Franța – protocol de măsuri pentru începerea viitorului an școlar: La un caz de Covid-19 într-o clasă de liceu, elevii nevaccinați vor trece la școala online, dar nu și cei vaccinați

Foto: © Juan Moyano - Dreamstime.com

Începând de anul acesta școlar, în Franța, se adoptă noi reguli în privința apariției de cazuri COVID-19 în instituțiile de învățământ. Mai exact, elevii din clasele primare urmează să stea acasă și să facă școală online la apariția unui caz în clasă, dar cei din învățământul secundar – gimnaziu și liceu – ar urma cursurile în continuare fizic, în cazul în care sunt vaccinați. Cei nevaccinați vor fi nevoiți să învețe la distanță, a anunțat miercuri ministrul Educației, Jean-Michel Blanquer, pentru France Info.

Ideea, susține oficialul, este de a nu a ajunge în situația de a impune un “pass sanitaire” – adeverință adoptată în Franța pentru, de exemplu, mers la muncă sau la restaurant – care să condiționeze întoarcerea copiilor la școală. “Știți, e mereu același raționament, este logica școlii deschise. Cum să facem mai bine încât copiii și adolescenții să meargă cât mai mult la școală”, atrage acesta atenția.

Jean-Michel Blanquer spune că “în gimnaziu sau în liceu, dacă apare un caz de Covid-19, elevii nevaccinați trebuie să nu mai participe la ore fizic, ceea ce nu este la fel în cazul celor vaccinați. (…) Cei care nu sunt vaccinați vor fi școlarizați de acasă. (…) Este evident o puternică încurajare la vaccinare”.

“Legat de ciclul primar, când e un caz de contaminare, închidem clasa. (…) A fost o măsură de maximă prudență (n. red. aplicată de anul trecut în Franța), deci menținem această regulă pentru învățământul primar încât elevii nu sunt vaccinați”, precizează acesta.

Protocolul sanitar pentru anul școlar următor, în Franța

Declarațiile ministrului francez vin în contextul în care miercuri a fost prezentat, un regulament pentru întoarcerea copiilor la școală, în septembrie, document care prevede 4 scenarii posibile.

Protocolul “stabilește măsurile care se aplică în funcție de scenariul în care ne vom afla. Asta înseamnă că la finalul lunii august, voi vorbi, desigur, bazându-mă pe analizele autorităților din sănătate despre unde ne aflăm în ceea ce privește circulația virusului și, deci, voi anunța ce scenariu aplicăm: 1, 2, 3 sau 4; iar asta va stabili concret măsurile”, notează oficialul, citat de France Info.

Foto: 191407611 © Juan MoyanoDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version