Daniel Funeriu: Sistemul hibrid – cea mai bună dintre soluțiile proaste pe care realitatea ne obligă să le luăm

Foto: Facebook.com / Daniel Funeriu

Sistemul hibrid de predare ar fi “cea mai bună soluţie dintre soluţiile proaste” care pot fi luate în acest context pandemic, apreciază fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, citat de Agerpres. Acesta consideră că măsurile pentru redeschiderea școlilor sunt “raționale”, iar marea problemă “nu e a măsurilor (…) ci a modului în care ele vor fi respectate”.

Daniel Funeriu, pentru Agerpres:

Fostul ministru, despre descentralizare și despre modificarea Legii educației:

Referitor la profesori, fostul ministru consideră că aceştia trebuie să îşi “reinventeze” propria meserie, în noile condiții, iar despre părinți el consideră că sistemul de învățământ trebuie să îi ia mai mult în considerare:

Exit mobile version