul, se cazează singur. S-a întâmplat asta cu toți copiii și nu numai în Piatra Neamț. În toate orașele în care s-au desfășurat astfel de conferințe”, a mai spus acesta.

Grigoruță Oniciuc / Foto: Mesagerul de Neamț

Întrebat „în ce bază legală i-ați lăsat pe copii să organizeze evenimentul în școală”, directorul a spus: „N-am cum să închid școala când se desfășoară astfel de activități, se fac târguri de oferte educaționale, când vin tot felul de universități și-și prezintă ofertele, intră în școală și intră copii acolo. Nu s-a întâmplat în școală și nici în cămin, absolut nimic”. 

„Regret că nu am informat (inspectoratul școlar – n. red.), pot să spun acest lucru, însă nu este o activitate extrașcolară organizată de școală. Au fost doar spații, nici măcar închiriate, ci oferite acestor copii. Evident că am avut personalul care i-a supravegheat discret să nu fumeze, să folosească spațiile școlare doar pe acelea care erau oferite, la cămin de asemenea s-au asigurat tot felul de condiții, au fost verificați de către pedagog, de către voluntarii din proiect. Deci nu au fost chiar de capul lor lăsați”, a mai spus Oniciuc.

Redăm discuția cu directorul Colegiului Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț:

Grigoruță Oniciuc: Deci astfel de conferințe se desfășoară în Țara Românească de ceva timp, de cel puțin 3 ani de zile. Copiii din „Petru Rareș” au tot fost la București la „Sfântul Sava”, la Racoviță în Iași, în Brașov, în diferite licee foarte bune din țară unde se desfășoară aceste conferințe. Astfel de conferințe sunt organizate de către un secretariat, un grup de elevi. Organizator nu am fost noi ca școală și pur și simplu am oferit spațiile, câteva spații câteva săli de clasă ca să nu mai plătească chirii, știu eu pe unde copiii, când își desfășurau activitățile. Pe parcursul celor 2 zile jumătate, activitățile s-au desfășurat fără niciun fel de probleme în cadrul colegiului. (…)

Din păcate, fetița din București care a venit într-un grup mai mare de copii din București a decis că ea nu vrea să stea nici la cămin, nici în alte locații, ci a decis să meargă la prietenul ei pe care îl cunoștea din câte am înțeles de doi ani de zile. Cred că ar trebui să așteptăm finalul anchetelor, să vedem firul evenimentelor, care s-au desfășurat din momentul în care fata a plecat din București, până când s-a întâmplat nefericitul eveniment. Există acorduri parentale din partea părinților pe care le au organizatorii de la grupuri de elevi care sunt din București, Slobozia am văzut acolo. Atât a făcut școala: a oferit câteva săli de clase pentru acești copii să dezbată teme care nu au conotații politice, nu au niciun fel de alte lucruri.

Edupedu.ro: Dar în ce bază legală i-ați lăsat pe copii să organizeze evenimentul în școală? 

Grigoruță Oniciuc: N-am cum să închid școala când se desfășoară astfel de activități, se fac târguri de oferte educaționale, când vin tot felul de universități și-și prezintă ofertele, intră în școală și intră copii acolo. Nu s-a întâmplat în școală și nici în cămin, absolut nimic. 

Edupedu.ro: Este un eveniment la care participă elevi minori. Ei nu trebuiau să fie supravegheați în acest caz, să vă asigurați că ajung la locurile de cazare și că ajung la eveniment?

Grigoruță Oniciuc: Este o conferință și la conferință participarea este benevolă. Există acordul paternal în care părintele își dă acordul ca elevul să vină neînsoțit. Vine el singur cu trenul, se cazează singur. S-a întâmplat asta cu toți copiii și nu numai în Piatra Neamț. În toate orașele în care s-au desfășurat astfel de conferințe.

Edupedu.ro: De ce Inspectoratul Școlar Județean nu a fost informat despre organizare a acestei activități acum în timpul vacanței de vară și despre alocarea de săli? 

