Finanțare pentru tot anul școlar, nu doar până în decembrie, pentru Masa caldă în școli, propusă de mai mulți parlamentari USRPLUS: Sunt situații în care doar 1 leu din cei 10 alocați zilnic au mers efectiv către alimentele în sine

Foto: World Vision România

Finanțare pentru tot anul școlar, nu doar până în decembrie, în programul-pilot „Masa caldă în școli”, prevede unul dintre amendamentele depuse de mai mulți parlamentari USRPLUS la ordonanța de urgență care stabilește condițiile acordării acestui „sprijin” pentru elevii din 150 de școli pe anul 2021, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Amendamentele prevăd și criterii transparente de selecție pentru școlile care sunt incluse în program, pentru că în acest moment, în opinia lor, „școlile sunt puse cu mâna într-o anexă, fără se fi detaliat cum s-a ajuns acolo. Practic ordonanța face un soi de atribuire directă”.

O altă completare la legea care aprobă ordonanța de urgență cu „Masa caldă” propune măsurarea efectelor programului, pentru că, spun inițiatorii, „nu se măsoară cu adevărat nimic nu sunt date care să arate care sunt efectele”.

Guvernul a aprobat, pe 20 august, o finanțare de 46,4 milioane de lei pentru programul Masa caldă dar doar pentru primul semestru al anului școlar care începe pe 13 septembrie 2021. 54% dintre școlile care au fost incluse în acest program-pilot sunt în localități în care primarii sunt de la PNL, potrivit unei analize făcute pe baza datelor de la alegerile locale 2020, de EduPedu.ro.

Amendamentele inițiate:

A. Alocare pe tot parcursul anului școlar 2021-2022.

În forma actuală programul se oprește la 31 decembrie 2021. Sau cel puțin se întrerupe până la alocări bugetare, dacă se revine cu alt OUG. Așadar cel puțin până în aprilie, chiar și mai mult că se fac iar licitații. Asta în condițiile în care cele mai multe licitații pentru primul semestru nu se vor finaliza mai devreme de 15 octombrie 2021.

B. Criterii transparente de selecție

Acum școlile sunt puse cu mâna într-o anexă, fără se fi detaliat cum s-a ajuns acolo. Practic ordonanța face un soi de atribuire directă.

Noi vrem ca acum măcar în cazul de redistribuire a sumelor  să fie o realocare transparentă către alte școli, iar pe viitor pentru toate instituțiile înscrise. Sunt an de an circa 30% din școli care nu reușesc să furnizeze din varii motive respectivul serviciu. Acei bani nu se mai folosesc.

Noi vrem să fie realocați prin proces de selecție transparentă și bazată pe criterii obiective.

C. Selecție bazată pe considerente de risc socio-educațional.

Astfel de programe au efecte în comunitățile cele mai sărace. De la scăderea abandonului școlar și creșterea performanței academice, până la scăderea violenței domestice și creșterea independenței economice a femeilor.

D. Măsurare clară a efectelor

Acum nu se măsoară cu adevărat nimic nu sunt date care să arate care sunt efectele. Am stabilit obligații de măsurare și raportare clară la nivel de școală, inspectorat și minister, cu obligație de publicare in format de date deschise. Am făcut și o anexă cu cap de tabel ca să fie mai clar.

E. Favorizarea interesului copilului în procesul de atribuire a contractelor

Din păcate acum sunt situații în care doar 1 (un) leu din cei 10 alocați zilnic au mers efectiv către materia primă, către alimentele în sine. Noi am introdus o prevedere pentru a favoriza ofertanții care vin cu o ofertă în care cel puțin 40% reprezintă costul materiei prime.

F. Alocare de personal pentru servirea mesei si procesele anexe

Acum, interviurile noastre cu directorii de școli ne-au arătat o chestiune interesantă. Mulți se feresc de program pentru că nu sunt alocate fonduri pentru personalul de servire/curățenie. Și directorii trebuie să aloce pentru servire si debarasare o persoană (din cele maxim 2 în școli mici rurale) care nu mai poate face și curățenie din cauza unor norme de igienă publică.

“Sunt doar câțiva pași mici, dar esențiali, pentru a ajunge la un program național. Însă dacă acum structurăm un program-pilot corect (și nu unul neclar, nemăsurabil, imprevizibil și arbitrar cum e acum) putem apoi să îl extindem în pași până vom avea și noi ce au peste 100 din țările acestei lumi”, a declarat deputatul Cătălin Teniță.”

Amendamentele au fost depuse la finalul săptămânii trecute de deputatul Cătălin Teniță, împreună cu președinta Senatului Anca Dragu, senatorul Irineu Dărău, deputata Oana Cambera și deputatul Andrei Miftode.

Exit mobile version