FOTO Manuscrisele Enescu verificate, inclusiv Simfonia a III-a, nu prezintă urme de deteriorare în ultimii ani, spune președintele comisiei de control, Emanuel Petac: Ceea ce am văzut era păstrat în cutii neutre din punctul de vedere al PH-ului, puse în folii profesionale de plastic, foarte bine păstrate / Soluțiile recomandate de comisie pentru mutarea manuscriselor

Foto: Ministerul Culturii / Manuscris George Enescu

Foto: Ministerul Culturii / Manuscris George Enescu

„Manuscrisele Enescu verificate de comisia de control, inclusiv Simfonia a III-a, nu prezintă urme de deteriorare în ultimii ani”, a spus președintele comisiei de control a ministerului Culturii, Emanuel Petac. Vineri, 14 martie, au fost prezentate într-o conferință de presă rezultatele controlului anunțat săptămâna trecută de ministrul culturii, Andras Istvan Demeter la Muzeul Național „George Enescu” din București pentru verificarea modului de păstrare a manuscriselor compozitorului. Comisia a transmis și câteva soluții pentru depozitarea și protejarea manuscriselor.

Comisia de control a concluzionat că manuscrisele verificate din containere nu au suferit modificări în ultimii ani, însă subliniază că această soluție de depozitare a manuscriselor care fac parte din Tezaur trebuia să fie o măsură temporară și acum pune în pericol aceste obiecte.

„În mod ideal, ar trebui identificat un spațiu într-un depozit specializat, de preferință în cadrul unei instituții muzeale, cu menținerea controlului administrativ și profesional de către Muzeul Național George Enescu”, constată Comisia.

De asemenea, recomandă câteva soluții pe termen mediu până când lucrările la muzeul vor fi finalizate printre care: relocarea într-un alt depozit muzeal existent sau relocarea într-un spațiu de depozitare conform, cu destinație specifică sau achiziționarea sau închirierea unor spații modulare ori realizarea unei construcții temporare conforme, care să elimine riscurile actuale”.

„N-am constatat, n-am întâlnit niciun document care să fi prezentat urme de deteriorare sau urme de modificare a stării lui în ultimii ani”, a spus Emanuel Petac, președintele comisiei de control trimisă de ministerul Culturii să verifice containerele din curtea Muzeului Enescu în care sunt ținute manuscrisele și alte artefacte.

Sunt în cutii neutre din punctul de vedere al PH-ului, temperatura și umiditatea dinăuntru, așa cum se prezentau ele ieri, așa cum arătau în parametri legali, erau în parametri legali. Am primit și înregistrările pe un an de zile înainte, pentru că atâta se poate, astea sunt condițiile tehnice, dar oricum vom vedea ce s-a întâmplat în ultimul an. Vă dați seama că nu s-au putut verifica înregistrările de un an de zile încoace.

Evident că o să ne uităm la acest aspect și vom constata dacă au existat momente sau perioade când ceva s-a întâmplat acolo. În orice caz, ceea ce am văzut era păstrat în cutii neutre din punctul de vedere al ph-ului, erau puse în folii profesionale de plastic foarte bine păstrate, n-am constatat, n-am întâlnit niciun document care să fi prezentat urme de deteriorare sau urme de modificare a stării lui în ultimii ani, altfel decât ar fi fost acel document, inclusiv cel cel pe care îl vedeți altfel încât ar fi fost el în perioada anterioară, să zicem anului 2021″. 

Foto: Ministerul Culturii
Foto: Ministerul Culturii

Președintele comisiei a precizat însă că au fost verificate doar câteva artefacte importante pentru că toate nu pot fi verificate într-un timp scurt, fiind vorba de peste 3 mii de obiecte și zeci de pagini de manuscrise.

Comisia a examinat vizual preliminar unele artefacte reprezentative, inclusiv 6 piese de mare valoare patrimonială.

În urma acestei verificări nu au fost observate deteriorări evidente survenite ulterior anului 2021. Au fost solicitate inclusiv manuscrisele menționate în presă, respectiv anumite pagini din Simfonia a III-a, clasate la categoria Tezaur a patrimoniului cultural național mobil. În urma examinării vizuale nu au fost constatate modificări sau deteriorări vizibile față de starea cunoscută anterior. Această constatare are însă caracter strict preliminar, întrucât nu poate substitui o evaluare sistematică și detaliată a întregului fond patrimonial„, a spus Petac.

Foto: Ministerul Culturii

„E vorba de câteva ore, nici poveste nu poate fi despre, să spunem verificarea întregului material patrimonial al Muzeului Național George Enescu, pentru că sunt vreo 4.000 de obiecte, 3000 și ceva, dar dintre acestea multe sunt manuscrise care înseamnă zeci sau chiar peste 100 de pagini, deci e vorba de mii și zeci de mii de pagini, probabil puse cap la cap. În schimb, ceea ce am examinat și am încercat să examinăm evident printre bunurile clasate la tezaur ca să le luăm pe cele mai importante, inclusiv acel document cu Simfonia a III-a din care vedeți aici fotografia expusă, toate pe care le-am văzut sunt depozitate în cutii, pe rafturi metalice, nu în contact direct cu solul”, spune Petac.