Grigoruță Oniciuc: Regret că nu am informat, pot să spun acest lucru, însă nu este o activitate extrașcolară organizată de școală. Au fost doar spații, nici măcar închiriate, ci oferite acestor copii. Evident că am avut personalul care i-a supravegheat discret să nu fumeze, să folosească spațiile școlare doar pe acelea care erau oferite, la cămin de asemenea s-au asigurat tot felul de condiții, au fost verificați de către pedagog, de către voluntarii din proiect. Deci nu au fost chiar de capul lor lăsați. 

Edupedu.ro: Conferința a fost contra cost, adică s-a cerut câte o sumă de circa 110 [editare ulterioară] lei pentru fiecare participant. Ați avut un acord cu cei care au organizat evenimentul în școală? Ați avut vreun parteneriat cu ei? 

Grigoruță Oniciuc: Copiii au strâns sumele respective de bani cum au făcut și în alte părți. Au mai adus și sponsori și atunci, ca să fie cheltuielile legale, să nu fie acuzați că au cheltuit banii, și să poată face comenzi pentru mape, cu ecusoane, bannere, și tot ce mai trebuie pe acolo, s-au derulat aceste cheltuieli prin asociația de părinți a școlii. Atât a fost implicarea asociației de părinți, pentru a plăti facturile în mod legal, am înțeles”.

Dezbaterile au fost deschise de directoarea adjunctă și de primar

Cu toate că în comunicatul de anunțare a evenimentului este menționat că direcțiunea școlii colaborează cu elevii pentru organizarea lui și că este implicat și „corpul didactic” de la „Petru Rareș”, în realitate nimeni nu și-a luat răspunderea să aștepte elevii minori și să îi îndrume spre cazare, ca să se asigure că ajung în siguranță la locul lor.

FOTO DOCUMENT Comunicatul de presă al evenimentului (sursa: mesageruldeneamț.ro):

Am cerut un punct de vedere și secretarului de stat pentru învățământ preuniversitar din Ministerul Educației Florian Lixandru care, în acest an școlar, a aprobat calendarele și regulamentele competițiilor școlare și a răspuns de organizarea și desfășurarea lor. În momentul în care îl vom primi, vom actualiza articolul.


29 comments
  1. Tragedia recentă evidențiază importanța asigurării securității și responsabilității în organizarea evenimentelor pentru elevi. Este esențial ca școlile și autoritățile să colaboreze pentru a se asigura că astfel de activități sunt bine coordonate și supravegheate, pentru a evita astfel de incidente. În același timp, părinții trebuie să fie informați și implicați activ în siguranța copiilor lor. Sperăm ca această tragedie să ducă la măsuri concrete pentru a evita astfel de situații în viitor și pentru a proteja mai bine tinerii participanți la evenimente școlare.

    1. Inspectoratul se spala pe mâini. Dacă nu se întâmplă tragedia, același inspectorat își aroga meritele acestui ,așa-zis , concurs!

  2. Sunt de acord cu comentariul de mai sus ca se pierde din vedere esența problemei, anume accesul mult prea ușor la droguri. Investigația cu privire la cine a anunțat sau nu inspectoratul și dacă trebuiau copiii așteptați la gara mi se pare total irelevanta — poate autorul articolului a uitat ce înseamnă sa ai 16 ani? Ma revolta infantilizarea copiilor și sugestia ca spiritul independent de care au dat dovada organizatorii (ce copii minunați!!) ar trebui sugrumat în fașă. La 16 ani chiar e perfect ok sa călătorești undeva singur cu grupul de colegi, cu acordul părinților, fără a fi păzit la fiecare pas de profesori. Responsabilitatea școlii si a sistemului de educație e că nu exista cursuri si ore in care elevii sa învețe cu adevărat sa aibă grija de ei, despre pericolele socializări online, despre pericolele legate de droguri (cu argumente științifice) șamd. Judecând după răspunsurile ISJ, ancheta asta nu va face decât să ducă cel mult la anularea posibilității de a organiza astfel de evenimente in scoli, sau institutiile vor face niște hârtii ca sa arunce pisica unii de la alții si sa își acopere spatele in caz de ceva. In loc sa se organizeze astfel de evenimente tot in scoli, pe viitor vor trebui sa închirieze alte locuri, crescând prețul, scăzând accesibilitatea. De ce sa învețe copiii despre UN sau despre schimbari climatice si cum sa își dezbată viitorul? Sa ii ținem prosti, dar supravegheați de tovarășul pedagog, intr-o lume — cum zicea cineva mai sus — altfel sufocata de violenta, droguri, pornografie, si niciun fel
    de reper nici de la părinți împovărați, nici de la scoala ocupată cu hârțogăraie.

