Evaluarea Națională 2021: Structura subiectului la Limba și literatura română, pentru elevii de clasa a VIII-a, va fi una simplificată – anunță ministrul Educației, după ce și-a încălcat promisiunea de a publica noile modele de subiecte pe 1 octombrie

Calendar BAC

Foto: Pexels.com

Elevii de clasa a VIII-a vor avea la Evaluarea Națională 2021 o structură simplificată a subiectului la Limba si literatura română, față de modelul de subiect publicat de Ministerul Educației în luna iulie, a anunțat ministrul Educației, pentru a doua oară de la începerea școlii. Amintim că elevii de clasa a VIII-a vor susține examenele de Evaluare Națională cu un nou tip de subiecte, care au o structură mai apropiată de cea a testărilor internaționale.

Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat în această dimineață că “am primit feedback referitor la modelul de Limbă și literatură română, model ce a fost pus în consultare publică. Acel feedback a fost unul pozitiv, dar în același timp am avut și câteva recomandări din partea profesorilor, părinților, chiar și din partea elevilor, și una dintre recomandări a fost aceea că ar trebui să simplificăm acest model de subiect. Exact la acest lucru se lucrează acum. Și anume, ca structura subiectului pentru Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a, structura subiectului la Limba și literatura română va fi una simplificată și modelul va fi pus probabil luni pe site-ul Ministerului Educației, după ce ne vom consulta cu partenerii noștri“.

Ministerul Educației a publicat în luna iulie 2020 modelul de subiect la care face referire. Federația Asociațiilor de Părinți a criticat atunci dur acel model de subiect propus la Limba și literatura română.

Modelul de subiect pentru Limba română – Evaluarea Națională 2021 – publicat în iulie de Ministerul Educației și care va suferi “simplificări”, după cum a anunțat Monica Anisie:
Criticile aduse de părinți modelului de subiect propus la Limba și literatura română, Evaluarea Națională 2021:

Renunţarea la formatul tip broşură, care, prin numărul mare de pagini, are un impact psihologic negativ asupra copiilor, dat fiind faptul că nici la şcoală, pe parcursul anilor de gimnaziu, dar nici la olimpiadele şcolare nu s-a abordat această variantă de examinare – pot ajunge în criză de timp şi la descurajare văzând numărul mare de pagini”, este de asemenea una dintre revendicările federației.

Descarcă toate modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021 publicate până acum de Ministerul Educației:
Calendar Evaluarea Națională 2021
Citește și:
BREAKING Modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021 au fost publicate de Ministerul Educației
Reducerea programei pentru Evaluarea Națională 2021 și revizuirea noilor subiecte de examen – cerute de Federația Asociațiilor de Părinți. Plus: să nu mai corecteze lucrările de examen decât profesori cu formare pe evaluare
OFICIAL Calendar Evaluarea Națională 2021: Examenele încep pe 22 iunie, cu proba scrisă la Limba română
Calendarul de admitere la liceu 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial: Repartizarea computerizată la liceu are loc pe 16 iulie / Când sunt probele de aptitudini, de limbă modernă și admiterea elevilor cu CES

Exit mobile version