Gafă a consilierului Premierului Ciucă pe Educație, după ce a citit mesajul de 4 pagini al prim-ministrului României la un eveniment pentru profesori: Am făcut exact ce uram în școală, să citesc referate

Foto: Gala SuperTeach 2022 CHILDREN FIRST / Facebook

Consilierul premierului Ciucă pe Educație, Sorin Costreie, a citit mesajul de 4 pagini al prim-ministrului Nicolae Ciucă, la Gala SuperTeach 2022, eveniment organizat cu ocazia Zilei Copilului. După ce a terminat de parcurs paginile, acesta a afirmat că „am făcut exact ce uram în școală, să citesc referate”.

„Acum, că am tot fost scos la lecție și eu, am făcut exact ce uram în școală: să citesc referate. Ați văzut, referatul este unul substanțial, care transmite un mesaj substanțial de preocupare din partea premierului. Altfel vă spun, din alte contexte, erau două-trei cuvinte adresate cum trebuie, dar aici ați văzut că este un mesaj substanțial gândit și focalizat.”

Sorin Costreie face parte din echipa premierului României și ocupă funcția de consilier de stat, conform datelor disponibile pe site-ul Guvernului României.

Sorin Costreie este profesor universitar și prorector al Universității din București, potrivit datelor din CV-ul său.

Video la minutul 36:36:

Exit mobile version