Haos în școli cu bursele sociale medicale creat de o adresă a Ministerului Educației care vizează cei mai vulnerabili copii: certificate A5 respinse, părinți trimiși din nou la medici, burse acordate sau refuzate în funcție de cum interpretează fiecare școală regulile, deși metodologia nu s-a schimbat

Foto: © Lightkeeper | Dreamstime.com

O adresa transmisă de Ministerul Educației și Cercetării către inspectoratele școlare, prin care se solicită o mențiune suplimentară pe certificatul medical tip A5 pentru bursele sociale medicale din anul școlar 2025-2026, a generat confuzie în școli. În mai multe mesaje transmise Edupedu.ro, părinții reclamă că elevii riscă să piardă bursele, deși documentele depuse sunt conforme cu metodologia în vigoare, care nu a fost modificată, pentru că regulile nu sunt clare și sunt interpretate diferit de către școli. Sunt implicați unii dintre cei mai vulnerabili elevi

Elevii care primesc burse sociale pe motive medicale în anul școlar 2025-2026 pot pierde bursa, dacă certificatul medical tip A5 nu conține „mențiunea expresă privind încadrarea conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1306/1883/2016”, conform unor clarificări transmise de Ministerul Educației și Cercetării către inspectoratele școlare, pe baza unei adrese a Ministerului Sănătății. 

Concret, școlile au fost informate că certificatul medical tip A5 nu mai este suficient, dacă nu conține explicit mențiunea că elevul se încadrează „conform criteriilor prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul nr. 1306/1883/2016”. În lipsa acestei formulări exacte, bursa socială medicală nu mai este acordată, iar părinții sunt trimiși din nou la medicii specialiști pentru „completarea” unor documente deja emise.

Această cerință nu apare în Metodologia-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora, aprobată prin HG nr. 732/2025 și publicată în Monitorul Oficial pe 4 septembrie 2025. 

Documentul nu prevede obligația existenței unei formulări-standard suplimentare pe certificatul A5, astfel că, regula care decide pierderea sau acordarea bursei nu se regăsește în actul normativ principal, ci apare ulterior, prin „clarificări” administrative.

Mai mult, formularul A5 este un document medical standard, al cărui model este stabilit prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 576/2007, fără a include rubrici sau câmpuri dedicate trimiterii explicite la Ordinul 1306/1883/2016.

Părinți trimiși din nou la medic după ce au depus certificatul A5

În practică, școlile solicită părinților să revină la medici pentru completarea certificatelor A5 deja emise. Nu este însă clar:

În unele școli, părinții sunt trimiși din nou direct la medicii specialiști pentru ca acesta să completeze certificatul A5 cu mențiunea cerută, iar în altele li se comunică faptul că mențiunea solicitată de minister poate fi făcută pe certificatul A5 deja emis de medicul specialist fie de către medicul de familie, fie de către medicul de la cabinetul medical școlar.

Unii părinți spun că medicii specialiști refuză să modifice certificatele, invocând faptul că:

Copii cu certificat de handicap, obligați să aducă și certificat A5

O altă problemă semnalată de părinți este că elevi care au deja certificat de încadrare în grad de handicap sunt trimiși de școli să aducă și certificat medical tip A5, deși metodologia burselor prevede clar că este suficient unul dintre cele două documente.

Elevii pot beneficia de bursă socială medicală fie pe baza certificatului A5, fie pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap, potrivit metodologiei de acordare a burselor.

Cu toate acestea, părinții spun că, după adresa ministerului, unele școli condiționează acordarea bursei de prezentarea ambelor documente, ceea ce nu este prevăzut de metodologie.

ADHD, exclus din practică de la bursele medicale

Mai mulți părinți reclamă că elevii diagnosticați cu ADHD nu mai primesc bursă socială medicală, deși au certificat A5 sau chiar certificat de încadrare în grad de handicap.

În școli li se comunică faptul că ADHD „nu s-ar mai încadra” în criteriile Ordinului nr. 1306/1883/2016, deși această interpretare nu apare explicit în metodologie și nu a fost publicată printr-un act normativ.

Fiecare școală aplică reguli diferite

Aplicarea adresei ministerului diferă de la o unitate de învățământ la alta:

Părinții reclamă că aceeași situație medicală este tratată diferit în funcție de școală sau județ.

Acces dificil la medici specialiști

O altă dificultate este faptul că doar anumiți medici și unități medicale pot elibera certificate A5, acestea fiind listate de direcțiile de sănătate publică. În multe localități nu există astfel de specialiști, iar părinții sunt nevoiți să se deplaseze în alte orașe.

Adresă fără forță juridică, dar cu efecte directe

Amintim că adresele Ministerului Educației sunt acte de informare, nu acte administrative cu efect juridic, conform unei hotărâri a Tribunalului București. Cu toate acestea, în lipsa unor clarificări oficiale sau a modificării metodologiei de burse, adresa este deja aplicată în practică, cu efecte directe asupra elevilor

Certificatul A5 este un document medical tipizat, eliberat de anumite unități sanitare (de obicei de către medicul specialist din policlinică sau spital), care atestă un diagnostic de boală cronică sau o afecțiune. Este strict necesar la dosarul pentru bursa socială pe criterii medicale.

Articolul 13, alineatul 4 din Metodologia de acordare a burselor în acest an școlar prevede: „(4) Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5), cu
luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar/medicul de familie – acolo unde nu există medic școlar”.

Citește și:
DOCUMENT Ministerul Educației încearcă să schimbe condițiile de acordare a burselor sociale medicale în anul școlar 2025-2026 printr-o adresă trimisă inspectoratelor școlare în care arată că doar anumite certificate A5 ar fi valabile / Formularul tipizat nu are însă mențiunea cerută de MEC, iar metodologia de burse nu face nicio precizare
Ministerul Educației: Dosarele pentru bursele sociale 2025-2026 se depun pe tot parcursul anului școlar, când apar modificări ale situațiilor financiare, sociale sau medicale ale elevilor
OFICIAL Criterii și acte necesare pentru bursele sociale din anul școlar 2025-2026 / Dosarele se depun până pe 2 octombrie – Modele de cerere
Exit mobile version