Experiența unuia dintre liceele private din București arată cum învățarea prin robotică poate fi un magnet pentru elevi atunci când există spațiu, sprijin instituțional și inițiativă din partea profesorilor. La Liceul Teoretic Școala Europeană București, elevii participă la competiții de robotică într-un hub creat cu ajutorul școlii și al sponsorilor. Robotica nu este parte din curriculum, ci o activitate extracurriculară, iar profesorii nu beneficiază de formare dedicată, după cum spune mentorul echipei AstraDynamiX, profesoara Mariana Ciobanu. Aceasta vorbește, într-un interviu pentru Edupedu.ro, despre avantajele învățării prin aplicații practice, dar și despre perspectivele unui model care depinde aproape exclusiv de resursele școlii și de voluntariat.
- Echipa de robotică a Liceului Teoretic „SEB” a fost înființată în anul școlar 2022–2023 sub denumirea Orion Robotix. În anul școlar 2024–2025, echipa a trecut printr-un proces complet de rebranding, ca urmare a schimbării componenței membrilor, adoptând noua denumire AstraDynamiX. În sezonul competițional curent, AstraDynamiX este formată exclusiv din elevi de liceu, în total 15 membri, din clasele a IX-a și a X-a, sprijiniți de voluntari și coordonați de un mentor.
Profesoara a povestit că le explică copiilor de ce au nevoie să învețe un anumit lucru, la ce îi ajută în viața de zi cu zi. A precizat cât este de important ca elevul să se simtă confortabil, deoarece „e clar că de la mediul în care se simte confortabil îl poți aduce într-un mediu academic”:
„Cel mai bine copiii răspund la situațiile practice și la provocările pe care pe care le dai. Dacă astăzi discutăm despre un anumit subiect, încep întâi să le spun de ce avem nevoie să învățăm acest subiect, la ce ne ajută, cum este el folosit în viața de zi cu zi. În această eră a tehnologiei, să zicem, copilul trebuie să înțeleagă de ce: de ce aș vrea să învățat asta? Și atunci plecăm de la „de ce”, cum ne ajută. După ce am înțeles „de ce”, foarte important este în mediul în care duci copilul. Dacă-l duci într-un mediu în care el se simte confortabil, atunci sigur va fi interesat. Dacă îi explici doar la tablă sau îl dictezi o lecție, e clar că nu se va simți confortabil. Dar dacă-l duci, să zic, într-un mediu online, dacă îi aduci o resursă multimedia sau, pur și simplu, ceva practic, atunci e clar că de la mediul în care se simte confortabil îl poți aduce într-un mediu academic”, a precizat Mariana Ciobanu.
Cadrul didactic a adus în atenție care sunt disciplinele care au tangențe cu robotica și a oferit și câteva exemple în acest sens:
„Construirea și crearea unui robot care să facă anumite sarcini înseamnă fizică, matematică, programare și poate puțin design, pentru că noi avem niște piese pe care le folosim, dar la un moment dat avem nevoie de ceva pe care nu îl găsim în magazinele de piese și atunci ni-l proiectăm. Noi îl proiectăm 3D, îl tipărim la imprimanta 3D. E cumva și o parte de inginerie, care înseamnă proiectare, desen tehnic, da, folosirea unei aplicații de tip CAD și apoi obținerea obiectului prin imprimarea lui la o imprimantă 3D.
Bineînțeles că și la imprimanta 3D acum ar putea să vină puțin chimia și studiul materialelor, care să ne spună despre ce materiale e bine să folosim atunci când tipărim un obiect. Tot în practică observăm, pentru că construim o piesă, o punem pe robot și constatăm că, după două folosiri, ea s-a stricat, s-a rupt, s-a spart, deci e clar că materialul acela nu este tocmai bun pentru locul în care pun piesa. Ia să vedem ce alte materiale mai am, ce proprietăți chimice au materiale, astfel încât să reziste la provocarea pe care eu i-am dat-o robotului.”
Redăm interviul complet cu Mariana Ciobanu:
Întrebare: Ce activități desfășoară copiii în cadrul hubului de robotică?
Mariana Ciobanu: Echipa noastră de anul acesta este formată doar din copii de liceu și cei mai mulți dintre ei au participat și anul trecut. Anul trecut au fost pentru prima dată în competiție și au văzut ce înseamnă o competiție, cum trebuie să se pregătească și ce presupune faza de dinainte de participare la competiția oficială. Anul acesta s-au mai alăturat câțiva copii de la clasa a IX-a, unii dintre ei chiar nou-veniți în școală, dar foarte bine s-a închegat echipa și lucrează foarte, foarte bine. Sunt foarte mulțumită de ce fac acolo.
