Ghid oficial pentru sărbătorile de Paște, lansat de Departamentul pentru Situații de Urgență: Nu face vizite și nu primi musafiri. Sunt interzise ieșirile pentru picnicuri/grătare

Zilele de Paște pot fi petrecute doar cu membrii familiei împreună cu care locuiești în mod obișnuit. Deplasările la rude trebuie evitate, indiferent că sunt în aceeași localitate sau în alt oraș. Nu face vizite și nu primi musafiri în perioada sărbătorilor pascale. Sunt interzise ieșirile pentru picnicuri/grătare în parcuri, păduri și orice alte zone publice. Regulile au fost anunțate prin noul Ghid dedicat sărbătorilor de Paște, publicat de CivicNet pe platforma oficială FiiPregătit.ro realizată de Departamentul pentru Situații de Urgență în parteneriat cu CivicNet.

Site-ul FiiPregătit.ro conține ghiduri pentru populație, în perioada pandemiei COVID-19, toate materialele publicate fiind validate de autorități, se arată într-un comunicat trimis de CivicNet.

Ghid de Sărbători de Paște în pandemie COVID-19
Sursa: Fiipregătit.ro
1. Pot participa la slujba de Înviere la biserică?

Răspuns: Nu. Anul acesta slujbele din Săptămâna Mare (a Sfintelor Pătimiri) și de Sfintele Paşti vor fi săvârșite doar de slujitorii bisericești, fără participarea credincioșilor, fiind transmise pe canalele TV și pe Internet. Vezi recomandările Patriarhiei Române

2. Pot să ascult slujba din stradă sau din mașina proprie în fața bisericii?

Răspuns: Nu. Ascultarea slujbei nu este motiv justificat pentru deplasarea în afara locuinței pe baza declarației pe propria răspundere, iar adunarea în stradă a mai multor persoane crește riscul infectării și este o încălcare a prevederilor Ordonanțelor Militare numărul 2 și 4.

3. Pot merge să iau pâine binecuvântată (Paști) și Sfânta Lumină de la biserică?

Răspuns: Nu. Acestea vor fi distribuite, la solicitare, la domiciliul credincioşilor din toate parohiile de către personalul clerical şi maximum 5 voluntari, după cum urmează:
– Pâinea binecuvântată (Paști) va fi distribuită vineri, 17 aprilie 2020 și sâmbătă, 18 aprilie 2020, în intervalul orar 08.00 –00, şi în prima zi de Paşti, între orele 06.00 –12.00.
– Sfânta Lumină va fi distribuită sâmbătă, 18 aprilie 2020, începând cu ora 20.00.

4. Pot merge la cimitir în această perioadă, pentru efectuarea ritualurilor creștine?

Răspuns: Nu. Acest lucru este permis doar în cazul slujbelor de înmormântare/cununie/botez cu un număr redus de persoane (maximum 8), situații reglementate prin ordonanțele militare. Deplasarea la cimitir pentru alte motive nu este reglementată și nici nu poate fi considerată o urgență.

5. Pot să îmi vizitez părinții/prietenii și să iau masa cu ei de Paște?

Răspuns: Nu este permisă deplasarea pentru vizitele făcute fără motive justificate (ex: punctul 2 – asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor sau punctul 4 – motive justificate, precum asistența persoanelor vârstnice, bolnave). Recomandăm să vă rezumați a le duce produse pentru masa de Paște, în cazul în care nu se pot aproviziona singuri, să evitați contactul direct sau apropiat și să păstrați legătura prin telefon/Internet.

6. Este permisă organizarea de petreceri (în familie) în curtea casei proprii, în noaptea de Înviere sau în Duminica Paștelui?

Răspuns: Dacă prin petrecere se înțelege doar participarea membrilor familiei, cei care locuiesc în mod normal acolo, fără invitarea altor persoane/rude, da, este permisă. Însă, trebuie respectate prevederile legale în privința păstrării orelor de odihnă și fără să fie perturbată liniștea publică.

7. Pot să scot copiii afară la plimbare?

Răspuns: Da, în apropierea locuinței, în grupuri nu mai mari de 3 persoane. Ieșirea copilului minor se va face întotdeauna cu însoțirea persoanei adulte care îl are în îngrijire. Este interzis să mergeți în parcuri sau locuri de joacă, unde există riscuri mai mari de a fi infectat.

Reguli pentru Cumpărăturile de Paște
1. Pot să merg să-mi cumpăr carne de miel?

Răspuns: Da, dar:
– trebuie să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere (bifează punctul 2 – asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor)
– trebuie să te asiguri că agentul economic este autorizat, respectă condițiile de igienă și îți poate da documentele de proveniență, bon fiscal, chitanță sau factură.

2. Poate persoana de la care cumpăr carne de miel în fiecare an, să vină să mi-o aducă acasă?

Răspuns: Da, poate veni, dar trebuie să dețină asupra sa documentele necesare conform ordonanțelor militare.

3. Mai vin comercianții cu turmele de miei la intrarea în oraș?

Răspuns: Nu. Acest lucru nu este permis și nu se mai întâmplă în contextul actual.

4. Pot merge la părinți să le duc produse pentru masa de Paște?

Răspuns: Da, dar:
– trebuie să ai la tine cartea de identitate și declarația pe propria răspundere (bifează punctul 4 – motive justificate, precum asistența persoanelor vârstnice, bolnave)
evită contactul direct sau apropiat cu persoanele în vârstă pentru a le și a vă proteja (reamintim că persoanele infectate pot fi asimptomatice, însă pot transmite virusul foarte ușor, deci te poți infecta și poți infecta pe alții fără să știi)

Peste 607.500 de persoane au folosit platforma FiiPregătit pentru informare și au citit ghidurile dedicate noului Coronavirus, din 18 martie când website-ul a fost relansat, se arată în comunicatul remis Edupedu.ro. Cel mai mare interes al vizitatorilor a fost observat față de Ghidul pentru Cumpărături, fiind citit de peste 194.000 vizitatori, fiind urmat de Ghidul pentru Autoizolare cu 118.700 citiri. Ghidul pentru locatarii la bloc, recent publicat, pare și el a câștiga rapid interesul vizitatorilor.

Ghiduri pe care le puteți găsi pe FiiPregătit:

Ionuț Popa, coordonatorul proiectului, a declarat că “atât la FiiPregătit, cât și în celelalte proiecte, am pus întotdeauna oamenii și nevoile acestora pe primul loc. Nu ne așteptam la un flux atât de mare de vizitatori, dar suntem bucuroși că oamenii găsesc utile ghidurile pe care le publicăm. Facem toate eforturile tehnice necesare pentru a asigura disponibilitatea platformei și pentru a veni cu și mai multe ghiduri utile și de interes.”

 

Exit mobile version