Lotul României a obținut mențiune la Olimpiada Internațională de Filosofie

Foto: Ministerul Educației

Lotul olimpic de filosofie a obținut o mențiune (Honorable Mention) la a XXXI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Filosofie (IPO), desfăşurată la Olympia (Grecia) în perioada 11-14 mai, potrivit unui anunț al Ministerului Educației.

„Performanța a fost reușită de Mircea Balaș, elev la Colegiul Național „Unirea” din Focșani (județul Vrancea)”, conform sursei citate.

Au participat 100 de concurenți din 49 de ţări, iar tema generală a fost „A Life in Fair Competition”.

„Din echipa României, coordonată și însoțită de prof. Eugen Stoica, a făcut parte și Iani Irașcu, elev la Colegiul Național „Gheorghe Vrânceanu” din Bacău”, scrie Ministerul.

Exit mobile version