Foto: Ministerul Culturii

„Containerele utilizate pentru depozitarea bunurilor culturale sunt în număr de șase și au fost dotate cu echipamente destinate menținerii unui microclimat adecvat, respectiv termohigrografe și aparate de aer condiționat, prin intermediul cărora se urmărește controlul temperaturii și al umidității relative.

În practică, această soluție prezintă însă anumite limite. Au fost semnalate riscuri asociate variațiilor de temperatură în sezonul rece, inclusiv posibilitatea înghețului, precum și alte vulnerabilități potențiale, cum ar fi scurgerile de lichide sau dificultatea menținerii unor parametri stabili pe termen lung într-un spațiu de tip container. Totodată, trebuie avut în vedere că această soluție a fost concepută pentru o perioadă limitată, iar prelungirea utilizării containerelor transformă o măsură de urgență într-o soluție de durată, fără ca aceasta să ofere garanțiile unui spațiu de depozitare specializat. Containerele sunt dotate cu senzori de mișcare în interior, sisteme de alarmă la uși și camere video de supraveghere exterioare. 

La momentul vizitei, Comisia a constatat că parametrii microclimatici înregistrați se situau în limite corespunzătoare. Au fost puse la dispoziție și înregistrările aferente ultimului an, acestea urmând să fie analizate ulterior, întrucât timpul alocat vizitei nu a permis o examinare detaliată a acestora. În aceste condiții, utilizarea containerelor poate fi considerată cel mult o soluție tranzitorie, care necesită identificarea unei alternative adecvate într-un interval rezonabil de timp„, spune comisia în comunicatul de presă.

Foto: Ministerul Culturii
Foto: Ministerul Culturii

Comisia a constatat că o soluție concepută inițial ca măsură temporară a devenit una de durată.

„Dacă, în contextul anului 2021, depozitarea în containere putea fi acceptată ca soluție provizorie, menținerea acestei situații pe termen mediu și lung ridică probleme semnificative din perspectiva standardelor de conservare aplicabile patrimoniului cultural mobil și impune reconsiderarea soluției actuale de depozitare”, spune comisia.

De ce sunt depozitate în containere manuscrisele lui George Enescu

Ministerul Culturii a explicat cronologia mutării manuscriselor compozitorului Enescu în comunicatul de presă de vineri, transmis cu ocazia publicării rezultatelor verificărilor:

„După aproximativ un deceniu de amânări, în iulie 2021 (în contextul pandemiei) a fost semnat contractul privind restaurarea Palatului Cantacuzino, cu o durată estimată de doi ani, respectiv până în anul 2023.

La începutul lunii august 2021, Muzeul Național George Enescu a fost informat că trebuie să elibereze de urgență Palatul Cantacuzino pentru a permite începerea lucrărilor de restaurare. În aceste condiții, a fost convocată o ședință online a Consiliului de Administrație, la care a participat, conform procedurilor, și un reprezentant al Ministerului Culturii.

În cadrul acestei ședințe s-a decis depozitarea temporară a bunurilor culturale în containere, pe durata lucrărilor de restaurare. Soluția a fost adoptată în contextul în care se estima că o parte dintre clădirile aflate în proces de restaurare ar putea deveni disponibile într-un termen relativ scurt, permițând relocarea patrimoniului în spații adecvate. S-a optat pentru această soluție și cu scopul de a asigura continuitatea activităților muzeale, accesul la patrimoniu în vederea inventarierii, întocmirii fișelor, a dosarelor de clasare și a  pregătirii eventualelor expoziții.

În anul 2023 contractul de restaurare a fost însă reziliat, iar bunurile au rămas depozitate în aceleași containere. 

În decembrie 2025 a fost lansată procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție în vederea finalizării investiției. În cadrul acestei proceduri a fost primită o singură ofertă, care în prezent se află în evaluare.

Vulnerabilități și riscuri identificate privind securitatea și protecția bunurilor

Comisia ministerului constată că „situația actuală implică o serie de riscuri fizice asociate amplasamentului containerelor, generate de proximitatea unor copaci, a unor clădiri exterioare muzeului și a străzii. Există inclusiv posibilitatea aruncării unor obiecte peste gard, direct asupra containerelor, fie din exteriorul incintei, fie din clădirile învecinate.

La acestea se adaugă riscurile asociate poluării, infiltrațiilor de apă sau pătrunderii insectelor. În plus, din verificările realizate până în prezent nu rezultă existența unui spațiu dedicat consultării documentelor și nici identificarea unor proceduri clare privind accesul în containere și evidența acestuia, inclusiv prin intermediul unui registru. În aceste condiții, problema nu privește doar protecția fizică a bunurilor, ci și cadrul procedural necesar unei administrări riguroase și controlate a patrimoniului.

