Elevul cu coronavirus din Timișoara / “Cum poți să spui că izolezi toți elevii din clasa copilului cu coronavirus, dar suspenzi cursurile la acea clasă o singură zi? Este o secretomanie care a dus la panică” – inspectorul școlar general Aura Danielescu

Aura Danielescu / Foto: Facebook

Un elev de clasa a IX-a din Timișoara a fost diagnosticat cu coronavirus și internat, miercuri. Însă băiatul de 16 ani a așteptat înainte cu o zi de diagnosticare, 2 ore, alături de toți colegii săi de clasă, începerea practicii, a declarat pentru Edupedu.ro inspectorul școlar general din Timiș, care a precizat că nu înțelege de ce DSP a decis că doar 6 elevi și profesoara de practică sunt contacți direcți și de ce instituția a decis suspendarea cursurilor la clasă pentru o singură zi.

Numai celor 6 contacți li s-au prelevat probe, iar de la ceilalți elevi ai clasei reprezentanții DSP “mi-au zis că se iau prin sondaj”, a precizat Danielescu, pentru Edupedu.ro.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a anunțat printr-un comunicat de presă că “toţi elevii clasei respective se află izolaţi la domiciliu, sub monitorizarea reprezentanţilor DSP Timiş.”

Contactată de Edupedu.ro, inspectoarea școlară județeană din Timiș, Aura Danielescu, a declarat că “cei 6 contacți [din totalul de 20 de elevi] bănuim că sunt izolați. Restul sunt acasă, cu cursurile suspendate pentru ziua de astăzi, deși în comunicatul de presă cei de la DSP spun că sunt izolați. Cum poți să îi izolezi, dar să suspenzi cursurile o singură zi?

Declarațiile inspectorului școlar general din Timiș, Aura Danielescu, pentru Edupedu.ro:
Informații de background

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a anunțat, printr-un comunicat de presă, că elevilor contacţi direcţi ai băiatului de 16 ani diagnosticat şi internat, miercuri, cu coronavirus li se vor preleva probe pentru a fi analizate la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara, scrie Agerpres.

Agenția de presă relatează că, în urma anchetei epidemiologice a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, au fost identificaţi contacţii apropiaţi ai tânărului în vârstă de 16 ani, depistat pozitiv cu noul virus COVID-19, în cursul zilei de miercuri. Tânărul a fost internat, miercuri, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie “Dr.Victor Babeş” Timişoara şi prezintă o stare de sănătate bună.

Având în vedere faptul că pacientul este elev în clasa a IX-a, de comun acord cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi cu directorul şcolii, s-a luat decizia de sistare a cursurilor pentru elevii clasei, până la noi dispoziţii, spune DSP.

Direcția anunță că toţi elevii clasei respective se află izolaţi la domiciliu, sub monitorizarea reprezentanţilor DSP Timiş.

La nivelul judeţului erau, miercuri seara, 538 de persoane izolate la domiciliu şi monitorizate de către reprezentanţii DSP Timiş.

 

Exit mobile version