    1. Sa faca tot scoala cursuri de educație parentala? Atunci părinții doar ii imbraca si le dau mâncare??? Un adolescent trebuie sa stie deja din familie sa nu se drogheze, sa isi selecteze anturajul, sa fie circumspect cu indivizi “cunoscuți” virtual, sa circule si sa se descurce singur in excursii, tabere si alte activitati organizate in vacanțe. Scoala nu are atribuțiile parintilor. Profesorii cel mult constata gradul de educatie si mediul familial al elevilor. Cel mult! Prin urmare, dragi parinti, incercati sa va cunoasteti bine copiii, nu pasati nici macar bunicilor marea responsabilitate a educației lor.
      Altfel, se intampla tragedii ca aceasta in timpul liber si poate mai putin supravegheat al adolescentilor. Peste disparitia unui copil părintele nu va trece niciodata, cu toti psihoterapeutii din lume! Dumnezeu sa o odihneasca!

      1. Sunt de acord ca părinții au un rol in a oferi astfel de informații, dar nu toți părinții sunt in stare sau au educația necesară sa facă asta, iar de multe ori adolescenții mai degrabă iau aminte la un program educational adecvat (de aia exista ceva numit “pedagogie”) decât la sfaturile părinților de care încearcă sa se delimiteze la vârsta respectiva. Și da, chiar consider ca rolul școlii e sa ii pregătească pe copii pentru viața in societate, ceea ce necesita nu doar cunoștințe tehnice, dar și aspecte legate de a iti purta singur de grija, de etica, de colaborare, de civism, etc. Am vrut doar sa subliniez ca întrebarea cheie e ce face sistemul educational sa ii *educe* pe elevi sa fie independenți, nu ce face ca sa ii țină sub cheie, eventual cu o camera de supraveghere. In fine, oricum, o tragedie.

    2. Mimi, dacă domnișoara respectivă știa că există un minim de control și supraveghere din partea adulților care TREBUIAU să se implice în organizare, nu si-ar mai fi planificat cu așa lejeritate escapada și poate totul ar fi putut fi evitat. Nu degeaba se numesc “minori”! Capacitatea lor de discernământ e redusă, iar adulții care au girat, chiar și din umbră, aceasta activitate, ar fi trebuit să se asigure că acești MINORI sunt în siguranță. Am fost cu elevii în excursii și la olimpiade și cunosc modul în care ei își înțeleg libertatea… Iar hârțogăria de care vorbiți are rostul ei. Când scrii și semnezi, îți asumi și consecințele și te gândești de două ori la ce trebuie să faci..

    3. Buna ziua, Tardiv, dar abia acum am dat de articol. Ma intreb cati 16 ani aveti, si eu la varsta aia abia asteptam sa traiesc singura. Dar atunci lumea era frumoasa, normala. Si nu, draga “Mimi” fetele de 16 ani nu ar trebui sa umble creanga fara paznic in lumea asta tampita. Ce cauta ea la “Conferinta ONU” hat departe de casa? Nu, nu sunt de acord. Maine o sa-si stranga de gat parintii ca vor sa umble ca Greta la Nueva iork la Conferinta clismatica a ONU si nu au bani de trin? SA FIM SERIOSI. Imi pare foarte rau pentru viata ei stinsa inainte de vreme, pentru o cauza de doi bani.

