Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean (SIPA) Muntenia reacționează dur la afirmațiile ministrului Educației și Cercetării, Daniel David, potrivit cărora lipsa de pregătire a profesorilor este principala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor. Într-un comunicat de presă transmis marți, 12 noiembrie 2025, organizația sindicală califică drept „calomnioase, injuste și ofensatoare” declarațiile ministrului și solicită public retragerea acestora, precum și scuze adresate profesorilor din România.
Reacția vine după ce ministrul Daniel David a afirmat, într-un podcast realizat de Salvați Copiii România, că: „Nu vreau să spun 100%, dar cea mai mare parte (n.red. din analfabetismul funcțional este cauzată de lipsa de pregătire a cadrelor didactice). (…) N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice.”
Ministrul a susținut că elevii vin la școală cu „un nivel de inteligență și creativitate normal”, iar dacă, după patru ani de gimnaziu, un copil ajunge să fie încadrat ca analfabet funcțional la testele PISA sau TIMSS, „cine este de vină, dacă nu profesorii?”
În replică, Biroul Operativ al SIPA Muntenia scrie în comunicat că „O asemenea afirmație este nefondată, injustă și profund ofensatoare la adresa sutelor de mii de profesori care, în ciuda unui sistem subfinanțat cronic de peste 35 de ani, continuă să își desfășoare activitatea cu profesionalism, devotament și sacrificii personale.”
Potrivit sindicatului, adevăratele cauze ale analfabetismului funcțional sunt:
- lipsa unei politici coerente de educație,
- subfinanțarea cronică a sistemului,
- manualele depășite și curriculumul supraîncărcat,
- numărul mare de elevi în clase,
- absența sprijinului psihopedagogic real,
- instabilitatea legislativă generată de succesiunea miniștrilor care impun „reforme” fără continuitate.
SIPA Muntenia subliniază că România nu a respectat niciodată angajamentul legal de a aloca minimum 6% din PIB pentru educație, iar formarea continuă a profesorilor este, în multe cazuri, „formală, insuficient finanțată și lipsită de coerență”.
„Este inadmisibil ca ministrul Educației să culpabilizeze corpul profesoral, în loc să își asume responsabilitatea guvernamentală pentru eșecul unor politici educaționale care, timp de decenii, au ignorat realitățile din școli,” se arată în comunicat.
Sindicatul reamintește că infrastructura școlară și dotările laboratoarelor sunt sub standardele europene, iar inspectoratele, ministerul și instituțiile de control ale calității – precum ARACIP – sunt cele care stabilesc regulile, organizează inspecțiile și avizează programele și manualele.
„Profesorii sunt cei care țin școala în viață, nu cei care o împing spre eșec. În locul unei retorici de culpabilizare, ministrul ar trebui să inițieze un dialog real cu partenerii sociali, să valorizeze profesia didactică și să contribuie la crearea condițiilor în care un profesor poate fi performant,” mai scriu sindicatele.
SIPA Muntenia solicită public ministrului Daniel David să retragă afirmațiile făcute și să prezinte scuze corpului profesoral.
Redăm integral comunicatul primit la redacție:
„Biroul Operativ al SIPA „Muntenia” reacționează la declarațiile calomnioase ale ministrului Educației și Cercetării.
Biroul Operativ al SIPA „Muntenia” își exprimă indignarea și dezaprobarea fermă față de declarațiile recente ale ministrului Educației și Cercetării, prof. univ. dr. Daniel David, potrivit cărora „lipsa de pregătire a profesorilor este cauza principală a analfabetismului funcțional în rândul elevilor”, iar „responsabilitatea nu poate fi pusă decât pe cadrele didactice”.
O asemenea afirmație este nefondată, injustă și profund ofensatoare la adresa sutelor de mii de profesori care, în ciuda unui sistem subfinanțat cronic de peste 35 de ani, continuă să își desfășoare activitatea cu profesionalism, devotament și sacrificii personale.
În realitate, principala cauză a analfabetismului funcțional o reprezintă lipsa unei politici coerente de educație, subfinanțarea sistemului, manualele depășite, curriculumul supraîncărcat, numărul mare de elevi în clase, absența programelor de sprijin psihopedagogic și instabilitatea legislativă generată de fiecare nou ministru care vine cu propria „reformă”.
Este inadmisibil ca ministrul Educației să culpabilizeze corpul profesoral, în loc să își asume responsabilitatea guvernamentală pentru eșecul unor politici educaționale care, timp de decenii, au ignorat realitățile din școli.
SIPA „Muntenia” reamintește că:
România nu a respectat niciodată angajamentul din Legea Educației Naționale de alocare a minimum 6% din PIB pentru educație;
Formarea continuă a cadrelor didactice este adesea formală, insuficient finanțată și lipsită de coerență;
Infrastructura școlară, dotările laboratoarelor și sprijinul pentru profesori rămân sub standardele europene;
Profesorii sunt cei care țin școala în viață, nu cei care o împing spre eșec.
În locul unei retorici de culpabilizare, ministrul ar trebui să inițieze un dialog real cu partenerii sociali, să valorizeze profesia didactică și să contribuie la crearea condițiilor în care un profesor poate fi performant.
Solicităm public ministrului Educației retragerea acestor afirmații calomnioase și o scuză adresată cadrelor didactice din România.
SIPA Muntenia își reafirmă solidaritatea cu toți profesorii care, în ciuda dificultăților, continuă să educe, să formeze și să inspire generațiile viitoare.
Biroul Operativ al SIPA „Muntenia”
Pitești, 12 noiembrie 2025
