Fumatul pe terase acoperite și în apropierea școlilor și spitalelor va fi interzis în Portugalia / Obiectivul țării este să ajungă la o generație fără fumători până în 2040

Foto: Pixabay.com

Portugalia a înăsprit legislația antifumat, în special prin interdicţia de a fuma pe terase acoperite sau în proximitatea şcolilor şi a spitalelor, a anunţat ministrul portughez al Sănătăţii, relatează AFP.

„Prin această lege, dorim ca cei tineri să trăiască în medii lipsite de fumat, să reducem incitarea la fumat şi să le permitem fumătorilor să îşi învingă dependenţa”, a declarat Manuel Pizarro.

„Obiectivul nostru este să ajungem la o generaţie fără fumători până în 2040 (…), iar această lege se înscrie în demersul european antifumat, dar noi vrem să mergem încă şi mai departe”, a adăugat ministrul portughez.

Guvernul de la Lisabona doreşte, de asemenea, ca pe produsele cu tutun încălzit să fie tipărite avertismente medicale, după modelul celor care există deja pe pachetele de ţigarete convenţionale.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.
Exit mobile version