  3. nu era normal că părinții să știe din timp unde se cazează?? cum sa lași un copil la atâția km distanță sa plece de capul lui fără că tu ,părinte să te ocupi de cazare???
    daca școală sau cineva din școală încearcă să organizeze ceva constructiv nu e bine,daca nu se face nimic nu e bine…Doar școală și sistemul e de vina…de aia avem atâția copii care nu învață pentru că sunt descurajați de la orice. in acest caz clar aceasta fata nu avea de gând să participe la această activitate,de la bun început a avut alte planuri!

  4. In opinia mea, evenimentul nefericit cu tanara, victima consumatorilor sau traficantilor de droguri nu trebuie asimilat cu un eveniment al unor tineri pasionati de dezbateri pe diverse teme de interes national si international. Sunt doua lucruri total diferite. Societatea, prin institutiile statului si aparatul legislativ sa-si faca datoria, sa gaseasca solutii eficiente de informare si preventie pentru tinerii care cad prada traficantilor de droguri. Dar nu avem voie sa aruncam cu noroi in evenimentul de dezbatere a unor tineri, care au dedicat din timpul lor personal luni intregi de munca, de documentare, de consultate, de pasiune!! Pentru cine nu stie ce dezbat acesti tineri ii rog sa se doocumenteze. Ar trebui toti politicienii nostri, si nu numai, sa-si ia notite din conferintele acestor tineri! Imi pare tare rau pentru tot ce s-a intamplat la Piatra Neamt, dar trebuie sa separam evenimentele!

  5. O fata proasta care a gasit pe internet niste infractori.
    La 16 ani e mare, n-o sa stea ma-sa de mana cu ea. Ar fi trebuit sa fie mai desteapta.
    Nu avea colegi de clasa?
    Era destul de mare si grasa din ce se vedea in poze, ce-o fi gasit interesant sa se duca sa se intalneasca cu niste golani?

    O alta panarama acum cateva luni la oltenia, acuma la moldova.
    Astea isi cauta ele cu lumanarea, ce le trebuie imperechere si sex de la 14-16 ani si inca cu d-aia mult mai mari si smecheri cu masini bani droguri. Pe baietii de clasa nici nu-i baga in seama ca-s poate fraieri saraci tocilari etc.

    Schimba astea partenerii ca pe sosetele.

    Acuma se cearta adultii intre ei.
    Cred ca nici nu are legatura cu scoala si evenimentul ala cu crima.
    Singura legatura e ca a zis ca merge acolo. Putea sa zica ca merge la magazin.

    Sunt de vina si drogurile dar UE le permite si apoi urla ca umbla sa confiste. De fapt sa taie frunza la caini pe bani publici.

  6. Parintii, nu scoala. Prea multa tevatura pe acest subiect. Tu, ca parinte nu o controlezi cu cine, ce, cum ? Vina lor nu a scolii.

  7. Buna ziua,
    trist daca asupra unor tineri sau gasit 300 gr de drog si instrumente de cantarit/comercializat astfel de substante ; Piatra Neamt este un oras cu un numar redus de populatie activa si copii peste 14 ani; Instituatiile statului politie, antidrog, parchet, scoli, inspectorat, societate civica, am scapat de sub control toate lucrurile ?

    Scapam din vedere fondul real al problemei si anume faptul ca este posibil sa fie atat de multi plasatori de droguri mai ales intr-un oras asa mic fara se fie cunoscuti de politie/antidrog; contextul ca a cazut prada acestui fenomen un copil la un concurs/dezbatere…, atata timp cat exista plasatori din ce in ce mia multi in piata , se poate intampla oriunde: scoala,park, bar, strand, spectacol, petrecere, etc.

    doamene ajuta,

  8. Stimate domn, cred ca e necesar sa ne trezim cu totii!! Si parinti si profesori si sa colaboram….acei copii, minori, nu aveau ce sa caute singuri la acea manifestare…culturala/ stiintifica/ etc. Ei tb sa fie insotiti de un adult desemnat, cu autoritate, as spune eu chiar de catre 1- 2 profesori….daca tot s-au cerut bani pt participare. Insotitorii ar fi tb sa aiba o evidenta a copiilor, unde sunt cazati, etc. Nu contest ca fetita a gresit, dar daca era insotita, acel tanar nu ar mai fi avut curajul de a face ceea ce a facut, pentru ca insotitorii l-ar fi luat la intrebari si ar fi anuntat parintii, chiar politia, etc. Aceasta nepasare a dvs. si a multora cum ca victima…de fapt e vinovata….ne demonstreaza cat de departe suntem de…….civilizatia morala!!!

