FSE condamnă decizia Guvernului României de a bloca angajările în sistemul de învățământ și amenință cu greva în toamnă, dacă vor fi probleme cu salariile

Foto: Freepik.com

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ condamnă decizia Guvernului României de a bloca angajările în sistemul de învățământ, conform unui comunicat primit la redacție. Sindicaliștii spun că decizia este cu atât mai inoportună în condițiile în care educația se confruntă cu o lipsă acută de personal, mai ales personal didactic auxiliar și nedidactic. Aceștia avertizează Guvernul că vor recurge la toate mijloacele legale de protest dacă în toamnă vor fi probleme cu plata drepturilor salariale.

FSE „SPIRU HARET“ consideră că această rectificare a bugetului de stat vine să arate încă o dată că politicienii nu doresc un sistem educațional de calitate, potrivit sursei citate.

„Nu înțeleg cum, în conditiile în care Ministerul de Finanțe ne spune că veniturile cresc, același minister vine și taie 3% din bugetul educatiei. Dacă ne gândim că, în fiecare an, în ultimele luni, sunt probleme cu fondurile pentru salarii, este puțin probabil ca Ministerul Educației Naționale să fi cerut mai mulți bani de cât ar fi fost nevoie. În aceste condiții, riscăm ca în septembrie să nu avem toate catedrele ocupate, din cauză că directorii unităților de învățământ, pentru a se încadra în bugetul alocat, nu vor mai putea angaja cadre didactice cu contracte pe perioadă determinată”, susține Marius Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

Liderul sindical mai spune că „prin același proiect de act normativ, se blochează locurile neocupate din sistem, angajatorul putând să angajeze o persoană doar dacă are trei posturi neocupate, cu toate că foarte multe unități de învățământ se confruntă cu deficit de personal”.

”Un alt capitol de la care se reduc fonduri este cel privind plata dobânzilor legale. Ministerul Finanțelor vorbește de economii făcute, însa nu spune și cum au fost făcute aceste economii. Au fost unități de învățământ care, în urma presiunilor MEN, nu au plătit dobânda penalizatoare, așa cum ar fi trebuit, preferând să plătească doar dobânda remuneratorie, care este mai mică“, a declarat Marius Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ avertizează Guvernul României că, în condițiile în care din septembrie, vor apărea probleme cu plata drepturilor salariale și/sau a drepturilor obținute ca urmare a deciziilor instanțelor de judecată va recurge la toate mijloacele legale de protest.

Reamintim că Educația pierde 1,03 miliarde lei la rectificarea bugetară, sumă care reprezintă 33% din ceea ce Ministerul Educației a reuțit să execute în prima jumătate de an, adică 3,24 miliarde lei.

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică, în același timp cu rectificarea bugetară, un Proiect Ordonanță privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare prin care prevede că „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice indiferent de sistemul de finanţare și subordonare.

Prin excepţie de la prevederile alin. (1) ordonatorii de credite pot aproba ocuparea prin concurs sau examen posturi vacante conform principiului: ”unu la trei” din totalul posturilor ce se vor vacanta după data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe, respectiv la trei posturi ocupate devenite vacante, un post ocupat, numai în condiţiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.

(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) și (3) se pot ocupa prin concurs sau examen posturile vacante sau temporar vacante pentru următoarele categorii de personal:

  1. a) personal didactic de predare din instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar de stat”. (SURSA: Art VIII al Ordonanței, pagina 5)

Așadar este exceptată de la regula „un angajat la trei posturi libere” doar categoria cadrelor didactice de predare, nu și personalul auxiliar, cadrele nedidactice precum și alți angajați din sistemul de învățământ.

FOTO: freepik.com

Exit mobile version