Evaluarea Națională 2023 se încheie cu proba la Limba maternă

Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com

Joi, 22 iunie, elevii minorităților naționale susțin proba scrisă la Limba și literatura maternă din cadrul Evaluării Naționale 2023. Ieri a avut loc examenul la Matematică, potrivit calendarului oficial. Proba scrisă începe la ora 9. Accesul candidaţilor în săli este permis de la ora 8:00 și până la ora 8:30, conform ghidului publicat de Ministerul Educației.

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute şi se calculează după completarea casetei de identificare a broșurii cu subiecte.

Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră.

Ce este permis la probele scrise

La proba de Limba română şi/sau maternă sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră, iar în cazul itemilor care vizează sintaxa frazei este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular.

Cum se corectează o greșeală

La proba de Limba română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuţa de răspuns
poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuţă şi scrierea în
dreapta căsuţei a literei asociate răspunsului considerat corect
.

La proba de Limba română şi/sau maternă, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opţiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X şi marcarea cu X a răspunsului considerat corect.

Ce este interzis elevilor

Elevilor le este interzis să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și alte asemenea obiecte, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale, conform metodologiei.

Cei care care refuză depozitarea obiectelor menționate mai sus în sala stabilită de comisie nu sunt primiți în examen.

Art. 7 – „(3) Se interzice candidaților la evaluarea națională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte ori în băncile în care sunt așezați în sălile de examen orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

(4) Se interzice candidaților să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și alte asemenea obiecte sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate în rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare cu alți candidați/asistenți din unitatea/unitățile de învățământ/centrul/ centrele de examen sau cu exteriorul”, conform metodologiei.

Este interzis candidaților să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Încălcarea regulilor de mai sus va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar elevii respectivi sunt eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia ori de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.

Candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.

Comunicarea rezultatelor de la Evaluarea Națională

Potrivit Ministerului Educației, „comunicarea rezultatelor obţinute la examen se face anonimizat”, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite acestora, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Rezultatele inițiale se afișează pe 28 iunie.

Foto: © Andreaobzerova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version