    1. Organizatorii sunt din CȘE. Fata respectivă a ajuns la gara din orașul unde se desfășura activitatea și a decis, unilateral și fără să fie constrânsă, să-și cheme prietenul cunoscut pe internet și să se ducă direct la el acasă, fără să dea pe la punctul de informare dat de CȘE.

      Din declarațiile reprezentanților elevilor organizatori, și ei minori, și din ale directorului liceului care a pus la dispoziție săli pentru dezbateri, reiese că părinții au semnat un acord prin care și-au asumat răspunderea pentru copiii lor minori, în afara conferinței.

      Fără să acuzăm părinții, poate ar fi cazul să citească și ce scrie mărunt în acele acorduri (că nu se oferă cazare, ci doar intermediere ca să aibă cazare, că nu participă profesori, că e un eveniment organizat exclusiv de și pentru elevi) înainte de a le semna. Fata, din păcate, a decedat în condițiile prezentate în presă. DAR CEILALȚI? 170 de elevi, unii minori… lăsați de capul lor, că ”sunt mari, știu ce fac!”

      Dar bine, o să fie găsit un adult de vină (nu mă refer la cazul fetei, ci la organizarea conferinței).

  9. Și totusi, nu se pune accent si pe faptul ca fata NU A DAT PE LA EVENIMENT si ca A FOST GASITA IN CASA ALTCUIVA? Sau doar pe cele care pun instituția într-o lumină proastă?

  10. Oameni buni,ce treabă are Conferința lui Pește sau Inspectoratul școlar sau Directorul nu-știu-cui când o fetiță o caută cu lumânarea și moare pentru că e ultima ei viață din cele 9 pe care și le-a tot irosit?Eu,sincer,cred că nu era la prima ei abatere,Conferința era doar un pretext de a mai face puțin pe nebuna….Pe mine, ca mamă, mă neliniște lipsa totală de grijă a părinților/adulților din viața acelei biete copile, cum să îți lași copilul singur de capul lui,fără să îți pese cu adevărat de soarta lui?
    Eu ori mergeam cu ea de mânuță ori nu pleca nicăieri având în vedere că activitatea era organizată de niște copii….Treziți-vă, români, copiii ăștia sunt victime ale nepăsării noastre ca indivizi,n-are nimic de-a face cu vreo școală sau vreo instituție!!!!!!Societatea noastră e putredă, dezbinează și otrăvește pentru că nu știm să fim recunoscători și nu ne mulțumim cu atât de mult,chiar dacă uneori pare atât de puțin…..

    1. vă cam contraziceți. spuneți că nu are treabă inspectoratul, directorul etc, dacă “fetița” o căuta cu lumânarea, și apoi spuneți că nu ați fi lăsat propriul copil la ceva organizat de alți copii, ca și când depinde totuși ceva de organizatori.
      Nici eu nu cred că putea face cineva ceva în acest caz, dar mi se par dure comentariile (și ale dumneavoastră, și altele pe Facebook, și aiurea) la adresa părinților fetei. cred că ne ascundem noi, părinții, în spatele unor “nouă ni s-ar putea întâmpla așa ceva, pentru că noi suntem altfel”. În realitate, nu se pot controla prea multe azi, mai ales în ceea ce îi privește pe adolescenți, care în mod natural se distanțează de părinți și se identifică mai mult cu grupul de peers. Lumea o ia razna și dacă nu lași copilul la Piatra Neamț singur, poate îl lași la un majorat sau la un film și cineva îi pune ceva în băutură acolo. sau poate colegul drăguț și timid pe care l-ați cunoscut personal și cu care iese copilul la plimbare este un sociopat, care se și droghează (după ce s-a uitat la porno și a jucat jocuri video violente și misogine de la 6 ani la 17). Nu poți supraveghea non stop adolescenții. Trăim niște vremuri înfiorătoare și mi se pare greșit să ne prefacem că doar altora li se pot întâmpla tragedii. Internetul este o cloacă și nimeni nu își asumă să reglementeze folosirea lui de către copii. Drogurile se găsesc peste tot, și autoritățile și politicienii își văd de interesele lor meschine.
      și dacă vina o poartă părinții, nu este vorba de părinții EI, ci de toți părinții care de generații întregi au alte priorități și își abandonează copiii cu un telefon în brațe. o singură familie nu poate schimba nimic pentru sine dacă astea sunt vremurile. un cerc vicios din care nu mi se pare că se poate ieși altfel decât prin legi dure care penalizează și folosirea drogurilor, dar și neglijarea copiilor pentru a face o carieră și, desigur, legi care să interzică utilizarea fără restricții și discernământ a internetului de către copii (sau chiar de către toată lumea).

