Elevii schimbă jocul: CartON! Concurs cu premii de 20.000 de euro pentru școli, profesori și elevi. Câștigătorii vor fi anunțați până pe 7 aprilie – update

Toți elevii din România sunt invitați să inspire schimbarea prin concursul “Elevii schimbă jocul: CartON!”. Organizat de Tetra Pak România în parteneriat cu Edupedu, concursul vrea să exploreze creativitatea generației actuale aflată în școală, în ceea ce privește educația pentru sustenabilitate, și să îi provoace pe copii, adolescenți și tineri să creeze și să implementeze campanii inovatoare de reciclare a ambalajelor de carton. Cu accent pe implicarea în comunitate, concursul vrea să transforme perspectivele elevilor asupra mediului înconjurător, într-un demers amplu de conștientizare și acțiune ecologică în școli.

Concursul este deschis pentru elevii din clasele I-IV și V-VIII, din școlile din mediul urban și rural din România, sub îndrumarea unui cadru didactic coordonator – învățător, profesor sau director.

Acest concurs încurajează elevii să se implice activ în protejarea mediului prin faptul că îi face să gândească, să creeze, analizeze și propună inițiative de reciclare a ambalajelor de carton, promovând astfel conștientizarea și acțiunea ecologică. Practic, participanții ar trebui să ne spună cum își imaginează ei cele mai bune soluții de a-i încuraja sau convinge pe adulții și copiii din jurul lor, despre beneficiile reciclării ambalajelor de carton și cum se face sortarea corectă a acestora pentru reciclare.

Nu vor face asta sub formă de compunere, ci vor realiza o campanie de informare și educare la nivelul școlii. Clasele participante au libertatea să aleagă modalitatea prin care vor desfășura campania în școala lor. Astfel, pot face desene, filmulețe, planșe, animații, infografice, afișe, pliante etc., prin care să arate/vorbească despre beneficiile reciclării ambalajelor de carton în școala lor. De asemenea, pot transforma cutiile de carton (de exemplu ambalaje de carton pentru lapte, sucuri etc) în obiecte utile și, astfel, să fie utilizate în cadrul campaniei lor. 

Înscrierea în concurs, formular, acord și regulament

Regulamentul complet poate fi descărcat de aici.

Înscrierea în concurs se face pe baza completării unui formular, disponibil aici.

ATENȚIE: materialele anexate, în special video sau foto, care sunt mai mari decât permite emailul, pot fi transmise prin transfer tot la adresa de email specificată în acest regulament.

Netransmiterea formularului completat sau a materialului de prezentare duce la eliminarea din concurs.

Documente înscriere concurs: Acord privind includerea în concurs și prelucrarea datelor cu caracter personal
Documente înscriere concurs: Formular de înscriere în concurs
Regulament concurs Elevii schimbă jocul: cartON!

Pentru orice informații și detalii privind concursul, vă rugăm să ne scrieți pe adresa de concurs (concurs@cart-on.ro) și vom reveni în cel mai scurt timp posibil cu un răspuns.

Prin participarea la acest concurs, elevii sunt motivați să gândească creativ și să dezvolte campanii care să mobilizeze comunitățile școlare și pe cele locale pentru a face alegeri sustenabile și responsabile față de mediu. Concursul subliniază rolul crucial al tinerilor în schimbarea atitudinilor și comportamentelor pentru un viitor mai verde și mai curat.

De ce cartonul? Cartonul este un termen general folosit pentru a denumi hârtia groasă, de diferite densități și diverse tipuri de calitate. Poate fi hârtie groasă cu un singur strat sau foi groase cu mai multe straturi. Cartonul este utilizat pe scară largă în industrie, în magazine, în zonele de birouri și în curierat sau transporturi. Ca să luăm un exemplu doar din școală și din universul apropiat al unui elev, cartonul poate fi în ambalajele alimentelor (lapte), electronicelor, electrocasnicelor, coperți de cataloage, de caiete, de agende, cartoane folosite pentru îndosariere sau bibliorafturi, cărți de joc, cutii de jocuri, cărți poștale, cartoane de hârtie, cutii de ouă, cutii de cereale, cutii de pantofi și așa mai departe.

În mare parte, toate tipurile de ambalaje de carton pot fi reciclate, mai puțin cele unsuroase, murdare de mâncare sau de diverse grăsimi. Reciclarea ambalajelor de carton este un proces prin care cartonul, care altfel ar fi aruncat și ars împreună cu alte deșeuri,este reprelucrat și utilizat ulterior sub formă de foi groase pentru a produce ambalaje noi de carton.

Pentru a participa la concursul “Elevii schimbă jocul: CartON!”, școlile și elevii trebuie să urmeze câțiva pași esențiali:

  1. Înscrierea claselor: Coordonatorii (învățătorii, profesorii sau directorii) sunt responsabili pentru înscrierea campaniilor derulate de clase în concurs. Aceasta se face prin trimiterea formularului de concurs completat la adresa concurs@cart-on.ro.
  2. Acord de prelucrare date: coordonatorul are obligația de a se asigura de transmiterea acordului privind prelucrarea de date.
  3. Prezentarea campaniei: Împreună cu formularul de înscriere, profesorii coordonatori trebuie să trimită un material de prezentare a campaniei lor de informare și educație despre reciclarea ambalajelor de carton (pentru lapte, sucuri etc), derulată la nivelul clasei, care poate include fotografii, filmulețe și alte materiale demonstrative.
  4. Evaluarea și jurizarea: Concursul se încheie cu evaluarea și jurizarea finală, unde campaniile vor fi evaluate pe baza creativității, impactului și implicării.
Calendarul concursului „Elevii schimbă jocul: CartON!” este următorul:

22 februarie – 20 martie: înscrierile campaniilor derulate de clase în școală

20 martie-23 martie: selecția proiectelor de campanie finaliste

24 martie – 6 aprilie: jurizarea proiectelor selectate

7 aprilie: anunțarea câștigătorilor

Jurizarea va ține cont în principal de creativitate, impactul campaniei, implicarea echipei și claritatea prezentării.

Premiile vor fi acordate pentru 18 dintre echipele/clasele participante și vor fi sume între 500 și 1.500 de euro. Marele premiu va fi acordat de juriu profesorului care a realizat alături de elevii săi cea mai inspirațională și de impact propunere de campanie, în valoare de 2.000 de euro.

Clasele câștigătoare vor utiliza premiile obținute pentru derularea unor activități care țin de protecția mediului (excursii, activități educaționale etc.). Acestea pot fi folosite și pentru activități derulate în Săptămâna verde, în Săptămâna Școala Altfel sau în alte activități/perioade. 

Toți participanții vor primi un kit educațional din partea organizatorului, Tetra Pak constând într-o broșură educațională despre protecția mediului și un afiș de pus în școală.

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2024/02/CartON-Video-Articol-Reduced.mp4
Exit mobile version