Am eșuat. Când lumea s-a speriat că masca scade concentrația de oxigen, am făcut experimente pe mine să arat că nu e așa. Nu mă așteptam să fie altfel, pentru că metoda științifică nu îmi dădea alt răspuns. Când a apărut sperietoarea că în mască sunt viermi, am filmat cu microscopul meu să arăt că nu sunt. Nu mă așteptam să găsesc viermi, pentru că aceeași metoda științifică îmi spunea care este rezultatul probabil.
Când au apărut temeri împotrivă vaccinului, am făcut o serie de trei videouri cu Valentin Nădășan în care specialiștii în medicină au demonstrat, apelând la metoda științifică, cum fiecare temere era nefondată. Toate acestea și multe altele sunt exemple prin care eu și colegii mei am încercat să oprim acele zvonuri ale teoriilor conspiraționiste care, crescând, au generat criza medicala în care ne aflam.
Am eșuat.
Viața multor oameni atârnă azi de un fir de ață, într-un sistem medical copleșit. Ca într-un război, deciziile nu mai sunt acum în penițele unor intelectuali și în argumentele unor profesori, așa cum erau înainte de escaladarea “războiului”, ci în mâinile “soldaților” săi (medicii) și ale “generalilor” (de azi, probabil e adevărat și la propriu). Nu îmi vine să mai scriu pe acest subiect, mă uit și eu copleșit la jurnalele de pe front care apar zi de zi și sper ca acest coșmar să se termine cât mai curând. Apoi însă, trebuie să regândesc la rece situația.
Pentru că, da, am eșuat.
Unde am greșit? De ce nu a avut succes folosirea metodei științifice, acea metodă care mi-a îndrumat viață din momentul când am rezolvat primele ecuații de matematică? Cum se poate ca oamenii să nu înțeleagă elemente de bază ale acestei metode, cum ar fi faptul că validarea se face prin măsurători, că acestea au interpretări statistice și că știința are mereu incertitudini? Că noi oamenii trebuie să luam mereu deciziile urmărind compasul nostru moral dar și metoda științifică, luând act de incertitudinile pe care le are și cântărind toate consecințele actelor noastre? Cum am putea deveni o civilizație cosmică, gata să descopere depărtările galaxiilor, adevărul din spatele zidului realității, marele mister al existenței însăși dacă ignorăm metoda științifică și ne punem în pericol propria existență? Unde trebuie schimbată educația, mentalitatea și cunoștințele pentru a reuși măcar să trăim mai bine și mai sănătos, dacă pentru marele Univers nu suntem pregătiți?
Am eșuat, dar situația nu trebuie să se mai repete.
Iată, cred, unul din cele mai importante subiecte de discuție după ce această pandemie se va mai potoli: educația metodei științifice. Pentru că știința nu este un set de prescripții rigide, ci o metodă de investigare a lumii în care nu numai că vrem să supraviețuim, dar vrem să trăim bine. Educația metodei științifice trebuie abordată cu toată seriozitatea, folosind toți oamenii care înțeleg sistemul românesc de educație și cultură al acestui popor (psihologi, profesori, istorici etc.), cu decizii clare, implementabile, trasabile și urmărite cu consecvență vreme de cel puțin două decenii.
_______
Despre autor:
Fizicianul Cristian Presură este cercetător la compania Philips, în Olanda, autor al volumului “Fizica Povestită” publicată de Editura Humanitas și este cunoscut pentru evenimentele și inițiativele de popularizare a științei la care participă. Din luna aprilie 2019, cercetătorul și-a lansat vlog-ul Fizica cu Cristian Presură.