Ce avem noi la școală? Avem un spațiu pe care l-am amenajat anul acesta, cu sprijinul școlii, un spațiu mai mare. Și anul trecut aveam spațiu, deci tot alocat de școală, doar că de anul acesta s-a mărit spațiul, a fost mobilat. Ei și-au făcut un proiect de mobilare a spațiului, adică sunt foarte implicați copiii, inclusiv la partea de organizare a spațiului lor de lucru. Și acolo au piese, au tot felul de instrumente. (…) Eu doar fac așa o monitorizare și îi îndrum, ei îmi cer sfatul și ne consultăm, dar ideile și tot ce înseamnă inițiativa vin de la ei. Pe lângă acest spațiu, școala a investit și în amenajarea unui SMART LAB care ne ușurează foarte mult activitatea.
Competiția, ca atare, le cere în fiecare an, pe baza unei teme care se anunță în septembrie, să construiască un robot. Ei îl construiesc de la zero, cu piesele pe care le au și pe care le achiziționează. Deci, construiesc acest robot, îl programează și apoi participă cu robotul la niște evenimente care au loc până la competiție – se numesc meet league-uri. Ei văd dacă robotul funcționează, ce nu funcționează, ce îmbunătățiri pot aduce. Fiecare sezon are o temă. Ei construiesc de la zero un robot care să îndeplinească anumite sarcini. (…)
Primim în septembrie tema și începem să construim robotul în acest spațiu al nostru. Cam din luna octombrie încep să se întâmple aceste meet-uri, adică evenimente la care copiii participă și pot lua puncte. Aceste participări îi ajută mai departe în competiția regională, atunci începe, de fapt, „bătălia” pentru naționale și mai departe pentru mondiale. (…) Noi am avut un proiect care se numește „laboratorul viitorului” și am mers în școlile în care tehnologia ajunge mai greu sau nu sunt profesori. Facem tot felul de aplicații cu roboțeii pe care îi mai avem noi în laborator, deci nu cu robotul competițional. Avem și niște roboței mai mici și, în funcție de vârsta copiilor, elevii din echipă fac tot felul de lecții cu ei, le spun principiile unui robot, ce înseamnă un robot, ce face un robot, cum construiești un robot, cum îl programezi. (…)
Ce facem noi acolo nu le dezvoltă doar competențe de tehnologie și de programare. Punem în practică ce învață la fizică, la matematică. De ce? Pentru că noi programăm un robot, dar robotul acela merge pe o suprafață care trebuie să aibă o anumită dimensiune și trebuie să-i permită o anumită viteză. Viteza, să zic, este limitată de suprafața pe care merge. Deci pun în aplicare niște principii, niște legi ale fizicii, cum ar fi: frecarea, mișcarea un plan înclinat, faptul că trebuie să arunce un obiect care trebuie să ajungă într-un anumit loc, trebuie să calculeze o viteză, o distanță, să preia distanța. (…)
Mai au și partea de relaționare. Competiția are niște reguli foarte clare, spiritul acesta de fair-play, de a ne înțelege, de a ne ajuta și de a nu exista conflicte. Dacă există conflicte, trebuie să vedem de ce au existat, de ce am ajuns acolo și cum putem să le rezolvăm. Apoi sunt competențele acestea prin care ei, ok, au robotul și constată că le mai trebuie piese, piesele nu le vin din cer, ele trebuie achiziționate. Ca să achiziționăm, avem nevoie de bani, deci avem nevoie de sponsori. Ei își dezvoltă și aceste competențe de comunicare și de a scrie un email, de a te duce la un sponsor, de a-l convinge să te susțină, să știi să îți prezinți echipa și obiectivele pe care le ai. De asta avem un departament de marketing în care se întâmplă toate aceste lucruri. (Vezi la finalul articolului departamentele din cadrul hubului de robotică.)
Întrebare: Cum îi încurajați pe elevi?
Mariana Ciobanu: În primul rând, explicându-le ce înseamnă competiția și ce avantaje au dacă intră în acest proiect. Noi avem la școală ceea ce se numește întâlnirea de luni, când vin și arată întregii școli, deci tuturor copiilor, activitatea lor, imagini de la evenimente și filmulețe. Îi coordonez în a se promova, îi coordonez apoi la toate evenimentele, discutăm împreună ce facem pe partea tehnică, ce facem pe partea non-tehnică. (…) Îi ajut să-și organizeze argumentația pentru un anumit element pe care ar vrea să-l facă. Ii ajut să organizeze evenimentele, merg cu ei la evenimente.(…) Noi, mentorii, nu facem efectiv munca lor. Ei singuri, practic, lucrează materiale, dar, bineînțeles, sub îndrumarea noastră.
