Profesor, la ședința pentru repartizarea posturilor titularizabile: Avantajul cel mai mare în învățământ este programul, e mai lejer, știi că vacanțele sunt vacanţe, știi că te poți bucura de un anumit timp liber

7.540 de vizualizări
Foto: G4Media.ro
Un profesor de Informatică din județul Iași, care a predat în anul școlar 2025-2026 în trei școli din rural, a participat ieri la ședința de repartizare a posturilor titularizabile din București și a explicat de ce a ales să vină în Capitală. „Pe București au fost în jur de 70 de candidați și posturi titularizabile complete au fost doar 4. Nu aş vrea să repet examenul acesta la infinit, era un singur loc (în județul Iași), am zis să încerc aici, erau mai multe locuri”, a spus acesta pentru obsevatornews.ro.
  • Deși vacanțele școlare sunt percepute adesea ca unul dintre avantajele profesiei, acestea nu înseamnă că profesorii sunt complet liberi pe întreaga lor durată. În afara activității de predare, cadrele didactice desfășoară numeroase activități care nu se văd în programul de la clasă: pregătirea lecțiilor și a materialelor didactice, evaluarea lucrărilor elevilor, completarea documentelor școlare, întâlniri cu părinții și participarea la ședințe și comisii. În perioadele de vacanță au loc, de regulă, examenele naționale și concursurile de ocupare a posturilor, sesiuni de formare profesională, activități de încheiere și pregătire a anului școlar, astfel încât o parte importantă din această perioadă este dedicată tot activităților profesionale.
  • Edupedu.ro a scris că profesorii și viitoarele cadre didactice cu note peste 7 participă în zilele de 5 și 6 august la ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare, potrivit calendarului oficial. Este vorba despre ședințele pentru posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată.

Potrivit profesorului, avantajul cel mai mare în învățământ este programul: „E mai lejer, știi că vacanțele sunt vacanţe, știi că te poți bucura de un anumit timp liber (…).”

„Pe București au fost în jur de 70 de candidați și posturi titularizabile complete au fost doar 4. Nu aş vrea să repet examenul acesta la infinit, era un singur loc (în județul Iași), am zis să încerc aici, erau mai multe locuri, mai multe șanse, am și facultatea aici şi am zis că e mai bine așa. Avantajul cel mai mare în învățământ este programul, e mai lejer, știi că vacanțele sunt vacanţe, știi că te poți bucura de un anumit timp liber, știi că vei cunoaşte foarte multe persoane”, a spus profesorul.

Despre rezultatele finale de la Titularizare 2026

Încă 1.065 de candidați la Titularizare 2026 au obținut note peste 7 în urma soluționării contestațiilor, transmite Ministerul Educației și Cercetării. În total, sunt 17.205 candidați care se pot titulariza, însă doar 6.166 de posturi vacante. 

54,41% dintre candidații la concursul național de angajare în sistemul de învățământ au fost notați cu minimum 7 la proba scrisă, potrivit rezultatelor finale. Este o creștere cu 3,36 puncte procentuale față de rezultatele inițiale.

  • 7.222 de candidați, adică 22,84% din totalul participanților la concurs, au depus contestații. Notele au fost modificate pentru 7.121 dintre aceștia. Notele a 4.452 de candidați au crescut, în timp ce pentru ceilalți 2.669 au scăzut.

Numărul profesorilor și viitorilor profesori care se pot titularizare este însă de aproape trei ori mai mare decât numărul de posturi vacanteLa nivel național sunt doar 6.166 de posturi disponibile.

Asta înseamnă că 11.039 de candidați nu se vor putea titulariza, deși au luat cel puțin 7 – nota minimă pe care profesorii trebuie să o obțină pentru a putea deveni titulari.

Nicio notă de 10 în plus după contestațiile de la Titularizare 2026. 28 de candidați de la concursul de Titularizare 2026 au luat nota 10 la proba scrisă, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării după publicarea rezultatelor finale. Acest lucru înseamnă că numărul notelor de 10 a rămas identic cu cel de dinainte de contestații.

Informații de context

O profesoară care a dat și anul acesta proba scrisă de la concursul național de Titularizare, cu toate că a luat în anii trecuți nota peste 7, a declarat că este „un proces frustrant pentru cadrele didactice”. Aceasta a spus, pentru TVR Iași, că „este ușor descurajant faptul că nu sunt posturi pe perioadă nedeterminată”.

O altă profesoară care a susținut Titularizarea anul acesta a declarat că în anii trecuți își făcea norma didactică într-o singură școală, însă din anul școlar 2025-2026 a fost nevoită și își ia ore în două școli. O altă candidată a precizat că, dacă n-ar fi fost iubirea pentru copii, ar fi renunțat să lucreze în Educație.

