Hackerii au furat datele a milioane de elevi și profesori în urma unui atac asupra Ministerului Educației din Franța

Sursa foto: ID 129896215 © Peerapong Boriboon | Dreamstime.com

Fișiere ce includ identitățile a milioane de elevi, părinți, profesori și alt personal școlar, înregistrate în ultimii 20 de ani, au fost furate de un grup de hackeri cu numele ZeroBytes, relatează publicația Ouest-France. Atacul, revendicat luni, 17 august, vine după un atac al aceluiași grup din 25 iulie, soldat cu punerea în vânzare a datelor a 680.000 de contribuabili francezi, potrivit sursei citate.

Potrivit sursei citate, piratarea datelor din sistemul național de educație din Franța, anunțată de ZeroBytes, a fost confirmată de un „hacker etic”, SaxX. 

Este vorba despre circa 43 de Gb de date, aparținând elevilor, părinților și personalului din educație.

Potrivit de site-ul specializat French Breaches, citat de publicația menționată, atacatorii s-au infiltrat în rețelele interne ale Ministerului, printr-o rețea privată virtuală, obținând acces la trei baze de date majore.

Ouest-France citează o declarație a ministerului de resort, potrivit căruia sunt în desfășurare investigații tehnice privind natura și anvergura datelor furate, persoanele afectate, dacă se confirmă aceste informații, urmând să fie informate individual.

ID 129896215 © Peerapong Boriboon | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version