EXCLUSIV Rezultatele primei testări inițiale standardizate din România în plină pandemie: Peste 70% dintre elevii unui județ nu au luat nota 5 la Matematică, iar în mediul rural doar unul din 10 a luat peste 5 / Diagnoza stadiului de pregătire a elevilor în ultimii doi ani școlari propune măsuri remediale țintite

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com

Decalaje uriașe între elevii din mediul rural față de cei din urban și pierderi de învățare enorme la Matematică și științe (mai ales Chimie), scoase la iveală de prima evaluare standardizată făcută la nivelul unui întreg județ după doi ani școlari marcați de pandemie. Raportul de administrare a testelor cu subiect unic elevilor din județul Iași arată cunoștințele și competențele pe care aceștia le aveau la revenirea la școală în anul 2021-2022. Raportul și inițiativa testării aparțin Inspectoratului Școlar Județean Iași, care a anunțat încă din 12 septembrie că va face această diagnoză.

La Matematică, la nivelul județului Iași, doar 24,3% dintre elevii de clasa a VIII-a au luat peste nota 5, iar la nivelul întregului gimnaziu procentul este de doar 28,4%. Remarcabilă este diferența între elevii din mediul rural și cei din urban: elevii din școlile gimnaziale aflate în orașe au avut o rată de promovare de 47,52% la Matematică, dar în rural doar 11,39% dintre elevi au depășit pragul notei 5 (1.648 de elevi din 14.472).

Sursa: ISJ Iași – Raport teste inițiale an școlar 2021-2022

Raportul indică „pentru toate disciplinele de studiu menținerea unui decalaj semnificativ între rezultatele obținute de elevii din mediul urban față de elevii din mediul rural”.

Sursa: ISJ Iași – Raport teste inițiale an școlar 2021-2022

Diagrama de mai sus arată distribuția notelor pe tranșe în gimnaziul din școlile rurale. Sub rata de promovare sunt peste 60% dintre elevi și la discipline precum Limba modernă 1, Limba moderna 2, Chimie (67,55), Istorie și Informatică (64,25%).

Autorii raportului subliniază și un aspect foarte important – „pentru mediul rural, se constată, pentru majoritatea disciplinelor, disproporții accentuate între tranșele de note, reflectate în ponderi ample ale rezultatelor situate sub pragul de promovare și în intervalul 5.00-5.99, în timp ce notele peste 6.00 se încadrează în intervale tot mai slab reprezentate, pe măsura evoluției pragurilor de notare”.

Pentru mediul urban rezultatele pe intervale de notare au fost mai „echilibrate” la majoritatea disciplinelor, cu anumite discrepanțe pozitive la limba și literatura română (ponderea cea mai ridicată o au notele situate în intervalul de notare 8.00-8.99) și limba modernă 1 (procentajul notelor situate în intervalul 9.00-9.99 este apropiat de procentajul notelor mai mici de 5, aspect ce ilustrează, însă, și un fenomen de polarizare a nivelului de competență lingvistică în rândul elevilor de gimnaziu).

Sursa: ISJ Iași – Raport teste inițiale an școlar 2021-2022

Matematica pune cele mai mari probleme și elevilor de liceu, potrivit rezultatelor testării inițiale din județul Iași. Mai mult de jumătate (54,1%) dintre elevii de liceu au luat sub nota 5. „Analiza rezultatelor județene pe tranșe de notare evidențiază, pe lângă procentul notelor sub 5, o amplă încadrare a rezultatelor în intervalul 5.00-5.99, ceea ce atrage atenția asupra faptului că numărul elevilor care nu probează cunoștințe și competențe peste pragul de promovare este completat în mod substanțial de cel al elevilor care dovedesc achiziții la un nivel minim”, remarcă raportul.

În privința acestei discipline, profesorii accentuează aspectele care trebuie remediate:

Măsurile generale propuse la nivelul școlilor:
Despre testarea standardizată organizată în județul Iași

În perioada 20 septembrie – 1 octombrie 2021, Inspectoratul Școlar Județean Iași a organizat, în toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat din rețeaua educațională județeană, testarea inițială cu subiecte unice a elevilor de gimnaziu și de liceu, administrată pentru un număr de 10 discipline de studiu, cu scopul de a realiza o diagnoză obiectivă privind nivelul de pregătire a elevilor, pe fondul traversării unei ample perioade de criză educațională generată de contextul pandemic, cât și pentru a putea configura demersuri educaționale și manageriale adecvate la nivelul clasei, al unității de învățământ, precum și la nivel județean, în vederea creșterii șanselor de succes școlar sau la evaluările externe pentru toți elevii, potrivit documentului solicitat de Edupedu.ro

Au fost elaborate 260 de variante de teste pentru toate disciplinele de studiu, câte două variante pentru fiecare disciplină în funcție de criteriile specifice fiecărei discipline (spre exemplu, filieră / specializare / regim de studiu a limbii moderne). Notele nu au fost trecute în catalog, după cum a anunțat conducerea ISJ încă de la debutul testării, ele având doar rolul de a face „o cuantificare de etapă a nivelului lor de învățare, iar rezultatele ne sunt utile nouă și profesorilor de la clasă, în primul rând, pentru a gândi strategiile de lucru pe mai departe. Avem nevoie în acest moment de o evaluare foarte serioasă”, potrivit declarației făcute în 12 septembrie de inspectorul general școlar din Iași, Luciana Antoci.

Raportul a fost coordonat de profesorul de Matematică Cristian Pravăț, inspector general adjunct la Iași și întocmit de inspectorul școlar Irina Prodan.

Au fost vizați de administrarea testelor inițiale 55.661 elevi din clasele V-XII (învățământ de masă), care studiază în 184 unități de învățământ de stat din județul Iași, având o medie de 300 de elevi pe școală. Subiectele și baremele aferente testelor inițiale au fost elaborate la nivelul grupurilor de lucru constituite în cadrul consiliilor consultative ale I.S.J. Iași la următoarele discipline:

Prezența elevilor la aceste teste este redată, pe clase și discipline, în tabelul de mai jos:

Foto: captură – Raport ISJ Iași

Cele mai ridicate rate de prezență se remarcă la disciplinele limba și literatura română și matematică, atât la nivel gimnazial, cât și la nivel liceal, reflectând un interes crescut al elevilor pentru probarea cunoștințelor la disciplinele vizate de examene naționale la finalul celor două etape de școlaritate, conform documentului. O analiză pe niveluri pe școlaritate reflectă o participare mai amplă a elevilor din învățământul gimnazial, cu o medie de 74.64% a prezenței, față de nivelul liceal, unde media prezenței a fost de 63.65%, conform datelor.

Foto: © Tyler Olson | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version