      1. Total de acord. A fost pur si simplu o tragica intamplare. Copila a avut incredere intr-o persoana cvasi necunoscuta; dar putem oare trai doar sub imperiul fricii, al indoielii?

      2. Va contrazic intr-un singur punct: reglementari pe internet exista, dar majoritatea parintilor cand le pun in brate un telefon copiilor (ale copiilor personale, la varste prea fragede), din comoditate, folosesc conturi google create pentru adulti. Daca le-ar crea conturi google copiilor, cu datele reale de nastere, nu s-ar mai intampla asa ceva. Fiindca nu ar mai avea acces la multe site-uri si daca ar incerca sa descarce aplicatii si jocuri, li s-ar cere acordul parintilor. Dar asta necesita sa iti faci timp pentru copilul tau si sa existe un control parental.

    2. Măi, “Meseria de părinte:, are o foarte mare legătură! Fata aceea era un copil! Intr-o lume civilizată, copiii sunt în responsabilitatea și grija adulților, numai în România mor copii și noi ii găsim tot pe ei vinovați!
      Dacă niște adulti nu ar fi oferit condiții elevilor pentru desfăşurarea activității cu pricina, activitatea nu ar fi avut loc! Dacă le-ai asigurat condiții, ești responsabil moral de ce se întâmplă acolo! Nu vă mau ascundeți după gard! Dacă totul mergea strună, conducerea colegiului ar fi făcut din nou parada de acest eveniment, ca de obicei… Acum, că tragedia aceasta le-a stricat planurile, nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase… Un elitism bolnav, care funcționează pe principiul admiterii victimelor colaterale… Și încă o nedumerire pe care și șefii de instituții ar trebui sa o aibă: Dacă niciun adult nu participa la aceste dezbateri, cine girează faptul că ideile prezentate acolo nu sunt extremiste, xenofobe sau cel puțin nepotrivite pentru educația lor, chiar sub umbrela faimoaselor dezbateri MUN. Am avut ocazia, de pildă, sa particip la unele dezbateri ale consiliului județean al elevilor, presupus un for de promovare a drepturilor elevilor și m-am crucit de maniera în care se vorbea despre cadrele didactice și școală, cu incitari la utilizarea unui limbaj jignitor și cu o atitudine conflictuală, tema de discuții fiind “unde pot fuma elevii în școală”…. Trageți singuri concluziile, adulților!!!
      Și, pentru cine nu știe, nu există meseria de părinte! Dar societatea, în ansamblu, trebuie să asigure mecanisme de protejare a copiilor: politie, școală, mass-media, direcțiile de protecție a copiilor… Adulții!!!

  11. Vrea sa se scoata basma curata ISJ-ul. Dar oricum el n-are vina, daca legal e scos e ok.
    Pai a fost informat de catre scoala.

    Iar neste necopti organizeaza rahaturi sa mai aghete cate ceva.
    Fac aia petrcere antidrog si pleaca manga de acolo.

    Aaa, si fix incalzirea globala, vorbesc despre poluare fumatorii??/ hahahaha

    Si culmea prostiei, aia sa tina discursuri antidrog si ei erau consumatori de fapt.
    Cum ar tine o c**** prelegere despre pacatul preacurviei.

