Ghid pentru profesori și directori de implementare a sistemului de colectare separată în școli. Descarcă tipizate pentru cerere către primărie și model de fișa responsabil

Foto: ASAP/The Institute

Ghidul poate fi descărcat gratuit de pe site-ul ASAP.

În România, în prezent, gradul de reciclare a deșeurilor este de aproximativ 13%. Obiectivul european pentru 2025 este reciclarea a 55% din deșeurile municipale generate de populație. Din cauza neîndeplinirii acestei ținte, România riscă să plătească Uniunii Europene amenzi de peste 100.000 euro/zi. Aceste amenzi se vor reflecta prin mărirea taxelor și impozitelor populației.

Sunt 4 etape de implementare, deschise detaliat de ghid, pe care directorii și profesorii le pot aplica în școli.

Potrivit legii 17/2023, legea „cadru” a deșeurilor (care transpune Ordonanța de Urgență numărul 92/2021 privind regimul deșeurilor), în cadrul fiecărei organizații trebuie să fie desemnată o persoană care să coordoneze sistemul de gestionare a deșeurilor, care să asigure existența și menținerea evidenței deșeurilor și să transmită raportările către Agenția pentru Protecția Mediului (județeană, corespunzătoare locației de desfășurare a activității organizației), conform legislației în vigoare. Această persoană se va numi în continuare responsabilul de gestionarea deșeurilor (coordonatorul sistemului) și este recomandabil să fie direct implicată în gestionarea sistemului sau să coordoneze activitatea departamentului
specializat, conform documentului.

Ce au aflat organizațiile de mediu după ce au aplicat un chestionar în mai-iunie 2023, în școli.

Au răspuns la acest chestionar reprezentanții a 257 de instituții de învățământ din 31 de județe și București. Numărul mediu de elevi din instituțiile de învățământ care au răspuns la acest chestionar a fost de 739. Numărul mediu de săli de clasă în instituțiile de învățământ care au răspuns la acest chestionar era de 28.

Descarcă Ghidul ASAP pentru școli, iar în interiorul documentului veți găsi modele de documente tipizate, utile pentru școală pe capitolul gestionării deșeurilor.

Exit mobile version