Franța exclude închiderea temporară a școlilor, în fața valului 5 al pandemiei / Elevii cu vârste mici vor fi nevoiți să facă mai multe teste pentru a reveni la clasă, după ce intră în contact cu un coleg bolnav

Foto: © 216016124 © Alena Stalmashonak | Dreamstime.com

Ministrul francez al educaţiei, Jean-Michel Blanquer, a anunţat marţi că elevilor de şcoală primară, anume cei cu vârste între 5 şi 11 ani, care au intrat în contact cu un coleg bolnav de COVID-19 şi care doresc să se întoarcă în sala de clasă li se vor cere “două sau trei teste”, în loc de unul, cum se întâmplă acum, în condițiile în care Franța se confruntă cu al cincilea val al pandemiei, potrivit Agerpres. Ministrul a precizat că sunt excluse decizii drastice precum închiderea temporară a școlii, cu prelungirea vacanței dincolo de data de 3 ianuarie 2022.

“Este o doctrină franceză, urmată de alte ţări, să menţinem şcolile deschise, pentru că nu este vorba despre un lucru banal, este important”, a explicat ministrul Blanquer într-un interviu pentru France Inter. El a făcut precizările în condițiile în care specialiştii au atras atenţia cu privire la explozia cazurilor de coronavirus în rândul copiilor, care au crescut de 12 ori într-o lună, şi la creşterea numărului de spitalizări.

Blanquer a anunţat că va revizui protocolul sanitar începând cu 3 ianuarie 2022 în şcoli. După o scurtă perioadă de relaxare (luni la rând, descoperirea unui singur elev bolnav ducea la suspendarea automată a orelor în acea clasă, timp de o săptămână), protocolul va fi înăsprit, urmând a fi solicitate două teste negative înainte ca un contact să poată reveni la şcoală. 

Măsurile au fost anunțate împreună cu alte decizii ale guvernului, pentru contracararea noului val de coronavirus, mai scrie Agerpres, care citează EFE.

Executivul de la Paris a autorizat în mod excepţional, până la 31 ianuarie 2022, vânzarea de teste anticoronavirus în marile magazine de retail, nu doar în farmacii, aşa cum se întâmpla până acum, cu scopul de a evita penuria şi cozile interminabile pentru achiziţionarea acestui produs.

În această perioadă de sărbători achiziţionarea de teste anticoronavirus a bătut toate recordurile, fie că este vorba despre teste PCR, teste rapide antigen sau teste care se pot realiza la domiciliu, cel mai puţin fiabile. În zilele de 23 şi 24 decembrie au fost făcute 1,55 milioane de teste. 

În Franţa, testele pentru detectarea coronavirusului sunt în principiu gratuite pentru persoanele vaccinate cu schema completă, în timp ce pentru nevaccinaţi – cu excepţia cazului în care au o reţetă medicală – costul unui test rapid antigen este de 22 de euro, iar preţul unui test PCR este de 44 de euro, potrivit EFE. 

Foto: © Alena Stalmashonak | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version