SIPA Muntenia cere Ministerului Educației și Cercetării să revină asupra comunicatului referitor la scăderile de drepturi salariale și să corecteze „interpretarea eronată”. „Gradația de merit, dirigenția și majorarea pentru învățământul special nu constituie sporuri, ci majorări ale salariului de bază, fiind parte integrantă a acestuia”, se arată în comunicatul sindicatului.
- Marți, 14 octombrie, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a susținut că nu a avut loc nicio diminuare a salariilor profesorilor în luna septembrie, ci doar o uniformizare a modului de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică. Măsura a venit după ce, potrivit MEC, Curtea de Conturi a constatat că acest spor era acordat neunitar, în unele cazuri fiind aplicat „la sporuri”, cum ar fi gradația de merit sau dirigenția, ceea ce ducea la diferențe între angajați cu aceeași funcție și vechime.
- Sindicatele din Educație au solicitat lui Daniel David să precizeze care sunt motivele legale pentru care sunt diminuate drepturile salariale ale profesorilor din luna septembrie, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. „Am primit numeroase sesizări referitoare la faptul că, la calcularea drepturilor salariale aferente lunii septembrie 2025 prin utilizarea programului EduSAL, se înregistrează o diminuare a salariilor”, conform documentului.
„Ministerul Educatiei și Cercetării invocă o așa-zisă interpretare a Curții de Conturi a României, conform căreia acest spor s-ar fi aplicat “eronat”, fiind calculat prin cuprinderea gradației de merit, dirigenției sau majorării pentru învățământul special – considerate de către minister “sporuri”, și nu componente ale salariului de bază”, conform comunicatului SIPA Muntenia.
Sindicatul profesorilor din Argeș a transmis că interpretarea Ministerului Educației și Cercetării este eronată. „Gradația de merit, dirigenția și majorarea pentru învățământul special nu constituie sporuri, ci majorări ale salariului de bază, fiind parte integrantă a acestuia”, se arată în informare.
„Această interpretare este profund eronată și contrară jurisprudenței unitare a Instanțelor din România, precum și Deciziei nr. 7/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cat si OUG 48/2022 care statuează fără echivoc că:
“Gradația de merit, dirigenția și majorarea pentru învățământul special nu constituie sporuri, ci majorări ale salariului de bază, fiind parte integrantă a acestuia.””
Reprezentanții profesorilor cer Ministerului Educației și Cercetării să revină asupra comunicatului emis:
„SIPA Muntenia solicită Ministerului Educației și Cercetării – să revină asupra comunicatului emis, să corecteze interpretarea eronată a unor birocrați care nu pot veni cu interpretări proprii despre aplicarea corectă a Legilor ignorând și Hotărârile Judecătorești definitive privind includerea gradației de merit, a dirigenției și majorării pentru învățământul special, predarea in regim simultan în salariul de bază.”
Redăm comunicatul integral al Sindicatului Învățământului Preuniversitar Argeșean “Muntenia”:
„În legătură cu răspunsul Ministerului Educației și Cercetării privind recalcularea sporului de suprasolicitare neuropsihică
Sindicatul Învățământului Preuniversitar Argeșean “Muntenia” ia act cu profundă îngrijorare de comunicatul emis de către Ministerul Educației și Cercetării în data de 14 octombrie 2025, prin care se încearcă justificarea diminuărilor salariale pentru luna septembrie 2025, ca urmare a unei presupuse “corectări” a modului de calcul al sporului de suprasolicitare neuropsihică.
Ministerul Educatiei și Cercetării invocă o așa-zisă interpretare a Curții de Conturi a României, conform căreia acest spor s-ar fi aplicat “eronat”, fiind calculat prin cuprinderea gradației de merit, dirigenției sau majorării pentru învățământul special – considerate de către minister “sporuri”, și nu componente ale salariului de bază.
Această interpretare este profund eronată și contrară jurisprudenței unitare a Instanțelor din România, precum și Deciziei nr. 7/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cat si OUG 48/2022 care statuează fără echivoc că:
“Gradația de merit, dirigenția și majorarea pentru învățământul special nu constituie sporuri, ci majorări ale salariului de bază, fiind parte integrantă a acestuia.”
Prin urmare, orice interpretare contrară aduce atingere principiului autorității de lucru judecat și supremației hotărârilor judecătorești definitive, consacrat de către Constituția României la art. 126 alin. (1) .
Astfel,
1. Ministerul Educației și Cercetării nu poate invoca interpretări administrative sau constatări contabile ale Curții de Conturi pentru a eluda aplicarea unor hotărâri judecătorești definitive cât și DECIZIA 7/2021 a ÎCCJ a României.
2. Curtea de Conturi nu are competența legală de a reinterpreta natura juridică a elementelor salariale stabilite prin Lege și prin Decizii definitive ale Instanțelor de Judecată.
3. Diminuarea unilaterală a salariilor personalului didactic constituie o încălcare a principiului stabilității drepturilor salariale și poate genera răspunderea juridică a celor care au dispus aplicarea unei interpretări administrative nelegale.
4. Această situație riscă să provoace un nou val de procese în instanță din partea sindicatelor din educație , pentru apărarea drepturilor salariale câștigate deja, consolidând o stare de insecuritate juridică și financiară în sistemul de învățământ.
SIPA Muntenia solicită Ministerului Educației și Cercetării – să revină asupra comunicatului emis, să corecteze interpretarea eronată a unor birocrați care nu pot veni cu interpretări proprii despre aplicarea corectă a Legilor ignorând și Hotărârile Judecătorești definitive privind includerea gradației de merit, a dirigenției și majorării pentru învățământul special, predarea in regim simultan în salariul de bază.
Ministerului Finanțelor – să clarifice public că nicio constatare a Curții de Conturi nu poate produce efecte contrare Deciziilor Instanțelor.
SIPA „Muntenia” reafirmă că respectarea hotărârilor judecătorești definitive nu este opțională, ci obligatorie, iar orice tentativă de reinterpretare administrativă a acestora reprezintă un abuz de drept.
Sindicatul nostru va acționa, prin toate mijloacele legale, pentru restabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ și pentru sancționarea celor responsabili de diminuările nelegale operate în luna octombrie 2025 pentru salariile din luna septembrie 2025.
Biroul Operativ al SIPA „Muntenia”
Pitești, 14 octombrie 2025”
Informații de context
Legea salarizării nr. 153/2017 stabilește că pentru profesori se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.
Articolul 16 – „Pentru personalul didactic de predare din învățământ, precum și pentru personalul didactic de conducere prevăzut la pct. 1 nr. crt. 1, 2, 4-6 și pentru personalul de conducere, de îndrumare și control prevăzut la pct. 2 din anexa nr. I cap. I lit. A se acordă un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază.”
În 2025, sporurile și indemnizațiile pentru angajații din Învățământ și din celelalte instituții publice sunt plafonate la nivelul celor din 2018. Ordonanța de urgență nr. 156 din 30 decembrie 2024 prevede că, de la 1 ianuarie 2025, cuantumul sporurilor se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna noiembrie 2024. În ultimii 7 ani, valoarea maximă a sporurilor și indemnizațiilor a fost limitată la cuantumul din 2018.
Articolul II – (1) În anul 2025, începând cu data de 1 ianuarie, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna noiembrie 2024, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”, prevede OUG nr. 156/2024.
Foto: © motortion | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