VIDEO A look inside AstraDynamiX’s lab: locul unde ideile prind viață, de la proiectare la testare, lucrăm în echipă pentru fiecare detaliu
Întrebare: Cum sunt formați profesorii pentru partea de robotică? Unde învață să predea anumite lucruri?
Mariana Ciobanu: Nu există un centru de formare pentru așa ceva. Pur și simplu, prin natura noastră, decidem dacă vrem să facem aceste lucruri. Totul este, să zic, voluntariat. Poți să-ți creezi această echipă dacă vrei. Părerea mea este că ar trebui în fiecare școală să existe o astfel de echipă, pentru că și noi, profesorii, avem foarte multe lucruri de învățat – și nu doar în echipă ar trebui să punem în practică aceste lucruri, dar și mai departe, în cadrul orelor de curs pe care le facem. Părerea mea este că ponderea de aplicații ar trebui să fie cât mai mare într-o oră de predare, astfel încât să-i ușureze învățarea copilului, pentru că el învață mult mai ușor dacă își explică anumite lucruri teoretice și mai ales dacă le și vede. (…)
Întrebare: La liceu, pe partea de robotică aveți un curriculum separat?
Mariana Ciobanu: Nu. Noi, ca să pregătim aceste competiții, avem un cerc în care mergem și lucrăm cu copiii, dar în afara curriculumului. La nivel de curriculum național și de ceea ce se face în școli, puțin se face la gimnaziu la orele de informatică și TIC, dar ca disciplină nu există. Nu există în curriculumul național o astfel de disciplină care să se ocupe de robotică.
Întrebare: Ați amintit anterior faptul că robotica înseamnă, de fapt, mai multe discipline. Ce discipline reunește robotica?
Mariana Ciobanu: Construirea și crearea unui robot care să facă anumite sarcini înseamnă fizică, matematică, programare și poate puțin design, pentru că noi avem niște piese pe care le folosim, dar la un moment dat avem nevoie de ceva pe care nu îl găsim în magazinele de piese și atunci ni-l proiectăm. Noi îl proiectăm 3D, îl tipărim la imprimanta 3D. E cumva și o parte de inginerie, care înseamnă proiectare, desen tehnic, da, folosirea unei aplicații de tip CAD și apoi obținerea obiectului prin imprimarea lui la o imprimantă 3D.
Bineînțeles că și la imprimanta 3D acum ar putea să vină puțin chimia și studiul materialelor, care să ne spună despre ce materiale e bine să folosim atunci când tipărim un obiect. Tot în practică observăm, pentru că construim o piesă, o punem pe robot și constatăm că, după două folosiri, ea s-a stricat, s-a rupt, s-a spart, deci e clar că materialul acela nu este tocmai bun pentru locul în care pun piesa. Ia să vedem ce alte materiale mai am, ce proprietăți chimice au materiale, astfel încât să reziste la provocarea pe care eu i-am dat-o robotului.
Întrebare: În acest moment, multe școli se confruntă cu lipsa profesorilor de științe. Cum vedeți dumneavoastră acest lucru?
Mariana Ciobanu: În primul rând, am putea să vedem un elev căruia i-ar plăcea să facă robotică, dar el poate că nu are noțiunea de fizică și nu știe s-o aplice, pentru că găsesc profesorul de fizică, el îi spune legile fizicii, dar, dacă nu i le și arată cumva aplicate, e puțin probabil să-l atrag spre spre domeniul roboticii. Sau e puțin probabil să vină și să meargă mai departe pe inginerie. Tocmai de asta a și apărut acest proiect în America, din lipsa la un moment dat a inginerilor. Și atunci oamenii s-au gândit: nu mai avem ingineri, noi avem nevoie de ingineri. Ce facem? Hai să construim un proiect care să aducă copiii spre acest domeniu. De asta au gândit integrarea disciplinelor fizică, chimie, biologie în conceptul acesta de științe. Din acest motiv, pentru că elevii nu mai sunt atrași doar de niște lucruri teoretice, strict pe fizică, strict pe chimie, strict pe biologie, haideți să le integrăm, să vedem ce iese.
Cred că este o problemă la care ar trebui să se gândească, în general, cei din educație, pentru că trebuie să facă atractive aceste posturi. E clar că ele atrag și elevul spre studiu, spre cunoaștere, spre aplicarea cunoașterii. Atunci, școala își recapătă, să zic, atractivitatea în rândul copiilor, dacă ceva practic se întâmplă, dacă copilul vede utilul în viața lui de zi cu zi, adică vede utilul din disciplina pe care o studiază.
Întrebare: Pentru ca un profesor să poată pregăti elevii în domeniul roboticii, sunt anumite condiții la angajare?Trebuie să predea digital?
