În județul Bihor niciun card pentru prima de carieră profesională nu a fost distribuit personalului nedidactic din învățământ, până la data de 8 ianuarie 2024, potrivit unui răspuns transmis de…
În anul școlar 2023-2024 sunt 64.000 de persoane din categoria personal administrativ care vor beneficia de cardurile de carieră profesională, conform MIPE. Printre categoriile de comercianți din listă se află…
Cardurile de carieră profesională de 500 de lei, pentru personalul nedidactic din școli și grădinițe, ar urma să fie încărcate până la finalul acestei săptămâni, după cum au transmis pentru…
A fost aprobat și publicat, în Monitorul Oficial, ordinul de ministru privind tipologia și necesarul de cursuri pentru cariera profesională pe care le poate urma personalul nedidactic și care pot…
Sindicatele din Învățământ, Sindicatele din Învățământ, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, cer ministrului Muncii să trimită o adresă prin care să clarifice cum se…
Sindicatele din Învățământ, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, cer ministrului Educației plata corectă a personalului nedidactic, potrivit ordonanței de urgență nr. 57/2023, după…
Salariile de bază ale profesorilor au ajuns la maximul grilei de salarizare, conform unui răspuns al Ministerului Educației pentru Prefectura județului Hunedoara, document obținut de Edupedu.ro. Luând în calcul creșterea…
Federațiile sindicale din Educație au pichetat marți sediul Prefecturii Alba, pentru a semnala o serie de probleme legate de salarizare și de aplicarea legii, scrie Alba24.ro. Aproximativ 60 de angajați…
Consiliul Economic și Social (CES) a propus decontarea navetei pentru întreg personalul din învățământ, nu doar pentru cadrele didactice, ci și pentru personalul didactic auxiliar și personal administrativ, iar acest…
Angajaţii din educaţie pichetează, marți, sediul prefecturii Constanța, potrivit unui comunicat de presă. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunţă organizarea mai multor acţiuni…
Joi, de la ora 14, în faţa Prefecturii Iaşi, va avea loc un protest la care sunt așteptați peste 500 de membri de sindicat, potrivit unui comunicat al Federației Sindicatelor Libere…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) anunță că a stabilit un calendar de proteste dacă, până cel mai târziu la data de 01.03.2023, Guvernul României nu va prezenta soluțiile concrete…
Până la sfârșitul acestei săptămâni, Guvernul o să vină cu o decizie în privința rezolvării problemei ce ține de salarizarea personalului nedidactic din unitățile de învățământ, după cum a declarat,…
Promisiunea pe care au primit-o sindicatele din învățământ de la Guvern a fost că în 1-2 săptămâni va fi rezolvată problema salarizării personalului nedidactic, după cum a declarat pentru Edupedu.ro…
În anul 2023, voucherele de vacanță acordate angajaților din instituțiile de stat vor fi de 1.450 de lei brut, potrivit unui răspuns dat de Ministerul Finanțelor pentru Edupedu.ro. Edupedu.ro a…
Angajații din sistemul de educație continuă protestele vineri, 16 decembrie, în mai multe județe din țară, potrivit Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Este vorba despre următoarele județe: Arad, Maramureș,…
Angajații din sistemul de învățământ au protestat joi, 15 decembrie, în 7 județe din țară, pentru aplicarea în integralitate a legii salarizării 153 din 2017, pentru plata orelor suplimentare pentru…
Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) au discutat cu Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, cu ministrul Muncii și Ministrul Finanțelor despre aplicarea în integralitate a legii salarizării 153 din…
Sute de angajați din sistemul de educație protestează miercuri, 14 decembrie, în fața Parlamentului, în intervalul 12-13, după cum a anunțat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). „Această acțiune de…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „noi am cerut, de exemplu, ca toate salariile (din educație – n. red.) să crească cu…
Ministrul Educației, Ligia Deca, vorbește despre salarii majorate pentru personalul din Învățământ: „În ceea ce privește categoriile de personal pentru funcțiile didactice auxiliare din învățământ, discutăm despre o creștere medie…
Cel mai mare sindicat din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, amenință Guvernul Ciucă cu proteste în stradă “la nivelul întregii țări, inclusiv în fața sediilor instituțiilor cu putere de…
Salariile angajaților din creșele din Capitală care au fost preluate de Ministerul Educației au scăzut, în plină criză, cu 30%, potrivit documentelor consultate de Edupedu.ro. Angajații acuză că încadrarea le-a…
„În lege nu sunt reglementate salariile nici pentru didactic auxiliar, nici pentru nedidactic. În momentul în care vom obține aceste creșteri salariale, diferența care deja există va fi și mai…
Ministerul Educației anunță că „doar 1,53%” din numărul posturilor didactice auxiliare și nedidactice din sistemul de învățământ preuniversitar „se vor vacanta”, după intrarea în vigoare a OUG 1/2020. Ordonanța prevede…
Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ condamnă decizia Guvernului României de a bloca angajările în sistemul de învățământ, conform unui comunicat primit la redacție. Sindicaliștii spun că decizia este cu…