Elevă în clasa a XII-a: Dacă la petreceri și plimbări am putut merge, putem merge și la BAC. Sunt sigură că dacă se vor redeschide terasele, le vom umple

FOTO: Facebook.com/Cristina Timofei

„Sunt elevă în clasa a XII-a la Liceul Teoretic “Andrei Bârseanu”, din Tîrnăveni, județul Mureș și am citit numeroare articole și scrisori ale altor absolvenți care m-au impulsionat să îmi scriu și eu părea legată de examenul de Bacalaureat în “plină pandemie””, scrie Cristina Timofei, într-un mesaj primit de Edupedu.ro.

Redăm mesajul acesteia pentru elevi:

„Din cele văzute, mă număr printre puținii elevi care chiar vor și așteaptă susținerea examenelor și aș dori să expun “partea cealaltă a lucrurilor”.

Eu recunosc că am ieșit foarte mult și am mers peste tot pe unde am avut ocazia de-a lungul stării de urgență și a stării de alertă și mai mult. Același lucru am văzut că l-au făcut și mulți colegi de-ai mei: petreceri, plimbări, grătare, reuniuni etc. Pe undeva este și normal, fiindcă așa am fost obișnuiți și este metoda noastră de delectare. Deși am fost premiantă 12 ani, nu mă consider tipul clasic “al tocilarului”, fiindcă am încercat să stabilesc un echilibru între învățat și distracție. Chiar dacă sunt cu o lună înainte de bac(sau cel puțin așa cred și sper), nu pot învăța toată ziua, așa că îmi găsesc alte activități care nu respectă în tocmai noile reglementări. Acesta este adevărul și degeaba încercăm să ne ascundem după deget.

Ceea ce vreau să pun în evidență prin exemplul meu este faptul că majoritatea elevilor sau o mare parte a lor nu au respectat întocmai regulile pandemiei, astfel că putem susține și examenele.

Dacă la petreceri și plimbări am putut merge, putem merge și la BAC, mai pe românește. Iar ceea ce s-a întâmplat până acum este doar începutul, sunt sigură că dacă se vor redeschide terasele, le vom umple. După BAC, vom ieși cu colegii la cafea, deci putem merge și la examen.

Pe de altă parte, cei care nu consideră sigură participarea la BAC, să nu participe. La un moment dat ne-a spus o doamnă profesoară că BAC-ul este numit “examenul maturității” tocmai pentru că se prespune că suntem suficient de maturi pentru a ne autoevolua dacă suntem pregătiți pentru a-l susține, iar dacă nu, să nu ne înscriem. La noi a devenit o rușine dacă nu ne înscriem sau nu ne prezentăm. Această soluție consider că se aplică și în cazul celor care nu se consideră în siguranță în timpul examenului. Ar trebui să își asume fiecare decizia și să nu se înscrie. Poate va mai exista o sesiune în toamnă, dacă nu anul viitor.

Noi, cei care vrem să participăm, ne asumăm responsabilitatea legată de posibila îmbolnăvire. Nu ne obligă nimeni să dăm BAC-ul, nici în timpul pandemiei, nici înainte. Ne dăm mari că avem 18 ani, dar nu știm ce înseamnă responsabilitatea, iar acum este cel mai bun moment pentru a afĺa.

Nu sunt de acord cu echivalarea mediilor din anii de liceu pentru că eu am depus eforturi pentru acestea și nu mi se pare deloc normal ca acel coleg care a copiat 4 ani și s-a milogit de profesori să aibă scris în dreptul numelui “Admis”, la fel ca mine.

Vreau să susțin examenul de Bacalaureat!”

FOTO: Facebook.com/Cristina Timofei

Exit mobile version