Mariana Ciobanu: Ca să fii mentor într-o astfel de echipă, nu, dar, într-adevăr, ca să predai, trebuie să ai studiile corespunzătoare postului. Ca să mentorezi o echipă, poți fi un profesor de orice disciplină.
Întrebare: Cum interacționați cu elevii, cum le captați atenția?
Mariana Ciobanu: Cel mai bine copiii răspund la situațiile practice și la provocările pe care pe care le dai. Dacă astăzi discutăm despre un anumit subiect, încep întâi să le spun de ce avem nevoie să învățăm acest subiect, la ce ne ajută, cum este el folosit în viața de zi cu zi. În această eră a tehnologiei, să zicem, copilul trebuie să înțeleagă de ce: de ce aș vrea să învăț asta? Și atunci plecăm de la „de ce”, cum ne ajută. După ce am înțeles „de ce”, foarte important este în mediul în care duci copilul. Dacă-l duci într-un mediu în care el se simte confortabil, atunci sigur îți va fi interesat. Dacă îi explici doar la tablă sau îl dictezi o lecție, e clar că nu se va simți confortabil. Dar dacă-l duci, să zic, într-un mediu online, dacă îi aduci o resursă multimedia sau, pur și simplu, ceva practic, atunci e clar că de la mediul în care se simte confortabil îl poți aduce într-un mediu academic.
Întrebare: Ce observați în implicarea elevilor? Există un prag de vârstă? Când intră robotică în viața unui copil?
Mariana Ciobanu: Avem elemente specifice vârstei. La copiii mici avem kituri pentru ei. Și această competiție la care participăm este o competiție pentru primar, gimnaziu, liceu și pentru studenți. Sunt kituri robotice care pot fi folosite în funcție de vârstă. Sunt programe informatice care pleacă de la crearea unui joculeț: două piese de puzzle pe care le unești ar putea însemna un program. Pentru copiii care nu știu să citească, putem să facem prin simboluri. (…) Inclusiv joculețele și piesele de lego pe care ei le îndrăgesc de la vârstele cât mai mici pot fi ulterior programate. Adică plecăm de la niște piese de lego, le punem acolo un microprocesor, încărcăm un program pe el și obiectul respectiv începe să se miște, începe să facă ceva, o acțiune.
Întrebare: Ce înseamnă, de fapt, pregătirea pentru o competiție? Ce presupune?
Mariana Ciobanu: De obicei, toate competițiile au temă. Ei construiesc un robot, care execută anumite sarcini, după care participă cu el, în funcție de competiție, la provocările respective. Și sunt destul de multe astfel de competiții, pe categorii de vârstă.
Întrebare: Discuțiile cu părinții cum decurg? Cheltuielile sunt suportate de părinți?
Mariana Ciobanu: Spre exemplu, această competiție este recunoscută de minister, dar nefinanțată. Și atunci noi finanțarea o luăm din sponsorizări și din ce avem ca sprijin de la școală. (…) În general, părinții sunt sunt aproape de noi, vin cu noi la competiții, participă și ei acolo, stau cu copiii, ne ajută, în sensul că aduc copiii, duc copiii. Copiii stau acolo de dimineața până seara, trebuie să mănânce. Cel puțin la noi la școală, părinții se alătură și ne ajută foarte mult, ne sprijină foarte mult.
Departamentele din cadrul hubului de robotică
Departamentul Hardware este responsabil de realizarea componentei fizice a robotului. Membrii acestui departament se ocupă de proiectarea pieselor utilizând aplicații CAD, realizarea și testarea acestora, operarea imprimantei 3D, precum și de montarea completă a robotului. De asemenea, gestionează comenzile de piese, verifică compatibilitatea componentelor și se asigură că robotul este corect asamblat și funcțional.
Departamentul Software are ca responsabilitate programarea robotului astfel încât acesta să îndeplinească cerințele impuse de tema fiecărui sezon competițional FTC, în care robotul trebuie să execute sarcini specifice. Membrii departamentului se ocupă de dezvoltarea codului, testarea funcționalităților și optimizarea performanței robotului.
Departamentul Marketing și PR are rolul de a promova echipa și de a construi o imagine unitară și coerentă, atât în mediul online, cât și offline. Acest departament gestionează conturile de social media, realizează și editează materiale foto-video, creează postări, utilizează hashtag-uri relevante și urmărește trendurile din domeniu. Totodată, departamentul de marketing și PR se ocupă de organizarea evenimentelor, menținerea relațiilor cu sponsorii și dezvoltarea rețelelor de social networking cu alte echipe de robotică, contribuind la vizibilitatea și sustenabilitatea echipei.