Hotărâre a Consiliului pentru Combaterea Discriminării: Ministerul Educației să creeze locuri speciale pentru persoanele cu dizabilități în universități. Asztalos: Ele sunt dezavantajate în accesul la educație la orice nivel, ca atare statul are obligația de a adopta și astfel de măsuri

Foto: Pixabay.com

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a luat o hotărâre (nr. 561 din 21.07.2021) în premieră în care cere Ministerului Educației să stabilească locuri la universitățile de stat pentru studenții cu cerințe speciale. CNCD a atras atenția că „Nealocarea de locuri speciale în vederea accesului la învățământul universitar/superior pentru persoanele cu cerințe educaționale speciale/ dizabilități reprezintă discriminare”. Președintele CNCD, Csaba Asztalos, a explicat pentru Edupedu.ro că decizia vine la un an după o altă hotărâre similară care cerea ministerului să creeze locuri speciale pentru copiii cu CES în ciclul liceal, măsură aplicată pentru prima dată anul școlar trecut.

„Solicităm Ministerului Educației să adopte toate măsurile pentru a asigura locuri speciale pentru candidați cu dizabilități în sistemul de învățământ superior, adică în facultăți, pe modelul locurilor speciale pe care le asigură pentru cetățenii români de etnie romă sau pentru candidații care provin din localități mici. Considerăm că persoanele cu dizabilități constituie un grup socio-economic vulnerabil și sunt marginalizați în societate, confruntându-se cu dezavantaje în accesul la educație la orice nivel, ca atare statul are obligație pozitivă de a adopta și astfel de măsuri, adică de a asigura locuri speciale în învățământul superior. Decizia vine la un an de la o altă hotărâre care a avut ca efect schimbări de sistem.

Anul trecut am adoptat o decizie prin care am solicitat Ministerului Educației să asigure locuri speciale sub titulatura de măsuri afirmative pentru copiii cu CES sau dizabilități în licee. Această solicitare a fost implementată de Ministerul Educației și are un rezultat foarte bun încă din primul an, sper să se înțeleagă și în cazul acestor hotărâri rațiunea și necesitatea adoptării unor astfel de măsuri”, a explicat pentru Edupedu.ro Csaba Ferenc Asztalos, preşedinte al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).

În urma sesizării pe motive de discriminare, CNCD a concluzionat următoarele:

„Colegiul director solicită părții reclamate, Ministerul Educației, să asigure respectarea principiului egalității de șanse în educație, prin includerea persoanelor cu cerințe educaționale speciale/dizabilități, în mod explicit și concret, în categoria persoanelor față de care dispun măsurile afirmative. În acest sens, Colegiul director solicită Ministerului Educației să creeze locuri speciale pentru această categorie de persoane dezavantajată și marginalizată din punct de vedere social, la admiterea în învățământul superior/ universitar.”

Sursă foto: Pixabay.com

Exit mobile version