Dan Popescu, inspector școlar general adjunct din Buzău, a vorbit despre concursul național de Titularizare 2026 și a afirmat că numărul de posturi este mai redus ca efect al Legii nr. 141, cunoscută drept Legea Bolojan, prin care a fost mărită norma didactică de predare. Inspectorul școlar general a dat și exemple de discipline unde numărul de locuri a fost diminuat: „Limba română, Engleză, Matematică, Fizică”. Declarațiile au fost făcute pentru TVR Info.

Citește și:
An școlar 2026-2027. Încep ședințele publice pentru repartizarea posturilor pe perioadă nedeterminată. La aceste ședințe se prezintă profesorii cu note peste 7 la concursul de Titularizare 2026
Titularizare 2026. Puțin peste 6000 de posturi didactice vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată au post publicate, anunță Ministerul Educației / Numărul locurilor – de trei ori mai mic decât al celor cu note peste 7 la proba scrisă și mai mic chiar decât cel al contestațiilor la concursul național
Rezultate finale Titularizare 2026. Încă 1.065 de candidați au obținut note peste 7 după contestații și pot participa la ședințele de repartizare din 5 și 6 august / Doar puțin peste 6.000 se pot titulariza
Nicio notă de 10 în plus după contestațiile de la Titularizare 2026. Numărul notelor maxime a rămas neschimbat: la nivel național, 28 de profesori și viitoare cadre didactice au fost notați cu nota 10 la proba scrisă
ULTIMA ORĂ Rezultate finale Titularizare 2026 au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării. Vezi notele după contestații, pe fiecare județ


15 comments
  1. Program lejer??? Ia sa predea la liceu tehnologic unde are zilnic! zi- seral, adică toată ziua. Are vacanța, vacanță? Bre, ești novice? Unde sunt asistenta la bac, bac de toamna, corigenta, examene de certificare? Unde e de azi pe mâine să creeze subiecte pentru etapa de mobilitate din toamna?? Unde e participarea la cursuri să aibă credite?? Acelea sunt in timpul liber. Concret, cam 3 săptămâni are vacanța

    1. Subscriu! Plus comisiile de lucru, plus RAEI, plus pregătiri suplimentare gratuite pentru cu elevii care nu au promovat în prima sesiune de Bac’ etc. etc. etc.

  2. Bella ,dacă tu ești cadru didactic titular este grav,este clar Romania educată este o cauza pierduta.

  3. ”Tinerii generației Z” vin deja dezinformați și cu așteptări nerealiste în sistem. Auzi, are norma de 20 de ore, deci e lejer, sau are nu știu câtă vacanță și e programul mai ușor…

    Dragilor, dacă veniți în învățământ ca să vă odihniți, nu veți face prea mulți purici pe-aici.

  4. Doamnelor și domni profesori este greu sa lucrezi cu elevii,dar recunoașteți stați acasă 4 luni pe an și în fiecare lună din septembrie până în iunie aveți doar 2 luni integral lucrate , in luna noiembrie și mai lucrați ,in rest in celelalte luni aveți zile libere ,este vacanta sau sunteți beneficiarii zilelor libere conform Codului muncii.Nimeni in Romania nu are așa multe zile libere că dumneavoastră,copiii și elevii au programul asta cu așa multe zile libere .Dumneavoastră nu o sa recunoașteți niciodată realitatea .

    1. Vino tu în locul meu, succes.

    2. Sunt 62 de zile pe an, iar cei mai multi profesori au mai putine zile libere. Oriunde te afli in cariera ai diverse activitati cum ar fi: examene de angajare sau promovare, cursuri, corigente, olimpiade, corectat lucrari, supraveghere la examene la elevi sau profesori, sedinte, etc. Este usor sa vorbesti fara sa fi o zi profesor.

  5. Își va da seama că în învățământ NU e nimic lejer.
    Iar vacanțele de care vorbește doar îți refac capacitatea de muncă (asta daca îți faci datoria așa cum trebuie)

    Mulți cred, din păcate si aspiranții, că profesorul merge la școală doar pt orele de predare. (4 ore pe zi și gata, boierie)

    Nu ,,puicușorule”!

    Ai comisii peste comisii, ședințe interminabile, asistențe la concursuri si olimpiade in weekend, neplătite, de scris articole, de realizat chestionare, raportări, interacțiuni cu ISJ ul, elaborare, scriere si implementare proiecte locale, județene, naționale, internaționale, articole științifice, cărți, elaborare teste evaluare, de satisfacție, de feedback, fișe de progres școlar.

    Dacă mai ai și vreun Erasmus, dirigenție sau ești metodist adio viață personală.

    Dar curaj, promisiunile guvernaților sună bine teoretic.

    In ,,vacanța” de vară fie mergi in comisii la examenul de EN, BAC1, DEF, TIT, BAC2 sau dai din nou CN de ocupare post.