    Si elevii astia, mergeau acolo ca sa socializeze si ei, ca nu sunt ei asa inocenti si nevinovati.
    Prosti aia care le sufla in fund si cheltuie cu ei.

  12. Cand merg copiii in excursiile vietii obligatorii in saptamana altfel si verde (ca daca nu…) , CU EDUCATOARELE la tot felul de activitati , IN CAZUL IN CARE COPII CAD DE PE UNDEVA SI RAMAN HANDICAPATI PE VIATA, CINE RASPUNDE ??? Inca ceva : DE CE NU SUNT TRECUTE IN CARALOG TOATE NOTELE DE PE LUCRARILE SCRISE ? Comform regulamentului orice lucrare scrisa si notata, trebuie trecute in catalog. Caz real : 11 NOTE DIN LUCRARI LA MATEMATICA, DIN CARE IN CATALOG TRECUTE DOAR 4 PANA LA SFARSITUL ANULUI. Doar cele cu calificative mai mici. De ce? Ca nu facem after cu invatatoarea de la clasa pe bani grei lunar, de zici ca ai avea rata la garsoniera de scumpe ce sunt ??? TICALOSIE MARE ! Revenind la dubiectulbarticolului, EU cred ca astfel de excursii trebuie DESFASURATE EXCLUSIV DE AGENȚIILE DE TURISM SAU CELE BISERICESTI. ATAT !

  13. Sincere condoleante parintilor!
    Este crunt ceea ce s-a intamplat, insa constat……a mia oara……cu multa amaraciune ca se incearca inducerea vinovatiei TOT parintilor si eventual, in mai mica masura…..elevilor organizatori,….minori, din pacate!
    Conducerea prestigiosului colegiu,cadrele didactice, inspectoratele scolare NU stiu nimic…NU au fost informate…..!?
    Pana cand sa toleram aceasta mascarada, semnam tot felul de acorduri pentru excursii de o zi, in care ( regretabil este) acele cadre didactice insotitoare, NU isi asuma nimic….desi ii insotesc pe copii….este tot vina parintilor, daca se intampla ceva, ,,ca nu i-a educat cum trebuie!”
    ROMANIE educata…..TREZESTE-TE!!!!!!!!!!!!

    1. Ce vină au liceul și elevii organizatori că respectiva copilă a hotărât din proprie initiativă să nu se caze la internatul unui liceu, unde aveau locuri asigurate și ar fi fost în siguranță, ci să meargă la un hăndrălau pe care nu-l cunoscuse niciodată. La 16 ani trebuia să știe la ce riscuri se expune. Nu mai încercați să găsiți vinovați acolo unde nu există și mereu să dați vina pe profesori, dacă nu sunteți în stare ca părinți să aveți grijă de proprii copii!

  14. as fi pus accentul pe “a fost gasita in casa altcuiva [nu in scoala!] intoxicata”. nu toata prosteala asta legata de cine si de ce a organizat.
    iar droguri!

  15. Când se va înțelege vreodată faptul că activismul este una din definițiile imposturii?..
    Una din necesitățile eliminării imposturi este fix reducerea drastică a șanselor să aibă loc astfel de tragedii.
    Nu e suficient să vrei, nu e suficient să îți dorești mult, nu e suficient să pui pasiune, nu e suficient să crezi (oricât de mult) șamd (alte manifestări psiho-emoționale-sociale), ci este Obligatoriu să fii competent iar garanția succesului este competența + experiența, ambele necesitând multă energie și timp pentru a fi dobândite. Nu degeaba persoanele cu experiență și competență au peste 30-40-50 de ani, ca vârstă.
    Dar nu, activismul, care are trăsătura comună că nu integrează persoane Competente și cu Experiență (Atenție! fără ”sau”), tot forțează limitele dezastrului, promovând persoane tinere, fără experiență, fără competențe bineînțeles, sub peruca bunelor intenții și a unui grad subiectiv de moralitate.

