Grădiniță din București, acuzată că la inspecții îi ascunde pe copiii cu autism. Consiliul pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat

Grădinița nr. 42 din sectorul 1 al Capitalei este acuzată ca a “ascuns” de inspecție, într-o grupă la care să nu intre inspectorii școlari, copiii cu tulburări de spectru autist, scrie publicația Educațieprivată.ro. Cazul a devenit public după ce mătușa unuia dintre copii a spus pe Facebook întreaga poveste și a publicat fotografii ale unei discuții purtate pe WhatsApp de mama copilului cu o educatoare.
Contactat de Edupedu.ro, Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, a declarat că instituția pe care o conduce s-a autosesizat în acest caz.

“S-a demarat o procedură de autosesizare cu privire la acest caz, în urma articolelor apărute în presă”, a declarat Csaba Asztalos, pentru Edupedu.ro. Președintele CNCD a precizat că “urmează să cităm părțile, vom face un raport asupra autosesizării, apoi Colegiul va decide”.

“Analizăm speța sub aspectul săvârșirii unei posibile fapte de discriminare, cu privire la accesul la educație în condiții egale, și la o posibilă încălcare a demnității umane a copiilor mutați din grupă pe perioada inspecției pe criteriu de dizabilitate“, a explicat Asztalos pentru Edupedu.ro. Acesta a precizat că, în acest caz, va fi citat și Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Citește aici relatarea familiei, în acest caz

 

Exit mobile version