Atât elevii, cât și cadrele didactice pot fi sancționați conform Statutului elevului, respectiv legislației anti-discriminare în cazul în care încalcă o serie de reguli privind combaterea xenofobiei, antisemitismului, radicalizării și discursului instigator la ură în școli. Regulile sunt incluse într-un proiect de Cod de conduită în acest sens, pus în consultare de Ministerul Educației și Cercetării, Cod ce prevede că prioritate vor avea măsurile preventive, nu cele de sancționare.
- Proiectul de „Cod de conduită pentru prevenția și sancționarea xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și negării Holocaustului pentru mediul universitar” prevede obligații atât pentru elevi și profesori, cât și pentru personalul auxiliar și administrativ și pentru părinți. El menționează și introducerea unui sistem de raportare anonimă a abuzurilor – detalii mai jos
Iar documentul listează o serie de interdicții, a căror încălcare poate determina sancționarea elevilor sau profesorilor.
Proiectul de ordin referitor la acest Cod de conduită precizează că acesta va intra în vigoare la data de 1 septembrie 2025.
Primul dintre principiile de aplicare ale codului – înaintea celor referitoare la imparțialitate, transparență decizională sau intervenție rapidă – este „Prevenția înaintea sancțiunii: Se pune accent pe educație și conștientizare pentru a preveni comportamentele de discriminare, xenofobie, radicalizare, discurs instigator la ură și antisemitism înainte de a impune sancțiuni”.
Obligațiile pentru elevi, profesori, personal auxiliar și părinți
Documentul prevede următoare „obligații specifice” pentru diversele categorii de actori din mediul educațional:
Elevii:
a) Să manifeste respect față de colegi, profesori și personalul școlii, indiferent de naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, dizabilitate, sex, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu prevăzut de lege.
b) Să sesizeze orice act de discriminare, xenofobie, radicalizare, discurs instigator la ură și antisemitism.
c) Să participe la activitățile educaționale pentru prevenirea și combaterea discriminării, xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și antisemitismului.
d) Să adopte un comportament bazat pe incluziune și respect în interacțiunile cu ceilalți.
e) Să nu răspândească, inclusiv în mediul online, conținut discriminator, xenofob, antisemit sau instigator la ură.
Cadrele didactice:
a) Să prevină și să combată orice formă de discriminare, xenofobie, radicalizare, discurs i nstigatorla ură și antisemitism în cadrul orelor de curs.
b) Să susțină și să promoveze o cultură a respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în care diversitatea este celebrată și valorificată.
c) Să ia măsuri rapide și eficiente în cazul identificării unor comportamente discriminatorii, xenofobe, radicalizate, antisemite sau instigatoare la ură.
d) Să integreze în procesul educațional elemente din Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură 2024 – 2027.
e) Să se implice în organizarea de activități educaționale privind drepturile omului și istoria Holocaustului.
f) Să participe la sesiunile de formare privind prevenirea și combaterea discriminării, xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și antisemitismului.
Personalul auxiliar și administrativ:
a)Să susțină și să promoveze o cultură a respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, în care diversitatea este celebrată și valorificată.
b) Să raporteze orice incident ce contravine codului de conduită.
c) Să participe la sesiunile de formare privind prevenirea și combaterea discriminării, xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și antisemitismului.
Părinții/Tutorii legali:
a) Să educe copiii în spiritul respectului față de drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
b) Să colaboreze cu unitățile de învățământ preuniversitar pentru prevenirea și combaterea discriminării, xenofobiei, radicalizării, discursului instigator la ură și antisemitismului.
c) Să se implice în activitățile organizate de școală privind educația civică și drepturile omului.
Partenerii educaționali (ONG-uri, instituții publice, comunități, companii private etc.):
a) Să sprijine unitățile de învățământ preuniversitar în implementarea programelor educaționale pentru diversitate și combaterea discriminării, antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură.
b) Să colaboreze în vederea organizării de campanii de conștientizare și formare.
c) Să faciliteze accesul la resurse educaționale relevante pentru combaterea discriminării, antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură.
Faptele interzise în școli, potrivit Codului de conduită:
- Instigarea la ură, prin orice mijloace, împotriva membrilor comunității educaționale (personal didactic și administrativ, elevi, părinți/tutori) pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, dizabilitate, sex, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu prevăzut de lege.
- Aplicarea unui tratament inegal, de excludere sau de restricționare în baza unor criterii precum rasa, naționalitata, etnia, limba, religia, categoria socială, sexul, dizabilitatea, apartenența la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu prevăzut de lege.
- Promovarea unor idei, simboluri sau doctrine care susţin şi promovează regimuri cu caracter totalitar, antisemit, extremist, fascist, iredentist, rasist, şovinist sau xenofob, dovedite a încălca drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, cu excepţia situaţiei în care acestea fac obiectul unei discipline/a unui material de studiu.
- Confecționarea, vânzarea, răspândirea, precum și deținerea în scopul răspândirii, a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
- Inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup.
- Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.
- Negarea, aprobarea, justificarea, minimalizarea sau distorsionarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, precum și a genocidului, a crimelor contra umanității și a crimelor de război, potrivit legii.
Documentul prevede o serie de măsuri preventive, precum organizarea de programe și activități educaționale care să vizeze diversitatea culturală, impactul discriminării, prevenirea xenofobiei, dezvoltarea gândirii critice și a educației media, dar sunt prevăzute și „resurse digitale accesibile” și „schimburi de bune practici”.
- Iar Codul prevede „un sistem de raportare anonimă pentru a încuraja elevii și părinții să raporteze comportamentele abuzive fără teama de repercusiuni”.
Sancțiunile prevăzute în Cod pentru elevi și profesori
Potrivit proiectului de Cod:
„(1) Elevii care încalcă prezentul Cod vor fi sancționați conform Statutului elevului, în funcție de gravitatea faptei, prin:
a) Avertisment verbal sau scris, în cazul abaterilor minore (comentarii cu tentă discriminatorie, utilizarea unui limbaj inadecvat, glume ofensatoare etc.).
b) Scăderea notei la purtare, aplicată în cazurile repetate sau de o gravitate mai mare.
(2) Personalul didactic și administrativ care încalcă normele acestui Cod va fi sancționat disciplinar conform legislației în vigoare.
(3) Faptele grave, cum ar fi discursul instigator la ură, promovarea ideologiilor extremiste, hărțuirea rasială sau antisemitismul, pot fi raportate autorităților competente, după caz:
a) Conducerii unității de învățământ preuniversitar – pentru măsuri administrative și aplicarea sancțiunilor interne.
b) Inspectoratului Școlar Județean/al Municipiului București – pentru supravegherea cazului și impunerea unor măsuri suplimentare.
c) Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) – pentru analiza și sancționarea conform legislației privind discriminarea.
d) Poliției și organelor de cercetare penală – pentru fapte care pot constitui infracțiuni, cum ar fi incitarea la ură, propaganda fascistă sau antisemită, în conformitate cu Legea nr. 217/2015 și O.U.G. nr. 31/2002.
Foto © Vitezslav Vylicil | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