  16. Poate că ar trebui să ne gândim mai mult când oferim atâta putere elevilor, de fapt, niște copii. Chiar dacă unii dintre ei au peste 18 ani, nu știu încă la ce se expun prin astfel de idei. Consiliul Elevilor, prin reprezentanții săi, are o putere mensă, ceea ce poate duce la lucruri extraordinare sau, dimpotrivă, la tragedii. Uitați-vă la legislația în vigoare – în cadrul Consiliului Elevilor nu poate fi implicat niciun cadru didactic. Poate că ar fi bine ca acești copii să aibă un mentor adult, care să le atragă atenția asupra eventualelor nenorociri ce pot apărea în cazul organizării unor evenimente extraordinare.

    1. Cum ar fi împiedicat un mentor adult tragedia? Cred că dacă fata își propusese să se întâlnească cu respectivul, ar fi găsit o modalitate și dacă era așteptată la gară de profesori și paznici ai școlii ca să îi escorteze la locul de cazare (oricum, exagerez, la ce evenimente se face așa ceva?).
      “eventualelor nenorociri ce pot apărea”.. pai nu a murit cineva otrăvit cu mâncarea adusă de elevii dezorganizați, nu au ținut conferința în stradă unde a dat cineva cu mașina peste participanți, nu au improvizat un podium de pe care a căzut cineva, tragedia nu s-a întâmplat pentru că elevii au adus cunoștințe dubioase care au deschis focul în mulțime. Tragedia s-a întâmplat pentru că fata a decis să se vadă cu un necunoscut care era un infractor consumator de droguri. nici un mentor- adult care să se implice în organizarea conferinței nu ar fi putut împiedica asta

    2. Vorbiți de dragul de a vorbi. Pe rând:
      – din ce reiese din articol rezultă că nu a avut nicio legătură Consiliul elevilor cu această conferință
      – legislația în vigoare nu prevede că “nu poate fi implicat niciun cadru didactic”, ba chiar prevede “să aibă un mentor adult”, în persoana consilierului educativ;
      – dacă, totuși, ar fi avut adulți implicați în eveniment, ce s-ar fi schimbat, în condițiile în care fata nici nu “a dat” pe la eveniment? Nu intru în detalii pentru că Green Woodpecker a explicat mult mai bine acest aspect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii își pot vedea lucrările de la concursul de Titularizare și de la examenul de Definitivat 2023 în august sau septembrie – model de cerere către inspectorat / Calendarele de vizualizare, stabilite în mai multe județe

Profesorii își pot vedea lucrările de la concursul de Titularizare sau de la examenul de Definitivat 2023 în august sau septembrie, după cum se arată în mai multe calendare stabilite…
Vezi articolul

Plățile în baza ordonanței pentru diferențele salariale vor fi acordate cadrelor didactice cu gradație de merit, ore de dirigenție, creșteri vizând învățământul special – liderul sindical Marius Nistor / Sunt estimați peste 400 de milioane de lei pentru toți cei cinci ani, din care doar 5% anul acesta

Proiectul de ordonanță de urgență privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului didactic pentru perioada 2017-2021, ajuns joi pe agenda ședinței de guvern, prevede că doar 5% din sumele…
Vezi articolul

Cîmpeanu bate în retragere în fața celor 100 de intelectuali, pe care i-a catalogat inițial ca “grup de interese” și anunță că a alocat numărul de înregistrare “13.504/24.08.2022” scrisorii lor deschise, după ce ieri o respinsese

“Evident că vor fi luate în considerare și analizate propunerile incluse în scrisoarea deschisă semnată de cei 100 de intelectuali”, spune ministrul Educației, la o zi după ce a respins…
Vezi articolul

ANOSR critică decizia Universității de Arte de a-și atribui dreptul de proprietate asupra creațiilor studenților săi, inclusiv o cotă procentuală din vânzări: „Modificarea este absolut incorectă / O îmbogățire injustă”

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică decizia Universității Naționale de Arte din București care a comunicat pe 15 aprilie că „Lucrările cu caracter didactic artistic realizate de…
Vezi articolul