    Cam asta e viața de profesor.
    Realitatea, nu romanțe și telenovele.

    1. Subscriu!

  6. Veniți,veniți ca nu veți ști cum sa plecați! Consumul neuropsihice este enorm si la salariile actuale nu se justifica, mai bine faci o recalificare pentru noul trend ci AI etc ,suferi nițel,muncești nițel si apoi te angajezi pe un salariu decent si nu ai parte de mancatoria din cancelarie.
    Cata invidie si răutate au alții, ferească Sfântu ‘!
    Îmi voi cauta altceva.
    Nu ai bani de un trai decent,de un împrumut in bancă, de o vacanță decență. Ca sa iti permiți o vacanta ok trebuia sa strângi bani câțiva ani la rând dar la cum s-au scumpit toate nici asta nu mai este posibil.Si apoi vor toți rezultate si tot felul de lucruri simandicoase făcute la ore si la clasa de dirigenție!Câtă nesi….mtire,cat grobianism!
    Salarii mici,munca multa,bani cât sa nu mori de foame ,multi demenți ,abuzuri din partea angajatorului si la final spun ca avem nevoie de teste psihiatrice,ca nu muncim mult,ca avem vacante si ca programul este lejer!!

  7. Dacă aș fi știut ce va deveni învățământul, acum 30 de ani aș fi ales altceva, orice altceva. Cei care intra în sistem, nu știu ce înseamnă. Toți cred program lejer, vacanțe etc. Cunosc mulți care au plecat după 1 an. Știu chiar persoane din gen Z care nu au apucat nici decembrie.

  8. Daca as mai avea 20 de ani,la mâncătoria si bătaia de joc din învățământ, nu as mai pierde nici macar o secundă. As face orice altceva si as fi mai liniștită.
    După ce ca sunt bani putini nici stabilitate nu ai.E o prostie sa perseverezi in asa ceva când an de an ai doar contract de suplinire.Ca bărbat mi se pare si mai rău pentru ca ai nevoie si tu de un ban dar daca ai pile si prinzi vreun proiect faci si tu câteva mii de euro pe puțin.
    Eu una as cauta ceva care sa nu fie platit in bătaie de joc,cu șefi care taie si spanzura,cu colegi care mănâncă ra…at pe la spate si iti fac orele un circ.Pentru ca de acolo pornește debandada de la cate unul-doi care trebuie sa facă nițel circ si pâine.
    Meseria in sine este frumoasă dar bârfele,răutățile, sabotajul la clasa si in relațiile cu ceilalți făcut de mâncătorii de ra..at este groaznică.
    Daca fiecare si-ar vedea de rolul lui si de treaba lui ar fi ok.Muncesti si iti vezi de treaba ta dar la ore elevii, care tocmai au bârfit toți profesorii cu X care doar asta face la ore, au telefoanele pregătite si idei de făcut circ la oră. Nu sunt nici copii sfinți dar copii invata de la adulți si atunci când este o problema la clasă este din cauza conducerii,acelor colegi care bârfesc pe la clase si chiar si părinții sunt starniti tot de ei.
    Asa ca pe lângă multiplele probleme din învățământ cea mai mare este câinoșenia colegilor care se fac ca iti sunt colegi buni si ticăloșia conducerii care iti spune clar ca „eu nu te-am vrut in scoala asta” si care are angajați care de ani de zile dau examen doar in școală. Am colegă care in 15 ani de predat niciodată nu a dat examen de suplinire măcar. Pasiunea ei?Sa ii vorbească la clasa pe ceilalți, sa bage strambe si sa pupe in…. șefii. Angajatul ideal.Si in fiecare an are catedră completă si niciodată nu a rămas fără ore,niciodată!În situația in care stiu colegi care cu examen de Titularizare au rămas fără ore dar ea nu!

  9. E începător,nu?Daca ar avea ceva vechime ar ști ca in timpul acela liber din vacanțe efectiv zaci ca sa iti revii de la toți specialii din învățământ care te epuizeaza psihic.Restul sunt doar povesti de adormit copiii mici.
    A uitat sa spună de fabulosul salariu din învățământ care nici de mâncare si intretjnere nu ajunge la o familie,nu mai zic de altele.Doamen ferește sa fii părinte unic si sa lucrezi in învățământ si sa ai doar salariul din învățământ ca efectiv mori de foame!

  10. Daca o sa dai titularizarea an de an, o sa vezi ce timp liber ai 8 – 28 august. Daca mergi pe mentalitatea asta o sa vezi cand ajungi la grade, ai nevoie de 3 ani de inspectie inainte sa dai examenul daca nu iei repeti din nou tot procesul. O sa te bucuri de vacante la 50-60 ani, dupa o sa vezi ca nu ai bani sa pleci.
    Sa ii luati interviu dupa 5-6 ani, a predat un an si se crede expert.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *