Expoziție gratuită pentru elevi, dedicată intervențiilor în situații de urgență: roboți, drone, autospeciale și mașini de pompieri sau de salvare – în Piața  Revoluției, pe 24 septembrie

Elicopter prezent la o ediție anterioară a expoziția „Tehnologia forțelor de intervenție” / Sursa: ASUR

Elevii pot explora tehnologii folosite în intervențiile lansate în situații de urgență în cadrul unei expoziții ce va avea loc joi, 24 septembrie, în Piața Revoluției. Evenimentul face parte din Bucharest Science Festival (BSF), iar accesul este gratuit, potrivit organizatorului BSF, Asociația Secular-Umanistă din România – ASUR.

Aceasta precizează că vizitatorii vot vedea roboți care ajută oameni în zone periculoase, drone folosite în operațiuni de căutare și salvare, mașini de pompieri, autospeciale de poliție sau vehicule de salvare.

Ei pot vedea, între altele, un punct mobil de comandă pentru pompieri, cu două drone, o autospecială pentru hidroperforare sau una cu roboți de intervenție. 

Activitățile au loc în intervalul orar 9.00-14.00.

Organizatorii menționează că accesul este liber, dar, pentru a evita aglomerarea, vizitatorii se pot înregistra în avans la următoarele adrese:

Exit mobile version