Foto: Ministerul Culturii

Ansamblul acestor factori evidențiază existența unor vulnerabilități care, chiar dacă nu au generat până în prezent deteriorări constatabile, justifică adoptarea unor măsuri de reducere a riscurilor”.

Soluțiile propuse de Comisie

„Identificarea unei soluții viitoare trebuie să țină cont de identitatea culturală a MNGE și de specificul colecției sale. Este vorba despre o donație condiționată de existența unui muzeu dedicat, care să poată administra, studia și valorifica în mod permanent artefactele.

Pe termen scurt ar putea fi avută în vedere realizarea unei construcții temporare adecvate, proiectată conform recomandărilor specialiștilor și cu respectarea normelor legale, astfel încât să fie eliminați factorii de risc existenți. O asemenea soluție nu ar trebui însă menținută pe actualul amplasament și nici în actualele containere.

În mod ideal, ar trebui identificat un spațiu într-un depozit specializat, de preferință în cadrul unei instituții muzeale, cu menținerea controlului administrativ și profesional de către MNGE.

Deși mandatul Comisiei a vizat în principal constatarea situației existente, Comisia consideră utilă indicarea unor posibile soluții pe termen scurt și mediu, precum și pe termen lung.

Având în vedere cele constatate, Comisia apreciază că menținerea actualei soluții de depozitare nu poate reprezenta o opțiune sustenabilă pe termen mediu și lung și consideră necesară identificarea, într-un termen rezonabil, a unei soluții conforme standardelor de conservare aplicabile patrimoniului cultural mobil, care să elimine vulnerabilitățile identificate și să asigure condițiile adecvate pentru administrarea, protejarea și valorificarea bunurilor culturale aflate în responsabilitatea Muzeului Național „George Enescu”.

Opțiunile identificate sunt următoarele:

Toate variantele trebuie:

  1. să fie analizate din perspectiva timpului de implementare și a resurselor necesare, inclusiv în raport cost-beneficiu;
  2. să îndeplinească standardele de conservare preventivă, evaluate de specialiști, chiar dacă relocarea este temporară, pentru o perioadă estimată de minimum patru ani, având în vedere durata lucrărilor de restaurare;
  3. să asigure administrarea corespunzătoare a patrimoniului, accesul la bunuri și menținerea integrității și identității MNGE, fără a afecta desfășurarea activităților specifice instituției.
Informații de context


Săptămâna trecută, ministrul Culturii, Andras Istvan Demeter, a dispus constituirea unei comisii de control la Muzeul Național „George Enescu” din București pentru verificarea modului de păstrare a manuscriselor compozitorului, potrivit unui comunicat de presă. Reacția vine după ce Cultura de Dubă a scris că „manuscrisele lui Enescu, bunuri de Tezaur, ținute de 4 ani în containere, în ger sau caniculă”. 

Ulterior, joi, Culturaladuba.ro, site-ul care a publicat pe 3 martie, o investigație despre condițiile de depozitare a manuscriselor lui George Enescu, bunuri de tezaur, a acuzat că jurnalista sa Alexandra Tănăsescu a fost ținta unei „acțiuni de intimidare și hărțuire”. Aceste presiuni sunt atribuite unei persoane „care s-a prezentat drept reprezentantul legal al Ministerului Culturii” și conducerii Muzeului Național „George Enescu” și au avut loc, potrivit sursei citate, în ziua publicării anchetei referitoare la muzeu.

Pe 5 martie, ministerul a spus că, în urma unui control, „în această primă etapă” nu au fost „identificate situații de distrugere a bunurilor culturale mobile”. Instituția spune, totodată, că în cadrul controlului vor fi analizate și acuzațiilor formulate joi de site-ul care a publicat investigația.  

Peste 100 de oameni de cultură – scriitori, regizori, muzicologi și interpreți, actori, filosofi, istorici, manageri culturali – semnează un apel adresat președintelui Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan și ministrului Culturii, András Demeter, prin care solicită măsuri în cazul manuscriselor și altor obiecte de patrimoniu de la Muzeul Național „George Enescu”. Ei cer, între altele, mutarea manuscriselor și a altor obiecte „din containere improprii în condiții de depozitare profesioniste, demne de statura lui Enescu”.

DESCARCĂ Comunicatul de presă integral al Comisiei de control
Citește și:
Comisie de control la Muzeul Național „George Enescu” din București pentru a verifica modul în care sunt păstrate manuscrisele compozitorului
Apel adresat de peste 100 de oameni de cultură președintelui, premierului și ministrului Culturii: Manuscrisele lui George Enescu să fie mutate din containerele improprii în condiții de depozitare profesioniste / Norman Manea, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Victor Rebengiuc, Andrei Șerban – printre semnatari
Exit mobile version