Browsing Tag
iasi
Fosta rectoriță a Universității „Apollonia” din Iași și-a semnat „din greșeală” propria diplomă de licență, susține instituția / Universitatea afirmă că diploma a fost anulată la cererea Gabrielei Mihalache, fără să precizeze procedura. În instanță nu e niciun dosar pe această temă
Fost rector al Universității „Apollonia” din Iași a absolvit, în timpul mandatului, un program al facultății la care preda / Potrivit presei locale, ar fi fost și președinta comisiei în fața căreia și-a susținut licența
INTERVIU Andrei Nemțișor, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași și medaliat cu aur la trei olimpiade internaționale de informatică și matematică: Nu las să treacă nicio zi fără să studiez / Nu folosesc rețelele de socializare și nu intenționez să o fac în viitorul apropiat
Trei medalii de aur și una de bronz pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori 2026 / Unul dintre olimpici a obținut cel mai mare punctaj al competiției
Profesor, la ședința pentru repartizarea posturilor titularizabile: Avantajul cel mai mare în învățământ este programul, e mai lejer, știi că vacanțele sunt vacanţe, știi că te poți bucura de un anumit timp liber
Top 20 de licee din țară după ultima medie de admitere din 2026 / Ultima medie de admitere 9,57, la un colegiu din București
Rezultate Admitere 2026. Clasamentul liceelor din centrele universitare: În București, 11 colegii naționale au ultima medie de admitere peste 9, cu 7 mai puține decât anul trecut / Scăderi și în celelalte mari orașe din țară
INTERVIU Naomi Pascal, media 10 la Bac 2026: Am ales un liceu tehnologic din apropiere de satul meu pentru că nu am vrut să fac naveta. Acum nu regret nicio secundă alegerea
Un părinte care a participat la ONCS 2026 semnalează nereguli în jurizarea echipelor. Profesorii ar fi ieșit de mai multe ori din sala de concurs în timpul evaluării și nu le-ar fi permis elevilor să își prezinte proiectele în 10 minute
Titularizare 2026. Doar 8% dintre posturile scoase la concurs în județul Iași sunt pentru angajarea pe perioadă nedeterminată
Renovări începute în 2016 și încă nefinalizate la Liceul „Lascăr Rosetti” din Răducăneni – Iași. 1.100 de elevi învață în sedii mutate, iar 250 de copii de grădiniță și clasele primare fac zilnic naveta
Subiecte Olimpiada Informatică 2026, etapa locală din județul Iași, publicate de Colegiul Național „Emil Racoviță” / Etapa județeană are loc pe 2 martie
Județul Iași a înregistrat cel mai mic număr de nașteri din ultimii 100 de ani / Posibile cauze: ”Sărăcirea populației și exodul tinerilor către străinătate”
Sunt profesori care plătesc și 900 de lei lunar pentru navetă, fără să le fie decontată / Profesoara Ioana Pourtzoglou: E un program copleșitor. Depunem mult efort pentru a face această navetă 5 zile pe săptămână
Piese de teatru după textele din programa de Bacalaureat la Limba și literatura română, organizate pentru elevi de actorii de la Teatrul Luceafărul din Iași
Dosar penal pentru neglijență în cazul unui copil de 4 ani care a dispărut din grădiniță, fără ca educatoarele să știe că acesta lipsește / Copilul a fost găsit pe stradă și adus acasă de polițiști / Directoarea grădiniței: Este regretabil ce s-a întâmplat, urmează să deschidem o anchetă și cercetare disciplinară
Simulări județene pentru Evaluare Națională și BAC. Marți, 9 decembrie, elevii de clasa a VIII-a din Iași susțin proba la Matematica și cei de clasa a XII-a continuă cu proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie / Purtătorul de cuvânt al ISJ Iași: Astfel de simulări şi rolul de a asigura o pregătire psihologică tuturor candidaţilor, de a-şi gestiona cât mai bine emoţiile
Universitățile din Iași au pierdut 35,2 milioane euro finanțare nerambursabilă din PNRR / Dispar un stadion, o cantină și un cămin modernizat
Dan Cașcaval, senator PSD și rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași: Nu știu dacă măsurile din Educație ar fi trebuit să înceapă cu reducerea fondului de burse / Am solicitat deblocarea a 6 milioane de lei pentru burse în forma cu care am început în 2025
O elevă de clasa a VII-a, de la Școala Gimnazială „B. P. Hasdeu” din Iași, a ajuns la spital / Luminița Doru, directoarea școlii: Fata ne-a spus că dimineață, fără să mănânce, a consumat un energizant și a fumat dintr-un dispozitiv de tip vape. Mi-a spus că i l-a dat o elevă de clasa VIII-a / Poliția și ISJ Iași anchetează cazul
Profesoara Luciana Antoci, fosta șefă a Inspectoratului Școlar Județean Iași și fost prefect de Iași, va fi consilier de stat la cancelaria prim-ministrului Ilie Bolojan pe Educație – surse
Material susținut de BCR